Pentru mine, anul 2011 a reprezentat un an „valiză”

Au fost scriitori care au invocat clipa („rămâi, eşti atât de frumoasă” – Goethe), ora („şi pentru toate dă-mi în schimb o oră de iubire” – Eminescu), anotimpul ( „mai lasă-mă un anotimp” – Nichita Stănescu). Ce reprezintă un an din mersul lumii? Un an simplu în comparaţie cu un an- lumină, cu zeci de mii de ani ce i-au trebuit luminii să ajungă? Câtă lumină aduce anul care trece în viaţa unui om? Câtă umbră? Cine stă să le socoată? E bine că din când în când, din an în an, ne mai punem întrebări, ca să mai (ne) răspundem de ce şi cum a fost.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la anul care a trecut, nu-mi saltă deloc inima de bucurie. La 44 de ani, am ieşit dintr-o căsnicie, mi-am pierdut tatăl, m-am mutat într-o altă locuinţă, am avut un accident de maşină... Şi ar mai fi şi altele. Biografia nu poate fi ocolită. Şi de-ai vrea, se vor găsi critici care, în dulcele stil psihanalitic, vor vedea în ce scrii urme ale vieţii, ale trăitului pe cont propriu. Uneori, chiar exagerând componenta reală în defavoarea celei de ficţiune.

Pentru mine, anul 2011 a reprezentat un an „valiză”, cu tot polisemantismul acestui cuvânt. Totuşi, am reuşit să scriu şi să public un volum de poeme, în română şi germană, „Cel mai frumos poem” (Das schonste Gedicht). Fiecare an reprezintă o carte de învăţătură. Pe mine , anul ce-a trecut m-a învăţat ce-nseamnă singurătatea. Să fii singur printre ai tăi, să (te) călătoreşti singur, să fii singur în iubire, să simţi singurătatea ca pe celălalt eu, ca pe celălalt „al tău”.

Sărbătorile? Prilej de „dulce-amar”. Mă uit în jur, de fiecare dată, şi mă gândesc ce mult am pierdut, din copilărie până acum. Am renunţat la dimensiunea spirituală, a trăirilor, a bucuriei interioare, a obiceiurilor străbune, şi am făcut loc aspectelor de unică folosinţă. E frumos că mai avem parte de puţin alb şi de un om de zăpadă (chiar şi în gând). Au fost cu mine fiul meu, Iacob, şi mama. Dar, sunt sertare diferite. Am scris un poem la cumpăna dintre ani, în cumpănă: „îţi vorbesc din temelia/ în care m-ai aşezat/ din zidul în care m-ai zidit/ Ana care sunt -// îţi vorbesc din biserici/ din castele, din muzee/ din iarna care m-acoperă/ iarbă ce aşteaptă mereu - // îţi vorbesc din seara/ celor o mie şi una de nopţi/ din dimineaţa celor/ o mie şi una de zile - // îţi vorbesc prin lacrimă/ prin oase, prin vene/ prin toată pielea mea/ îţi vorbesc fără glas...// (Fără glas).

Din pustiul anului 2011, am pregătit câteva cărţi, care sunt gata să apară: „Barca de salvare” – publicistică, „Direcţia nouă” – eseu critic, „Cu ochii pe literatură” – critică literară, „Jurnalul nefericirii” – 365 de zile în tot atâtea pagini şi „Sentimentele lucrurilor”, poeme. Aud că după vreme rea, vine vreme bună. În aşteptarea ei, cu gânduri frumoase şi loc de-a primi seninul în suflet, din marginea anului 2012, din pornirea lui, din capătul de la mine, către celelalte capete, către orizontul de aşteptare, un călduros „La mulţi ani”.

ELENA M. CÎMPAN

Presedinte Societatea Scriitorilor Bistriteni