Cardul naţional de sănătate, obligatoriu de la 1 septembrie

Începând cu 1 septembrie, serviciile medicale în sistemul public de sănătate vor fi acordate asiguraţilor cu vârsta de peste 18 ani în baza cardului naţional de sănătate.

Excepţie vor face asiguraţii pentru care cardul de sănătate nu a fost încă tipărit. Aceştia vor primi în continuare servicii medicale conform vechiului sistem de validare şi decontare, până când cardul lor va fi tipărit şi transmis prin poştă. Asiguraţii pe numele cărora a fost tipărit cardul, dar din diverse motive nu au intrat încă în posesia lui, trebuie să se adreseze Casei de Asigurări pentru a solicita eliberarea cardului de sănătate, ne anunţă Camelia Ilişuan, preşedinte CAS BN.

În judeţul Bistriţa-Năsăud au fost tipărite, până în prezent, peste 226.000 de carduri naţionale de sănătate, din care mai puţin de jumătate au fost activate. 
Preşedintele CAS BN, Camelia Ilişuan, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că, iniţial, numărul cardurilor returnate de către Poşta Română a fost de 14.408, din care s-au distribuit peste 6.000, fie direct către asiguraţi, care au venit să le ridice personal, fie prin medicii de familie. În schimb, există 8.257 persoane care nu au făcut acest lucru, în condiţiile în care, de la 1 septembrie, cardul naţional de sănătate devine obligatoriu pentru a avea acces la serviciile medicale. În perioada următoare vor fi distribuite prin Poştă alte 7.600 de carduri.

"Furnizorii deja s-au obişnuit cu acest sistem, lucrurile încep să meargă mai bine. Mai sunt blocaje de sistem, mai sunt căderi de internet, mai sunt sincope, dar în general lumea s-a acomodat. Asiguraţii trebuie să înţeleagă că trebuie să se prezinte cu cardul la medic, la medicul specialist, la farmacie, la analize, la spital, peste tot, altminteri pun medicii în situaţia să le refuze serviciile medicale", a explicat Ilişuan. 

În 58 de cazuri, cardurile au fost refuzate de către asiguraţi din motive religioase, iar în alte 1.919 cazuri a fost nevoie să se solicite duplicate, pentru că respectivele carduri au fost pierdute, conţineau date eronate sau prezentau defecţiuni tehnice.

Asiguraţii care, din motive personale sau religioase, refuză cardul de sanatate, trebuie să depună o cerere în scris la casa de asigurări menţiona motivele refuzului (şi vor restitui cardul de sănătate – dacă l-au primit). Aceşti asiguraţi vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate cu termen de valabilitate 3 luni. Cei care împlinesc 18 ani ori primesc calitatea de asigurat (se angajează, plătesc contribuţia etc) vor primi automat, fără să ceară cardul de sănătate, prin servicii poştale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5