Pentru reinventarea cozilor

Nu a curs prea mult timp de când cozile ne marcau existenţa de zi ci zi, fie că aşteptam pentru pâinea cea de toate zilele, pentru ulei, zahăr, ouă, cafea cu năut sau tacâmuri de pui cu peşte stricat, fie că ne rupeam nasturii pentru o halbă de bere ori pentru câteva portocale ca să facem o bucurie copiilor, dar asta doar de vreo două-trei ori pe an, cu prilejul sărbătorilor legale. Existau cozi aproape pentru orice. Memoria colectivă, încet-încet, le trece într-un plan secund şi cred că bine face.
Toate amintirile de acest fel, legate de existenţe irosite pentru supravieţuire, s-au reactivat brusc, paradoxal, în contextul unui eveniment lăudabil: noaptea muzeelor. Întâmplarea a scos din case neaşteptat de mulţi oameni care s-au aşezat la cozi, fără să-şi rupă nasturii de data asta, ca să intre în sălile muzeelor de pretutindeni. A fost un lucru impresionant. Televiziunile au prezentat numeroase reportaje, presa scrisă la fel. Nu i-a deranjat să aştepte ore întregi ca să poată admira valorile culturale dintr-o zestre care este şi a lor. Am avut şi avem făuritori de frumos care ne aşează nu de puţine ori la masa bogaţilor acestei lumi, acolo unde răzbim greu pe alte căi. În Bucureşti şi în multe oraşe din ţară au reapărut dintr-o dată cozile. Desigur, altfel de cozi.
Nu aş fi insistat asupra unei astfel de întâmplări, dacă nu m-ar fi surprins ceva în mod deosebit: cei mai mulţi vizitatori erau tineri! Mulţi studenţi. Asta înseamnă că avem o populaţie tânără, însetată de valori autentice. Înseamnă că vârtejul unor timpuri de care ne-am plâns şi ne plângem nu i-a proiectat pe toţi în spaţiile efemerului. În clipa în care am început să fim tot mai convinşi că actul cultural devine desuet, că noile generaţii nu mai au apetit pentru aşa ceva, că manifestările în artă încep şi ele să fie tot mai mult o floare la butoniera spectacolului politic, a fost nevoie de cozile acestea ca să ne trezim, să vedem că nu avem pe deplin dreptate, că exisă o generaţie gata oricând să aspire spre lucruri înalte.
Este şi ceva trist în asta. Tinerii au profitat de gratuităţile oferite de „noaptea muzeelor”, ceea ce înseamnă că mijloacele financiare nu le permit să transforme un eveniment într-o manieră de viaţă. Şi atunci stau cu răbdare şi seninătate la asemenea cozi, când se iveşte ocazia, destul de rar, ce-i drept. Vor fi dintre aceea care să spună: şi în Occident sunt cozi la muzee. Aşa este, numai că acolo sunt în fiecare zi. Ei au un sistem generos de reduceri şi gratuităţi pentru o gamă largă de categorii sociale, lucru de care noi parcă am cam uitat, prea repede şi pe nedrept. Paguba este a tuturor, fără discriminare. Şi stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile în bine, fără investiţii şi eforturi prea mari. Trebuie doar să vrem cu adevărat…