Politică
|
Luni, la Senat, va fi dat votul final pe un proiect de lege iniţiat de senatorul liberal Dorin Dobra care prevede modificarea şi completarea Legii 215/2001 privind administraţia publică locală. |
După trei cicluri electorale în care social-democraţii au pierdut „la mustaţă” (sub 30 de voturi) Primăria Dumitriţa, în 5 iunie se va merge pe mâna echipei coagulate în jurul lui Ilie Uchrenciuc, a... |
|
Horea Petruţ, de profesie tehnician veterinar (37 de ani), care administrează împreună cu familia o afacere în sectorul agricol şi anume o fermă de bovine şi o făbricuţă de produse lactate, este... |
Ca în fiecare an, venirea primăverii este sărbătorită prin petreceri dedicate doamnelor din politica bistriţeană. Atât doamnele, cât şi domnii din PNl au îmbrăcat ţinutele de gală şi petrec împreună. |
|
"În această seara am început o nouă etapă în ceea ce înseamnă Partidul Social Democrat pentru comuna Feldru! Alături de o echipă de oameni entuziaști, social-democrați din convingere și care vor să... |
Deputații din Comisia de agricultură s-au (re)întâlnit cu reprezentanții RNP Romsilva și ai Ministerului Mediului, asta după ce problemele din domeniu nu au fost soluționate în totalitate. După... |
|
Deputatul Dolha: Produsele lactate fără lapte şi crenvurştii fără carne, out! Îmbolnăvim naţia asta!
Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor a discutat, zilele acestea, în prezenţa noului șef al ANSVSA cum funcționează la modul concret supravegherea şi controlul trasabilităţii cărnii, laptelui... |
Tinerii liberali bistriţeni au oferit, de 1 Martie, mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor din municipiu. Simbolul venirii primăverii, al norocului şi al speranţei a fost „ataşat” unei „mici... |
|
Ciprian Brătfălean a fost validat în funcție în urma unei conferințe de alegeri, care a reunit peste 40 de tineri din comuna Teaca și la care a participat Președintele TSD BN, Bogdan Ivan, Primarul... |
Sala de şedinţe a Palatului Administrativ a găzduit vineri după-amiază şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al ALDE Bistriţa-Năsăud. Reuniunea a fost supervizată de Steluţa Cătăniciu, prim-... |
|
Deputatul Stelian Dolha, copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, susţine că PSD suspendă democraţia în toate forurile unde are majoritate, iar aceste lucruri se resimt de la nivelul Camerei... |
Vicepreşedintele Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, deputatul Daniel Suciu, consideră că, aşa cum s-a întâmplat şi la ultimele scrutinuri, în 5 iunie 2016, vor fi schimbaţi între 10 şi 15... |
|
Pentru Primăria Feldru PSD va intra în cursă cu inginerul Marius Pop, în vârstă de 35 de ani. Vine din mediul privat, deţinând o societate pe care o administrează în familie, cu administraţia locală... |
Economistul Dan Vălean este candidatul Partidului Social Democrat pentru Primăria Dumitra, social democraţii fiind destul de optimişti că acesta va fi şi noul primar al comunei începând cu iunie 2016. |
|
Liga Tinerilor Întreprinzători Social-Democraţi Bistriţa-Năsăud a fost lansată joi, într-un cadru mai puţin încorsetat, şi anume într-o cafenea de pe bulevardele Bistriţei. La evenimentul moderat de... |
Grupul de consilieri ai PNL Bistriţa, specifică faptul că, în şedinta Consiliului Local al municipiului Bistriţa din data de 24.02.2016 au făcut propunerea ca, din comisiile de evaluare care fac... |
|
S-a speculat prin presa zilele astea ca eu as fi una dintre alternativele PNL Nasaud pentru candidatura de Primar al orasului Nasaud. Va spun ca eu nu pot fi o alternativa atata timp cat nu-mi doresc... |
În ședința Consiliului Local Bistrița, din data de 24.02.2016, consilierii liberali și ecologiști au refuzat să voteze Proiectul de Hotărâre care reglementează modalitatea de acordare a finanțărilor... |
|
Deputatul Stelian Dolha, membru în Comisia de agricultură, consideră că pe tema desfacerii produselor româneşti în supermarketuri „e nevoie de voință pentru a proteja producătorii români și o formulă... |
Odiseea legii de retrocedare a terenurilor din Stațiunea pomicolă Bistrița continuă, anunţă pe facebook deputatul Stelian Dolha. Potrivit parlamentarului liberal, marţi, proiectul care fusese votat... |
|
Liberalii îşi caută candidat la Năsăud, astfel că, pe modelul Bistriţa sau Sângeorz Băi, unde erau mai multe opţiuni, s-a purces la sondarea electoratului. Se pare că datele arată o diferenţă de... |
Dacian Calincău a fost validat în funcție în urma unei conferințe de alegeri, care a reunit peste 40 de tineri din comuna Petru Rareș. Dacian Calincău este absolvent al Facultății de Drept... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În numărul 55 al „ziarului politic independent” „România Nouă”, director Zaharia Boilă, (an. III,...
Comentarii
Deputatul Bogdan Ivan, despre mandatul său și deciziile luate la Ministerul Energiei
AUR-el -
Mar, 16:42
Căldură mare, mon Cher! Neuronii le-au dat pe dinafară ... că tot au vrut afară. Baiu'-i mare (...
Miceștii de Câmpie: biciclist acroșat de un autoturism
rasunetul -
Mar, 09:56
Acestea au fost datele transmise vineri seara, în jurul orei 22.30. ISU BN nu a revenit cu detalii...
Miceștii de Câmpie: biciclist acroșat de un autoturism
Nerghes Alexandra -
Lun, 21:45
Domnul este socrul meu , Cum ISU BN transmite ca este conștient , când el este în stare gravă fără...
Carte după carte, Gh. MIZGAN „Marcaje tranzitorii”, Editura Solon, Bistrița, 2026
Gheorghe Mizgan -
Lun, 13:08
Îi mulțumesc domnului prof. Vasile Găurean pentru timpul acordat cărții mele și pentru publicarea...
Prof. ȘTEFAN SAS și povestea celor o mie de portrete nemuritoare
Ana Aurelia Pîntea -
Lun, 08:12
Felicitări
Aniversări
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări de bine doamnei av. Lucia-Augusta Săsărman, consilier județean social-democrat.
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, doamnei ILEANA-MARIA CLAPA, consilier principal în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-...
Primarul comunei Șanț, Marian Forogău, îşi aniversează ziua de naștere. Cu acest prilej, îi dorim multă sănătate, fericire și succes în toate...
In Memoriam
În 5 august era ziua de naștere a Părintelui iconom stavrofor Eugen Trif (05.08.1942 - 09.03.2000), regretatul cumnat al autorului acestor rânduri,...













































