Părintele Vasile Beni: Dumnezeu Se naște în lume, dar lumea Îl prigonește

Dragii și bunii noștri credincioși,

Bucuria Nașterii Domnului încă răsună în inimile noastre. Încă ne bucurăm de lumina Betleemului, de colindele care ne-au umplut casele și de pacea pe care Pruncul Iisus a adus-o pe pământ. Și totuși, Evanghelia acestei duminici ne cutremură, pentru că imediat după Naștere, Pruncul este prigonit, amenințat, alungat.

Dumnezeu Se naște, dar lumea nu-L primește.
Dumnezeu vine cu pace, dar omul răspunde cu frică și violență.

Irod nu se teme de un războinic, ci de un Prunc. Pentru că Pruncul Hristos nu amenință tronuri pământești, ci zdrobește tronul păcatului. Nu răstoarnă împărății omenești, ci dărâmă împărăția întunericului din inimă.

Și ce face Dumnezeu?
Nu trimite foc din cer.
Nu Se apără cu putere.
Ci fuge.

Fuge ca Prunc, purtat în brațele Maicii Sale.
Fuge în Egipt, ca să ne arate că Dumnezeul nostru cunoaște pribegia, frica, nesiguranța și lacrima.

Maica Domnului – Mama care tace și ascultă

Să ne oprim o clipă asupra Maicii Domnului.
Ea nu întreabă „de ce?”, nu se revoltă, nu cere explicații. Ia Pruncul și merge. În noapte. În necunoscut. În exil.

Aceasta este credința adevărată:
să mergi cu Dumnezeu chiar și atunci când nu înțelegi drumul.

De câte ori nu suntem și noi ca Maica Domnului?
Forțați de viață să plecăm dintr-un loc, dintr-o stare, dintr-o siguranță…
Cu un copil bolnav, cu o durere în suflet, cu o cruce prea grea.

Și Hristos ne spune astăzi:
„Nu ești singur. Am fost și Eu acolo.”

Pruncii uciși – lacrima lumii

Evanghelia ne vorbește și despre uciderea pruncilor. O durere de necuprins. Mame care plâng, case umplute de țipăt și moarte.

Acești prunci devin primii martiri ai lui Hristos. Ei nu știu să vorbească, dar sângele lor strigă la cer.
Dumnezeu nu rămâne indiferent la lacrima mamei și la plânsul copilului.

Și astăzi sunt prunci uciși – poate nu cu sabia, ci cu nepăsarea, cu abandonul, cu lipsa de iubire.
Și astăzi sunt mame care plâng în taină.
Și astăzi Hristos Se naște, dar este alungat din multe inimi.

Unde este Irod în viața noastră?

Irod nu este doar un personaj istoric.
Irod este frica din noi.
Este orgoliul care nu vrea să piardă controlul.
Este păcatul care nu suportă prezența lui Hristos.

De fiecare dată când alegem răul, Îl alungăm pe Prunc.
De fiecare dată când refuzăm iertarea, Îl trimitem în Egipt.
De fiecare dată când iubim mai mult întunericul decât lumina, devenim asemenea lui Irod.

Dar vestea bună este aceasta:
Hristos nu încetează să Se nască pentru noi, chiar dacă noi Îl alungăm.

Apropindu-mă de încheiere din Evanghelia acestei Duminici ni se spune clar:
credința nu este doar bucurie, ci și cruce.
Nu este doar lumină, ci și noapte.
Nu este doar cântare, ci și fugă, lacrimă și tăcere.

Dar acolo unde este Hristos, chiar și fuga devine mântuire.
Chiar și exilul devine drum spre cer.
Chiar și durerea devine speranță.

Să-L primim pe Pruncul Hristos nu doar în iesle, ci și în încercările vieții noastre.
Și să nu uităm niciodată:

Dacă Dumnezeu a fost prigonit ca Prunc, înseamnă că ne va înțelege întotdeauna durerile.

   Vă doresc să fiți binecuvântați, să nu uităm ca sus să avem inimile, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl  și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!

                       Pr. Vasile Beni