Orasul meu de azi....

Il numesc asa pentruca vreau sa ma raportez la trecut, la Bistrita anilor 1973, cind am pasit prima data pe aceste meleaguri, trecind Carpatii, la recomandarea unui renumit alergolog bucurestean. Am gasit atunci un orasel mic, cu cca 16000 de locuitori, dar incarcat cu o istorie veche, populat de numerosi sasi, care traiau alaturi de romani si unguri intr-o armonie perfecta.

Era atita liniste si curatenie, ca pe loc, eu si familia mea ne-am integrat- de parca ne-am fi nascut aici.

Am observat chiar din primele zile cum locuitorii, erau preocupati de curatenia curtilor, a trotuarelor pe care le maturau si le stropeau zilnic. Aici, de fapt, vreau sa ajung, pentruca azi ma doare sufletul sa constat ca nu ne mai pasa de cum arata orasul- afara.

Spun afara, pentruca pe multi dintre noi nu ne mai intereseaza decit interioarele caselor noastre- si nicidecum strazile,trotuarele, parcurile, scolile, trenurile, autobuzele, etc. De tot ce este, chiar si la iarba verde sau padure, nu ne mai pasa. Dece? Oare nu-i mult mai usor sa pastram curatenia si, sa nu asteptam autoritatile sa ia masuri de igienizare?

Orasul este al nostru!

Ar trebui sa-l iubim si sa avem noi toti grija de el. Sa nu mai credem ca doar in casa trebuie sa pastram curatenia.

Stiu ca nimeni nu arunca pe covor mucul de tigara sau coaja de banana.

Dece pe strada facem asta? Pe cine sa educam mai intai: pe copii sau pe parinti?

As putea scrie sute de pagini pe tema asta- si char am s-o mai fac.

Acum ma opresc aici si strig: HAI SA NE IUBIM MAI MULT ORASUL SAU LOCALITATEA UNDE TRAIM!

Natalia David