Pe urmele scriitorilor noştri

„În ţara noastră, respectiv în judetul Bistriţa-Năsăud, scriitorii sunt o mândrie, deoarece arta literaturii este un dar preasfânt de la Dumnezeu cu care cei care au harul de a scrie trebuie să se «laude»”. (Cristina Ferenc, clasa a V-a C) Iată o impresie care transmite atât de frumos esenţa experienţei prilejuite de excursia tematică pe care am organizat-o pe meleaguri bistriţene la finalul săptămânii „Să ştii mai multe! Să fii mai bun!” Astfel, vineri, 5 aprilie 2013, un grup de 45 de elevi de la Liceul Tehnologic Lechinţa, însoţiţi de profesorii Adrian Iliuţă, Rodica Bărbos şi Mariana Petrican, au călcat pe urmele marilor scriitori pe care judeţul nostru i-a dat.
Prima oprire a fost la casa memorială „Andrei Mureşanu” din Bistriţa. În spaţiul înţesat de cărţi al acesteia, elevii au aflat istoria celui care a participat activ la Revoluţia de la 1848 şi ne-a lăsat imnul de stat, „Un răsunet”.
Casa memorială „Liviu Rebreanu”, din cartierul cu acelaşi nume al oraşului Năsăud, a fost un prim prilej de întâlnire cu marele prozator. Elevii noştri au aflat numele vechiului aşezământ, Prislop, faptul că romanul „Ion” şi-a extras seva din acele locuri, că preotul Belciug a existat în realitate. Impresionante au mai fost şi operele scriitorului traduse în foarte multe limbi, expuse la etajul muzeului, sau amănuntul legat de consumul excesiv de tutun şi cafea al omului Rebreanu.
Întâlnirea cu poezia s-a produs în vechiul Hordou, la casa memorială „George Coşbuc”. Aici a fost locul unde elevii lechinţeni au interacţionat cel mai mult. Ghidul nostru a depănat firul poveştii vieţii poetului cu mult har, inserând elemente de oralitate specifice locului, captivându-i pe micii vizitatori. Amintind de creaţii precum „Iarna pe uliţă”, „La oglindă” sau „Nunta Zamfirei”, el i-a provocat subtil pe elevi să-şi etaleze cunoştinţele dobândite la şcoală, iar reacţia nu s-a lăsat aşteptată. Aceştia nu doar că au recitat din creaţiile lui Coşbuc, ci au şi cântat (versuri din poezia „La oglindă”), făcând cinste dascălilor lor. Au fost lucruri multe care au impresionat: băncuţa cu scăunele din lemn la care copiii familiei Coşbuc învăţau tainele scrisului, pana de scris, povestea tragică a fiului poetului, obiectele din bucătăria casei care respiră aerul altor vremuri.
Ultimul popas a fost la Muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru. Gazde ne-au fost domnii Sever Ursa şi Lucian Ursa. În amfiteatrul muzeului, domnul profesor Sever Ursa a explicat elevilor de ce Maieru a fost pentru Rebreanu „cuibul visurilor” şi cât de mult a rămas îndatorat sufleteşte prozatorul faţă de aceste locuri. Din nou au fost lucruri numeroase care au atras atenţia noastră: de la monedele şi bancnotele altor vremuri până la obiectele personale ale scriitorului (umbrela, aparatul de bărbierit sau crucifixul de care nu se despărţea).
Ne-am întors acasă, credem noi, categoric mai bogaţi prin cele văzute şi simţite. Chiar dacă elevii participanţi la această excursie au vârste fragede, sentimentele culturii, al valorii şi cel patriotic (din ce în ce mai desuet azi) trebuie „semănate” încă din primăvara vieţii. Altfel, nimic nu va „încolţi” mai târziu. Copiii noştri trebuie să ştie că limba pe care au primit-o în dar a fost născută frumos de oameni care locuiesc, nevăzut, atât de aproape de ei.
Închei prin a cita alte două impresii „de călătorie”, căci rostul acestei excusii se regăseşte din plin în cuvintele elevilor: „Această excursie a fost pentru mine o experienţă foarte frumoasă. Am putut să aflu mult mai multe lucruri despre autorii care s-au născut în judeţul meu. Cu ajutorul ghizilor am cunoscut multe lucruri despre familia autorilor, despre ocupaţie, modul de viaţă,etc.” (Lorena Lăcătuş-Pop, clasa a V-a C)
„Cel mai mult mi-a plăcut casa memorială «Liviu Rebreanu». Erau volume scrise într-o mulţime de limibi: cehă, japoneză, franceză, până şi un volum special pentru orbi. Felul în care au fost păstrate şi îngrijite obiectele era uimitor. Cea mai spectaculoasă cameră a fost «Camera lui Liviu Rebreanu», cu propriul său birou, scaune, masa şi altele”. (Denisa Chiş, clasa a V-a B)