Pe tron sau la mănăstire?

Ţarul Boris al bulgarilor s-a născut într-o familie păgână, dar s-a creştinat sub influenţa unchiului său Boian şi a surorii acestuia. La Sfântul Botez a primit numele de Mihail, iar la cererea sa, Patriarhul Fotie al Constantinopolului i-a trimis preoţi care au adus pe încetul, întregul popor bulgar la creştinism, iar Sfânta Cruce, „semnul Fiului lui Dumnezeu” a strălucit pe bisericile ridicate peste tot.
Căpeteniile bulgare s-au împotrivit o vreme Noii Credinţe, dar ea s-a întărit tot mai mult atât la bulgari, cât şi la sârbi, mai ales prin „cei cinci”- preoţi urmaşi ai misionarilor Chiril şi Metodiu (care au adus credinţa la neamurile slave).
Apropiindu-se de anii bătrâneţii, ţarul Mihail a părăsit tronul, retrăgându-se în mănăstire, la o viaţă aspră, la post şi rugăciune şi lăsând pe tron pe fiul lui mai mare, Vladimir. Când acesta a pus mâna mai bine pe frâiele puterii, a început să prigonească aspru Biserica bulgară, exterminând pe creştini şi voind a distruge truda părintelui său.
Deşi aflat la anii bătrâneţii, Mihail a îmbrăcat iarăşi haina militară, ridicând pe credincioşii bulgari la luptă, instalând pe tron pe fiul său cel mai mic, pe Simeon. S-a retras apoi iar la călugărie, îmbrăcându-şi straiul cel sărac al nevoinţei, încheindu-şi viaţa în post şi rugăciune până în anul 906 după HRISTOS., când s-a strămutat la lăcaşurile cele cereşti, în a doua zi a lunii mai.