Din "Fântâna darurilor"

Părintele Alin Cîndea: Realitatea nevăzută a iubirii

Dum, 02/15/2026 - 09:30

Pr. Alin Ciprian Cîndea, preot al Misiunii Greco-Catolice din Paris

View the full image

„Adevărat zic vouă: întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Mt 25,40)

Fiecare gest, fiecare acțiune și fiecare pas făcut pentru a ne ajuta aproapele ne pun în relație cu Dumnezeu, chiar dacă nu ne dăm seama sau nu conștientizăm. De aceea, în Evanghelia de la Matei, unii întreabă: „Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?” (Mt 25,37). Iar Dumnezeu le răspunde: „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Mt 25,40). Astfel, judecata lui Dumnezeu asupra vieților noastre nu este doar o sumă de afirmații contradictorii, ci dezvăluirea unei realități care a rămas ascunsă chiar și propriilor noștri ochi.

Tot ceea ce facem pe plan orizontal devine vertical atunci când caritatea noastră este motivată de dragostea adevărată față de Dumnezeu. Domnul Se servește de cei care Îi sunt fideli pentru a-Și îndeplini lucrarea. Avem misiunea de a extinde iubirea și slujirea lui Cristos către toți oamenii, pentru a merge împreună pe calea mântuirii. Dacă ne pasă de ceilalți, o facem ca și cum am face-o pentru Cristos. Suntem invitați să ne manifestăm iubirea față de Dumnezeu slujindu-i pe semenii noștri — nu din obligație, ci din dragoste pentru Dumnezeu. Avem o oportunitate binecuvântată de a comunica dragostea lui Isus celorlalți, iar atunci când ne pasă de ceilalți, recunoaștem că toți oamenii sunt făcuți după chipul lui Dumnezeu.

Urmând exemplul Sfintei Tereza de Calcutta, putem spune: „Isus este prezent în trupul zdrobit, în viețile zdrobite ale acestor oameni suferinzi. Felul meu de a-L sluji pe Isus este să-i slujesc pe ei.” Ioan Gură de Aur subliniază cu mare finețe că Domnul cere gesturi foarte modeste. Nu se spune că cel flămând trebuie săturat, că cel bolnav ar trebui vindecat, iar cel din închisoare ar trebui eliberat. Ceea ce contează este să faci ceva, oricât de mică ar fi acțiunea realizată — să-ți pese de ceilalți.

Pe de altă parte, trebuie să trăim evenimentele vieții noastre din perspectiva eternității. Aceasta înseamnă să ne dedicăm viața esențialului: iubirii aproapelui și a lui Dumnezeu, privind fiecare eveniment din viața noastră cu ochii lui Dumnezeu și întrebându-ne cum diferitele situații ne pot ajuta să ne atingem scopul: să trăim veșnic cu Dumnezeu. În acest mod, „când va veni Fiul Omului întru mărirea Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul măririi Sale”, nu va trebui să ne mai „judece”. Ne vom fi judecat pe noi înșine de-a lungul vieții. Dumnezeu va trebui doar să descopere ceea ce a fost „ascuns” în fiecare dintre zilele noastre. În acea zi, Domnul ne va ajuta să verificăm dacă am fost cu adevărat umani cu ceilalți. Iar dacă am fost, nu are de ce să ne fie frică. Domnul ne va spune: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.”