Pe drumuri basarabene

Luna martie ne aduce mereu aminte de primăvara reîntregirii noastre. După mai bine de un secol de la anexarea ei de către Rusia ţaristă (1812 ), Basarabia şi-a legat din nou destinul cu cel al ţării-mamă. Dar liniştea şi împăcarea istorică de la 27 martie 1918 n-a durat prea multă vreme, căci pe cerul României au apărut nori care au tulburat liniştea de la hotare.Din 1940, pământul românesc de peste Prut a fost din nou anexat ţării de la răsărit. Basarabenii şi-au îmbrăcat mantaua bolşevică iar în vorbire şi-au picurat accentul rusesc. Cine doreşte să afle ce au păţit românii din Basarabia în perioada cât s-au aflat sub stăpânire sovietică trebuie să citească studii de istorie, iar pentru ceea ce au simţit ei în aceeaşi perioadă e nevoie de lectura poeziei lui Grigore Vieru : ,, Cu vorba-mi strâmbă şi pripită / Eu ştiu că te-am rănit spunând/ Că mi-ai luat şi grai şi pită/ Şi-ai năvălit pe-al meu pământ’’.
Se spune că cei care înţeleg cel mai bine această durere sunt ardelenii. Pe ei îi uneşte experienţa comună a înstrăinării.. ,, Patriarhul limbii române’’, cum este numit prof.univ.dr.doc. Gavril Istrate, neposan de origine, stabilit de multă vreme în capitala Moldovei, şi-a dedicat toată viaţa acestei ,,duminici care este limba română’’. În peregrinările sale, sub flamurile ASTREI a străbătut drumurile Basarabiei, de la Chişinău la Orhei, de la Cahul la Soroca, de la la Criuleni la Edineţ şi pretutindeni unde se simţea pulsul românesc pentru a pune în valoare comoara inestimabilă a limbii române. Acolo a suţinut prelegeri de neuitat despre opera lui Mihail Sadoveanu şi Creangă, a lui Eminescu şi Goga şi a încercat o satisfacţie nemărginită, vorbind despre poetul George Coşbuc.
Poezia ,, Graiul neamului’’ a purtat-o ca pe-o rugăciune în suflet, apărând cu străjnicie limba română. Prin versurile poetului năsăudean, el punea în valoare sensurile ei adânci şi civilizatoare : ,, Astăzi stăm şi noi la pândă/ Graiul vechi să-l apărăm, / Dar pe-ascuns duşmanii cată / Să ni-l fure, să ni-l vândă./ Dacă-n vreme tulburată / Nu ne-am dat noi graiul ţării, / Azi, în ziua deşteptării, / Cum să-l dăm’’.
Recita şi vorbea liber ore în şir , fără să plictisească auditoriul. Îşi dădea seama că poetul era cunoscut şi iubit de către românii de peste Prut. Pe măsură ce anunţa un titlu dintr-o poezie, simţea cum sala fremăta şi cineva începea să reproducă versuri din ea. Limba română strălucea ca o duminică în glasul lor.
A străbătut drumurile basarabene ale scriitorului Mihail Sadoveanu, reconstituind itinerarii şi personaje istorice care au devenit nucleul cercetării sale lingvistice şi filologice.A trecut prin şcoli şi instituţii academice, s-a întâlnit cu elevi şi studenţi, cu oameni de-o aleasă cultură, legând prietenii de neuitat. Mereu îşi aminteşte de omul cu mare suflet, Ion Osadenco, decanul Facultăţii de Litere din Chişinău, de care s-a simţit legat pentru toată viaţa.
Într-una din întâlnirile sale, a fost întrebat de către un student, ce deosebire este între limba română şi limba moldovenească, la care, n-a ezitat să spună : ,, Am să fac o scurtă prelegere , după care va urma profesorul vostru şi, dacă există vreo deosebire, ăsta va fi răspunsul’’. N-a mai fost nevoie de o asemenea demonstraţie, pentru că totul era lesne de înţeles. Profesorul Gavril Istrate şi-a cules aplauzele binemeritate, iar limba româna s-a simţit sub protecţia unui mare patriot şi specialist de excepţie.
Aprecierile n-au contenit să sosească nici pe adresa Domniei sale la Iaşi : ,, Ne-aţi fascinat cu vocea D-voastră ştefănească, cu zâmbetul părintesc şi cu potenţialul deosebit de a mobiliza spre ascultare oricare auditoriu. Cu aceste calităţi şi cu cea de un genial povestitor al operelor înaintaşilor noştri, într-o blândă zi de ianuarie, aţi rămas în inimile cahulenilor care doresc să vă mai vadă, să vă mai asculte cu nesaţ. Ne-a unit dragostea faţă de pământul nostru românesc, stropit cu sângele strămoşilor, faţă de literatura şi cultura poporului nostru.
Pentru faptul că existaţi, că aţi venit la noi basarabenii cahuleni, că v-am cunoscut, vă mulţumesc din suflet. Vă doresc sincer multă sănătate şi să ne mai întâlnim’’. ( F. Mocanu, Cahul, 26 febr. 1999 ). Publicistul basarabean Vasile Badiu scria în ,, Glasul naţiunii’’ nr. 10 din 1994 că l-a cunoscut personal la o sesiune de referate a Institutului de Filologie,, Alexandru Philippide’’ din Iaşi unde, printre vorbitori, s-a evidenţiat,, un bătrân, înalt, uscăţiv şi vânjos, care vorbea mai mult fără text, dar cu o erudiţie, cu o forţă de convingere şi pasiune cum rar întâlneşti. Vorbea despre Ardealul său de unde a venit cu George Coşbuc în suflet, dar la intervale de timp amintea şi de Basarabia şi de oamenii ei. Atunci vorba oratorului căpăta o nouă căldură, căldura fratelui pe care îl doare inima pentru fratele ajuns în primejdie’’
În drumurile sale prin Basarabia, Gavril Istrate s-a întâlnit cu istoria acestor locuri străbune, a auzit chemarea sângelui şi vorba frăţească în care şi-a pus toată nădejdea că nu va pieri niciodată.