Peste 8200 de bistriţeni nu şi-au ridicat cardul de sănătate. Pentru cei care îl deţin, nu mai sunt necesare adeverinţe!

Pentru judeţului nostru, în 2015 au fost tipărite 231.967 carduri, din care 2394 sunt carduri duplicat, pentru asiguraţii care şi-au pierdut cardul, care l-au returnat pentru că era defect sau cu inscripţionări eronate. „Un număr de 15.410 carduri au fost returnate către noi de Poşta Română, pentru că nu au fost găsiţi la domiciliu asiguraţii. Din cele returnate, noi am distribuit direct către asiguraţi 6678 carduri şi alte 467 de carduri au fost predate către medicii de familie pentru a le distribui pacienţilor de pe listă. La 31 decembrie mai existau în stoc 8265 carduri nedistribuite ale asiguraţilor care probabil nu au avut încă nevoie de ele”, a precizat Camelia Ilişuan, preşedintele CAS BN, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Aceasta a menţionat că medicii de familie şi cei specialişti nu mai trebuie să solicite adeverinţa de la angajator, cardul de sănătate certificând statutul de asigurat.

„Am avut o şedinţă cu medicii de familie, am repetat pentru a nu ştiu câta oară că aceste adeverinţe nu mai există, nu mai sunt valabile, degeaba le mai cer de la oameni. Vine omul cu cardul, intri în sistem să vezi dacă este asigurat. Dacă chiar vrei o hârtie, se poate lista ceea ce-ţi dă sistemul SIUI. Le-am spus medicilor de familie să nu mai poarte asiguraţii cu adeverinţă. Există doar trei tipuri de adeverinţe, înlocuitoare de card, adică pentru un card care a fost emis, a fost tipărit, a fost la om şi acesta l-a pierdut. Până-i vine alt card, noi îi dăm o adeverinţă înlocuitoare. Mai este situaţia unui card defect, noi comandăm altul şi-i dăm adeverinţă înlocuitoare. A treia situaţie este pentru cei care refuză cardul din motive de conştiinţă sau de religie, cărora le dăm această adeverinţă înlocuitoare de card. Pentru restul situaţiilor nu mai există niciun fel de adeverinţă. Toţi furnizorii de servicii medicale, indiferent ce-or fi ei – farmacii, medici, spital – trebuie să intre în sistem şi să vadă dacă este asigurat”, a precizat Camelia Ilişuan.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5