Politică
|
Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, consideră că funcţia publică nu trebuie înregimentată politic, făcând excepţie doar statutul de ministru şi de secretar de stat. Potrivit... |
Liderul PSD BN, deputatul Emil Radu Moldovan, crede că acţiunea de verificare a vămilor reprezintă „o reglare de conturi în PD-L, pentru că se apropie Congresul, iar o parte importantă a membrilor nu... |
|
Cu un an înainte de alegerile locale, social-democraţii şi-au măsurat „puterile” la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie a efectuat, în cea de-a doua... |
Ca să-şi atingă obiectivele, cel puţin cele declarate la nivel central, Uniunea Social – Liberală (USL) are de furcă în câteva comune din judeţul nostru.
În comuna Silivaşu de Câmpie, de pildă,... |
|
Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Ţintean a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, referindu-se la ultimele acţiuni anticorupţie din vămi că... |
Atacul preşedintelui Traian Băsescu de la TVR la adresa ,,stelelor PDL” s-a lăsat cu deranj mare în partid. Cel vizat în principal de criticile prezidenţiale, secretarul general Vasile Blaga s-a... |
|
Comemorarea martirilor de la Sighetul Marmaţiei, eveniment derulat la sfârşitul săptămânii trecute, a fost un prilej de reconciliere în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. La... |
Deputatul PNL Adriana Săftoiu vrea să desfiinţeze condica de prezenţă din Camera Deputaţilor, scrie Jurnalul Naţional.
Nemulţumită că unii dintre deputaţi nici nu se mai obosesc să vină personal să... |
|
Preşedintele organizaţiei judeţene PNL B-N, deputatul Ioan Ţintean susţine, că raportul Comisiei juridice în cazul Dan Păsat este un demers de imagine a PDL, motivând astfel decizia opoziţiei de a se... |
Avind in vedere ca la nivel national nu s-a semnat protocolul politic de colaborare intre PRM si PSD, dl dr.Corneliu Vadim Tudor, nu mai vine in aceste zile la Bistrita.
Urmeaza ca pa plan local sa... |
|
Liderul judeţean al Partidei Romilor, Emil Neia Lăcătuş, susţine că formaţiunea pe care o conduce va obţine între 4000 şi 5000 de voturi, la alegerile locale din 2012, în urma schemei de lucru... |
Preşedinţii PNL, PC şi PSD au semnat sâmbătă la Parlament, Protocolul de constituire a Uniunii Social-Liberale. Preşedintele PC, Daniel Constantin şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au semnat mai... |
|
Vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, Rareş Niculescu, a declarat, la finalul întâlnirii avute la Bistriţa, că principalele nouătăţi pentru viitoarea PAC vizează... |
La finele săptămânii trecute, sala de şedinţe a Palatului Administrativ a găzduit o întâlnire a câtorva zeci de specialişti din domeniul agricol, din Bistriţa-Năsăud şi nu numai, cu vicepreşedintele... |
|
Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, susţine că noua alianţă politică dintre Partidul Socail Democrat şi Alianţa de Centru Dreapta va contribui la creşterea în sondaje... |
Liderii Partidului Social Democrat şi ai Alianţei de Centru Dreapta vor semna, astăzi, la Bucureşti, acordul politic dintre cele două formaţiuni. Negocierile asupra protocolului de colaborare s-au... |
|
Preşedintele PD-L BN, deputatul Ioan Oltean, susţine că mesajele de pe sediul democrat-liberalilor au fost „postate” de membri ai Partidului Social Democrat. „E o manifestare a Partidului Social... |
Vicepreşedintele PD-L, deputatul Ioan Oltean, susţine că în prezent, în sânul democrat-liberalilor nu există o situaţia conflictuală în preambulul alegerilor pentru structurile naţionale de conducere... |
|
Liderul PD-L Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că alte patru primării din judeţul nostru primesc finanţare în cadrul Proiectului Naţional de... |
Un număr de 13.838 de pensionari din judeţul Bistriţa-Năsăud vor beneficia din februarie de drepturile aferente grupelor de muncă I şi II (spor de vechime pentru condiţiile grele de muncă) şi vor... |
|
5 februarie, ziua alianţei PC-PNL-PSD. Daniel Constantin şi Victor Ponta convoacă, azi, Consiliile Naţionale ale PC şi PSD şi propun alianţa, iar Delegaţia Permanentă a PNL îşi va da votul pentru... |
Vicepreşedintele PC, Ioan Păcurar, şi consilier local în comuna Teaca, a criticat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, distribuţia fondurilor făcută de majoritatea din Consiliul Judeţean,... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Având ca temă „TENDINȚE ACTUALE ALE ROMANULUI ROMÂNESC”, cea de-a XIX-a ediție a Colocviilor...
Comentarii
Prof. Monica Cioanca, lector Centrul Județean de Excelență: Matematica – un prag către cunoaștere
io -
Vin, 16:21
Mi-a plăcut ideea că excelența la matematică nu depinde doar de talent, ci și de perseverență,...
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Senatorul Cristian Nicula: România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:59
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Deputatul Bogdan Ivan (PSD BN): Mureșan. Pentru noi, ești tot un Bolojan
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:57
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Leon -
Dum, 11:42
Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor...
Aniversări
Cele mai sincere urări de sănătate, împliniri şi bucurii, în zi de naştere, d-nei CLEOPATRA LORINŢIU, diplomat, scriitor, îndrăgit realizator de...
În zi de naștere, transmitem calde urări de bine doamnei profesor Alina Lucreția Sălvan, director al Liceului Economic Năsăud.
Este o zi specială pentru doamna profesor Camelia Tabără, consilier județean. Vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă facă parte de multă sănătate, energie...
In Memoriam
Pentru noi, cei de pe strada Oștezei, Lucreția Cătinean nu a fost doar o vecină. A fost un om al locului.
































