poezii de Crăciun

Lăsaţi Crăciunul în case?

E cerul lapte dulce.

Văzduhul este râu.

Mir îşi ia pământul,

Pe tălpi şi peste brâu.

Gura nu înfometează.

Pasul n-are îndărăt.

Se frământă pâinea serii,

Din tămâie şi omăt.

Fiecare stea-i un înger.

Fiecare stea-i vestire.

Naştere fără de nuntă

Înfloreşte peste fire.

Are smirnă colţul mesei.

Gândul - aur şi trezvie,

Când e gângurit, în staul,

Cel-nainte de vecie.

Crăciun la Zoreni

Genunchiul e în abur de sărut

Şi semnul crucii e albie de zi.

La orişice fereastră bate o minune

Ca nesfârşitul să-nceapă a–nflori.

Iar e răcoare-n vinul de pe mese.

Îi arde mamei faţa într-o pâine.

Nu sunt trup. Sunt revărsarea stelei.

Pun nuci pe pieptul lumii, pe suspine.

Fântâna îmi aşteaptă chipul.

Zăpezile s-aştern să vin la cină,

Cu mâna-deal, pe frunţi de îngeri...

E casa cer...Cuvântu-i fără vină.

Seara de Crăciun

E seara-n care icoanele tresar...

Vor prinde rădăcina lumii-n ramă.

Colidători iau frigul de la porţi,

Cerând nesomnul nostru vamă.

Pe omătul mesei, sub obraji de pâine,

Se toarnă-n blide abur de iubire.

Mâini se-nmlădie-n brâu de mir.

Steaua poartă-n colţuri preamărire.

Cel ce vrea să-i fim şi zori şi ziuă,

Agale-ntinde pe nămeţi pruncie

Şi ne împarte merele luminii,

Miez din Înainte de Vecie...

Adoarme Prunc în turtă dulce...

Cămaşa-i albă se destramă în ninsori.

Se-nchide rană-n ape fără mâluri,

În rai de vorbe..., pân la cântători.