Poezia purtată pe aripi de fluturi

Dorina Manu scrie precum zborul de fluturi pe aripa cerului, precum cerbii îşi stâmpără setea în izvorul rece de munte, precum ghioceii se arată triumfători la început de primăvară. Fie că avem de-a face cu poezia sau cu proza semnată de Dorina Manu, descoperim un suflet sensibil care trăieşte într-un continuu lirism şi se bucură de fiecare cuvânt, precum grâul de prezenţa soarelui. Prin intermediul Editurii „George Coşbuc”, Dorina Manu ne aduce, în prag de primăvară, două volume pline de cuvinte nepereche întruchipate în versuri – „Eşarfa de fluturi”, respectiv proză – „Cutremuraţi de Labiş”. „Trandafiri în cupă/ Parfumul cu ghiocul/ Eşarfa de fluturi/ Le-nmulţeşte norocul” este drumul primordial prin care poetul trece spre a-şi desăvârşi creaţia, precum drumul pe care zăpada curţii îl acoperă pe pietre. „E alb, e linişte, copacii dorm” iar muzele vin în atelierul de creaţie pentru a ne oferi valuri de rime împerecheate, încrucişate, moderne şi postmoderne precum un cântec care „îşi etalează măsurile în iarbă”. Rebreanu, marele scriitor al meleagurilor noastre, are o operă nepereche a căror personaje sunt oglindite şi în Imnul Rebreanului: „Din steaua care l-a ales stăpân/ Veghează blând la pământeni/ Gândind că n-a dus la sfârşit/ Desenul vieţii – prin cuvânt”. „Mi s-a desprins o aripă/ Şi-a luat-o spre mare/ O parte din inimă s-a făcut cale” spune poeta, care dedică volumul de poezii tuturor celor dragi şi, în mod special, nepoţelului Victor, atât de aşteptat şi dorit.

Fiind afectată în copilărie, de „Moartea căprioarei” lui Nicolae Labiş, Dorina Manu îşi eliberează sufletul de povara sentimentelor prin cuvinte, prin intermediul prozei, care descoperă, în 12 zile, povestea lui Lae. Scriitoarea a scotocit pădurea, a răscolit frunzele moarte, a scuturat trunchiurile, a trezit luminişuri şi umbre în căutarea adevărului, petele ruginii pierdute în aur fiind primul semn că puiul neamului ce îmblânzeşte fiare e ramul pădurii ce naşte stejarii, mărgărit rătăcit prin iarba ce primea sărutul.

Cartea „Cutremuraţi de Labiş” abundă în metafore care oglindesc, precum lumina din ogradă şi vorbele bătrânilor, viaţa copilului însetat de răzbunare pentru căpriorul ucis pe nedrept. Lae se odihnea cel mai bine pe plapuma din codru şi lupii, cunoscându-i paşii şi râsul, retrăgându-se din foame. 12 zile i-a zâmbit morţii, după care s-a prăbuşit şi a aşteptat răzbunarea ciocului învins. Cutremurător este bocetul prin care se plânge soarta dispărutului, la fel ca în satele româneşti dispariţia oamenilor: „Ai vrut să cânţi cu un ton mai sus/ Şi să întreci în tril chiar ciocârlia”, îi spune autoarea răvăşită eroului acestei cărţi. În final, citim necrologul căpriorului, astfel scriitoarea făcând „dreptate” prin propria viziune asupra vieţii şi morţii. Cartea beneficiază de traducere în engleză şi franceză, astfel încât povestea poate fi lecturată şi de copiii din alte zări. O descriere a inimii care izbucneşte precum vulcanul „cutremurat” de prea mult foc.