Pe Valea Bichigiului, dovezi de dragoste şi frumos

Valea Bichigiului, acest „picior de plai” şi „gură de rai” este hărăzită de Bunul Dumnezeu cu frumuseţe şi fericire idilică. Satul lui Tănase Tudoran nu este mare, dar universul săi spiritual este imens şi miraculos, fapt ce-i îndeamnă pe apărătorii naturii să-l cerceteze şi să-i surprindă în alcătuiri expresive dominantele lui esenţe.

Un deschizător de drum spre zona turismului din Poiana Bichigiului este GEPRGE MOSTOIUC din Năsăud, care acum şapte ani şi-a cumpărat aici câteva hectare de teren şi pădure, unde zi de zi scotoceşte cu ochiul minţii treaz, fiecare colţişor din proprietatea sa spre a ajunge la ţelul dorit, prin obiective născute în febra împărăţiei – cabană P+1, anexe gospodăreşti, solar, foişor, instalaţie de apă şi curent, fânar, pomi de toate soiurile, lac, paşi şi păsări de curte.

Toate provin din investiţii proprii, lucrările executate de mâinile lui, ajutat doar de VIOREL AHI, administratorul proprietăţii.

Iată un investitor în zona turismului care în orice moment poate caza în jur de 15 persoane, având toate dotările – bucătărie, baie cu vană, dormitoare mobilate cu TV şi radio, lac, unde umbrele nopţii se risipesc ca un fum împrăştiat de adierea vântului.

George Mostoiuc, un om autentic, modest şi anonim are un principiu: în loc de „tradiţionalele” bârfe din mediul urban, mai bine trăieşte îmn mijlocul naturii, investind timp şi bani într-un mediu curat şi sănătos, fiind omul care niciodată n-a suferit de grava platitudine a invidiei, ce mai vizitează încă pe cei cu inimi palide, omul ce nu se lasă sfâşiat de cumplitele-i îndoieli.

Pornim cu George pe cărările spaţiilor pure ale Văii Bichigiului, prin tărâmuri de istorie, romantism şi de vis, unde noi pământuri răsar parcă din nesfârşit.

Urcăm colinele domoale ale dealurilor prin livezi cu fructe roşii ce ard ca nişte felinare pe marginea drumului, pe lângă desele căpiţe de fân, sub foşnetul blând al pădurii, acest întreg cu legăturile sale interioare bine determinate şi nu doar o adunare întâmplătoare de plante.

Domnul George, omul care ştie de toate, are un program propriu de refacere a patrimoniului forestier, printr-o minunată rezervaţie naturală. Pădurea sa poate fi un bun model, în ce priveşte întreţinerea şi ordinea, ca într-o livadă, ceea ce te îndeamnă la o drumeţie prin păduri de crâng şi codru, cu ape curgătoare şi zumzetul albinei ce porneşte din prisace ce se află în lucru a stuparului Furman din Năsăud, aciuat aici la îndemnul domnului Mostoiuc.

O zi, pe drumuri ce ne duc paşii spre locuri mirifice de o rară puritate, unde domnul George, omul cu o mare conştiinţă ecologică veghează la ocrotirea naturii luptând cu folos împotriva vicierii ei, aici, unde liniştea măreaţă a apusului de soare nu este întretăiată decât de bătaia aripilor de păsări, unde oamenii trăiesc în sânul naturii şi cred în ea, cum cred în ei înşişi.

La Bichigiu, natura şi omul au fost dintotdeauna o singură, unică şi indivizibilă entitate, un clocot de viaţă, întreţinută de susurarea frunzelor, şoaptele izvoarelor, cântecele păsărilor. Ici-acolo izvoare, ierburi, flori, copaci, clăi de fân, lanuri de porumb şi cartofi şi o mulţime de alte elemente ce te impresionează şi ţi se varsă pretutindeni în suflet – o magică plăcere de parfum şi de cântare (cum spunea poetul Vasile Alecsandri în „Lunca din Mirceşti”).

Eroul nostru de azi, domnul George Mostoiuc, este meşter în toate, chiar şi în probleme de gastronomie, preparând magiunuri, dulceţuri din fructe de pădure, dovedindu-şi calităţile gastronomice printr-o mâncare de ciuperci de nota zece, cum numai el ştie să facă.

Vlăguiţi de atâta umblet prin pădurea frumos curăţată, unde privim coroanele copacilor înalţi şi drepţi ca lumânările, spre tăria văzduhului, pe un petic de azur, unde parcă se deschide o poartă spre limpezimile cerului, de parcă suntem într-o cetate vie, unde nicio floare nu o putem strivi, deoarece ele ne cuprind sufletul într-un fel de exaltare, ce ne-a scormonit o presimţire a fericirii, cu firescul cu care bem apă sau deschidem fereastra spre sfătosul Ţibleş.

Să mergem în pădurea lui George spre a întâlni vietatea, ca în vizită la un prieten, dar să nu rupem, să nu devastăm, chiar dacă ne atrag florile multicolore, că doar în vizită la cineva la plecare nu luăm cu noi bibelourile sau tablourile ce le-am admirat acolo. Dreptatea naturii tocmai în aceasta constă, ca totul să fie al tuturor.

Natura parcă ne şopteşte mesajul din versurile eminesciene: „numai omu-i schimbător/ pe pământ rătăcitor/ noi, cum am fost/ aşa rămânem”.

Am ajuns la marginea unor lacuri proprietatea altor doi întreprinzători în domeniul turismului – Aurel Câmpan şi Vasile Alexă – ce investesc aici tot la îndemnul domnului George, unde omul se simte mai viu, mai liber, descătuşat de toate incertitudinile, cu sufletul palpitând de dorinţa de a petrece cât mai mult timp pe Valea Bichigiului, unde se preconizează o zonă turistică de cinci stele, eliberaţi de temeri, ne nesiguranţă, de neîncredere pentru o fericire împlinită.

Pe Valea Bichigiului, toate îţi zâmbesc – cu ochii, cu gura, cu fruntea, cu sufletul şi parcă îţi şoptesc: „Bine ai venit drumeţule!”

Ridică ochii şi priveşte în oglindă şi-ţi vezi chipul în oglinda lacului fermecat din pădurea visată de George.

Căile alese de Mostoiuc sunt savant orânduite într-o zonă unde ţăranul îşi cunoaşte rostul, ca dovadă nu vezi nicio plantă nelucrată.

Simplitatea, claritatea, armonia, întregul bine construit pe Valea Bichigiului îi vor atrage pe turişti cu puteri irezistibile, spre a privi în voie soarele şi celelalte stele.