Poeţi fermecaţi de iarnă: Lucreţia Bucur:,,Iarăşi plâng ninsorile” (micropoeme)

E relaxant ca în căldura toridă a verii să citeşti o carte de stihuri despre troienele iernii, iar în iarna crâncenă, rebegiţi de frig, una despre nisipurile fierbinţi din Atacama, năpădite acum de flori după o ploaie miraculoasă. Anotimpul hibernal este unic între celelalte şi îşi are mistere şi sensuri şi simboluri mereu insolite.
De la Alecsandri încoace, deşertul alb n-a mai rămas neobservat de stihuitori. O face în aceeaşi manieră şi perspectivă poeta bistriţeană, dna. Lucreţia Bucur, cu volumul de mai sus editat de Karuna, efuziunile lirice sedimentându-se pe trei paliere: unul general-admirativ şi constatativ privitor la priveliştea ambientală; unul sub zodia terifiantului, a sentimentului că potopul de ninsoare aduce un sfârşit de lume...şi în fine, ca prilej de rememorare a fiinţelor plecate sau populează din proximităţi acest Univers.
Elementele motivaţionale sunt cele din lirica clasică: gerul straşnic, îngheţarea alecsandrină a bolţilor, încremenirea, extincţia luminiscenţilor celeşti, brazdele câmpurilor, izvoarele adormite. "S-a albit pădurea / De zăpada pură,/ Lacrimi de izvor...; natura e toată un basm / spus de bunicul la gura soei/ Din îndepărtatat-mi copilărie."("E,totuşi, iarnă grea")
Există pasaje ce licăresc prin inedit: "Mi-e inima-n munţi /Carpaţii-s în neguri şi ceaţă,/ Albiţi-s de albe zăpezi,/ Cu vârfuri sure, mângâiate de Zei,/ Străjeri de ţară / Ca albe mioare."("Mi-e inima-n munţi"). Nu trec neobservate colindele, Naşterea Salvatorului lumii, HRISTOS, cântecul sărbătoresc al firii. Iarna e folosită şi ca un pretext, un fundal cu finaluri autumnale, miez de sezon, pe care se proiectează apoi amintiri, personaje ce au marcat o existenţă auctorială ("Eram tineri"; "Tu dormi, bunul meu prieten";"Mărite Domn"; "Pentru cel tânăr")
Din creionările pictoriale ("Căci şi poezia este pictură"-spune cu sagacitate şi concitadinul nostru, dl.Victor Ştir) radiază spiritualitatea celei ce contemplează, mai adesea într-un registru melancolic, pe care nu-l poate exila, cum se face în "Fugi de-aici, melancolie!"
Nota generală a versurilor dnei. Lucreţia Bucur se integrează constatărilor general-umane, pe care cititorul potenţial le poate socoti ca fiind şi ale sale proprii. Interesantă şi ieşită din tiparele cu care ne-am familiarizat în parcurs este micropoemul "Dacă o rază de lumină..." Aceasta prin interogaţiile marcate de un inedit cuantificabil: "dacă o rază de lumină / răsări-va în a ta cale,/ ai şti ce să faci cu ea? /Dacă soarele ar străluci doar ţie.../ Ai fi fericit?/....Dacă în loc de umbre, ploi şi ninsori /ar fi doar soare/ ..../ cui vei mulţumi?"
Şansa unui unui răspuns este transferată cititorului, dând o notă de discreţie şi credem că în acest trend ar trebui să crească lirica poetei bistriţene, forţând trăirea cotidiană, spiritualizând realitatea ambientală.
Poetul englez Byron (George Gordon -1788-1824), căzut în luptă pe câmpurile Eladei, îşi punea teribila întrebare: "Oare nu suntem în iad?". Dar... frumuseţea mirifică a lumii ce ne înconjoră, zîmbetul copiilor, nobleţea adulţilor (a multora), dumnezeiasca frumuseţe a chipurilor umane -toate ne spun că nu, nu este "hell"-ul, iadul aici. Nici iad, nici Rai, ci un loc în care iubirea lui Dumnezeu se revarsă mereu şi loc pe care omul îl poat preface în cer sau teluricul exclusiv.