Olimpiu NUȘFELEAN: O moarte fără rușine

Ne-am obișnuit să percepem coronavirusul ca o maladie ce își sporește agresivitatea folosindu-se de diferite suferințe ale trupului sau chiar ale sufletului, evidente sau mai puțin evidente, cunoscute sau mai puțin cunoscute, dar n-am prea luat seama la „comorbiditățile” dezvoltate – și ele agresiv – în corpul social, exprimate de diferite patologii existente în plan politic, economic, administrativ, managerial, în instruirea de specialitate sau specifică anumitor activități adiacente. Dar, dincolo de problemele medicale, suferințele regăsite într-un orizont mult mai larg decît cel medical afectează apăsat viața și sănătatea noastră. Incendii precum cel de la clubul Colectiv, de la spitalele din Patra Neamț sau de la Matei Balș sînt grăitoare. În ultima instanță, un „accident” e ceva ce scapă mersului normal al lucrurilor, dar, privind peste accidentele petrecute într-un domeniu de activitate sau altul, la orice nivel funcțional, vom observa că acestea se produc de obicei prin „sfidarea” normalității, precum nerespectarea unor norme de activitate specifice,prin indisciplina sfidătoare ce copleșește bunul mers al lucrurilor. O „indisciplină” (ieșire din firesc) ce cunoaște numeroase aspecte de manifestare și care se poate numi hoție, lene, comoditate, lipsă de cunoștințe în exercitarea unei profesii sau a managementului, prostie cu pretenții etc., etc.
Dacă ne uităm prin presa momentului, vom observa că întîmplări precum cele menționate mai sus sînt înregistrate în mai multe părți ale lumii. Nu e însă o regulă, sînt puține și, mai ales, nu trebuie să fie scuză pentru vinovățiile (greu de dovedit) din evenimentele nedorite de la noi. Evenimente tragice, constînd în incendii în secții ATI, au avut loc, între altele, la spitalul South Lanarkshire, din apropiere de Glasgow, Marea Britanie (30 oct. 2020), unde 13 pacienți, dintre care trei au fost răniți ușor, au fost evacuați. BBC ne spunea că, în opinia autorităților, intervenția personalului și evacuarea s-au produs „ca la carte”, potrivit cursurilor de apărare la incendii la care participaseră angajații spitalului. La spitalul din Burnaby, Canada, pe 15 noiembrie.2020, incendiul pornit dintr-o încăpere unde erau depozitate medicamentele a determinat mutarea pacienților cu Covid-19 în alte saloane, ceea ce a dus la răspândirea coronavirusului, încît, din cauza infecției, au murit mai apoi cinci persoane din aproximativ 55 confirmate pozitiv. Subtil mecanism de contaminare!... Într-un incendiu izbucnit în spitalul UdaySivanandaHospital din Gujarat, pe 27 noiembrie anul trecut, cinci din cei 11 pacienți aflați în terapie intensivă au murit din cauza arsurilor. Pînă atunci, în spitalele din India, după cum relatează presa, își pierduseră viața 13 oameni. O tragedie a avut loc chiar în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie 2020, dimineața, la spitalul Misr Al Amal din El Obour, la aproximativ 30 km de Cairo, pornind de la o defecțiune electrică. Răniții au fost transportați la alte spitale din apropiere. Un ventilator cu oxigen a explodat într-o secție ATI unde se aflau bolnavi de coronavirus, la spitalul universitar privat Sanko din Gaziantep, Turcia. Tragedia a avut loc pe 19 decembrie 2020 și au murit nouă persoane, după cum a transmis presa. După deflagrație, alimentată de oxigen, a avut loc un incendiu în saloanele spitalului, care a fost stins de pompieri. Victimele aveau vârste cuprinse între 56 și 85 de ani. Se pare că, în timpul transportului laalt spital, a murit un pacient. Au mai fost asemenea întîmplări nefericite în Brazilia, Rusia… Și, spre nefericirea omenirii, acestea ar putea continua. Cu sau fără coronavirus.
Gîndindu-ne la exemplele de mai sus, ne putem întreba dacă ele se pot constitui în exemple de evitat? Oare nu? Și de ce nu? S-au petrecut departe de noi? Dar iată că, în privința accidentelor (de muncă?), depărtările se comprimă. La noi am putea crede că nu se întîmplă așa ceva? Dar uite că se întîmplă. Un incendiu a pornit dintr-un depozit de medicamente. Cum? Probabil că vreun individ nepăsător a aruncat un muc de țigară într-un loc riscant. Știu oare managerii de spitale sau pompierii că în unele spitale se fumează, deși fumatul este interzis?...
Unele incendii au cauze electrice sau concentrarea de oxigen în saloanele ATI. Cu curentul electric nu te poți juca și, se vede, nici cu oxigenul. Dar… Virtualele pericole ar putea fi evitate, dacă ar exista un minim interes de ordin tehnic și profesional. Ar trebui acordată atenție și… unor mărunțișuri. O instalație electrică – ale cărei secrete ar trebui să fie cunoscute măcar din liceu –poate fi (științific și tehnic) stăpînită și administrată cît se poate de bine. Dacă e nevoie de mai multe prize, mai puternice, se pot lesne instala, ca și tragerea unor conductori electrici noi sau suplimentari. O locomotivă electrică se alimentează de la mii, nu sute, de volți, dar pentru asta n-am auzit (pe cale de consecință…) de electrocutarea mecanicului în cabina mașinii sau a pasagerilor în vagoane. Ventilația saloanelor dintr-un spital se face în mod obișnuit, oarecum „natural”, prin uși sau ferestre, rar printr-un ventilator, dar, la ATI, concentrația de oxigen ar putea fi controlată cu un senzor special (ce zic fizicienii?), iar surplusul, eliminat cu ajutorul unor ventilatoare instalate cel puțin la ferestre. Detectoarele de fum sînt aproape inutile în incendiile cu concentrare de oxigen. Se cuvine însă realizată încălzirea adecvată a încăperilor, la nivelul de așteptări ale pacienților, nu ale cadrelor medicale. Oare o țară făloasă, cum este totuși România, nu poate asigura încălzirea cîtorva saloane ATI?
Familiile celor internați la Spitalul Matei Balş au fost șocate de apariția incendiului și au primit cu stupoare și spaimă, desigur, vestea nefericită. Au venit la spital cît au putut de repede, să întrebe despre soarta celor dragi. Și au primit cu greu informații despre apropiații lor, afectați sau nu de accident. Nu exista o procedură –aplicabilă – de transmiterea unor informații urgente. Și asta după alte situații de acest fel, consumate chiar în istoria pandemiei.
Subfinanțarea sănătății, a spitalelor este o cauză a dezastrelor sau amărăciunilor apărute în domeniul medical, dar în locul unei linii de teleschi nefuncționale, al unui teren de fotbal pe un deal, al unui parc la marginea unui sat, în loc de clădiri înălțate pînă la jumătate și apoi dărîmate, ar fi putut începe oricîndfinanțarea unui spital, a unui parc de ambulanțe, a refacerii unei secții de spital. Pe lîngă că sînt puțini, banii de la buget nu ajung întotdeauna unde trebuie. E o disfuncție – gravă – creată de politicieni, de decidenți. Ai uneori impresia că o asemenea disfuncție nu mai poate fi învinsă. Dar, pe lîngă asta, ar trebui să avem în vedere comoditatea și dezinteresul „punctual” manifestate de unii membri ai personalului medical. Din experiența proprie, pot să spun că, la nevoie, am beneficiat întotdeauna de atenția, amabilitatea și eficiența profesională a medicilor sau a personalului medical în general la care am apelat. De-a lungul anilor, pe baza unor relații prietenești sau profesionale, poate doar sociale, am avut parte de sprijinul determinat al unor persoane din sănătate, dar și de acumularea unor cunoștințe generale care m-au ajutat, uneori, în viață. Însă, din relațiile cu anumite persoane care au apelat la servicii medicale și din experiențele împărtășite de acestea, aș putea spune că nu e totul roz în activitatea medicală. E de lucrat aici cu ajutorul eticii, al lucrării religioase, chiar al formării sau perfecționării profesionale. Iată doar trei exemple reținute din întîmplare: 1. O îngrijitoare face curățenie în saloane și golește coșurile de gunoi folosindu-se de mănuși, dar, cu aceste mănuși, deschide și închide uși, atinge clanțe de ușă pe care pacienții le folosesc apoi fără… mănuși; 2. O asistentă medicală vine să trateze un pacient cu ajutorul unui injectomat, dar, sosită lîngă pacient, încearcă butoanele digitale la întîmplare și trebuie să fie descurcată de o altă colegă; 3. În timpul nopții, cînd în spital e liniște, injectomatul unui pacient anunță terminarea procedurii de „injectare” a… serului (nu folosesc toți termenii specifici), dar, deși se folosește din salon o sonerie de avertizare, aparatul este oprit de o asistentă din serviciul de noapte abia după 15, 20 sau 30 de minute!... (Dau mai multe perioade deoarece situația se repetă. Mă interesează natura situațiilor, așa că nu e cazul să dau numele… spitalelor.)
În aceste zile, în spațiul public, s-a cerut demisia doctorului Raed Arafat, responsabil mai ales de serviciile de urgență. S-a spus că e de prea mult timp în funcție. Păi chiar asta e problema. Dacă schimbi toată ziua un responsabil care își face datoria, nu te alegi cu nimic. Doar ascunzi gunoiul sub preș. Și tot cu nimic te alegi dacă menții pe funcție la nesfîrșit un individ care nu se pricepe la nimic. Raed Arafat e, totuși, un… cadru medical (de decizie) credibil. Sînt mulți pe funcții lungi, care nu sînt credibili. Desigur că funcția îl cam uzează, și în sensul că este „împins” mereu în față ca să scoată castanele din foc. Dar încă nu este un profesionist epuizat. Și asta e important. Ar fi bine să avem mai mulți ca el, care să dea consistență funcțiilor pe care le dețin, și apoi să vedem ce ar putea să iasă. Dar cu ieșirea președintelui la schi, după ce i-a lăudat pe salvatorii de la Balș pentru intervenția promptă (cînd însă un pacient „accidentat” la incendiu nu era încă descoperit,), cu această ieșire sportivă nu sîntde acord. Deși privesc cu simpatie momentele sportive ale șefului suprem. Cînd ești în prag de doliu național, nu-ți arde de ieșirea la aer curat. Trebuie să faci curat mai întîi în țară. După cît îți stă în putere. În, desigur, putere mare…Cînd moartea bîntuie prin spitale, sîntem în prag de doliu național. Nu-i vorba de moartea obișnuită, pe care o întîlnești, firește, dar nu obligatoriu, în spitale. E vorba de moartea pe care o împinge în spitale corupția, comoditatea, dezinteresul sau interesul meschin, lipsa de profesionalism, subfinanțarea și toate celelalte vicii ale unui prezent care își întoarce fața de la grija pentru om. O moarte care își pune pe față, meschin, masca pandemiei și ale cărei cauze sînt privite cu nepăsare. O moarte care – sprijinită de cinicii cavaleri ai falsității – devine din ce în ce mai nerușinată.