POLONIA IN DOLIU

Vestea prăbuşirii avionului prezidenţial polonez a cuprins repede toată lumea, producând multă îngrijorare. În avion era elita Poloniei în drum spre Katyn, unde urma să se comemoreze morţii din al Doilea Război Mondial. Katyn–ul reprezintă una dintre cele mai tragice experienţe ale secolului al XX-lea, în care o mare parte a elitei poloneze a fost distrusă.

Ca urmare a protocolului adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, Armata Roşie a invadat partea de est a Poloniei la 17 septembrie 1939. La acea data România avea graniţa comună cu Polonia, de la Vârful Stogu, cu cota 1.649 m, din Munţii Maramureşului, punct care era comun frontierelor României, Poloniei şi Cehoslovaciei, adică Triplex Confinium, pentru aceste trei ţări, urmând linia de creastă, apoi, pe văile Pârcălabului, Ceremuşului şi Nistrului, până la confluenţa acestuia cu linia mediană a râului Zbucz. După invadarea Poloniei de către sovietici şi germani, guvernul polonez s-a refugiat la noi, urmat de o parte din armată. La noi au adus şi tezaurul pe care l-am înapoiat în întregime. De la noi, guvernul şi armata poloneză s-au deplasat în Anglia, constituindu-se în Guvernul şi armata naţională din exil. Le-am oferit găzduire într-un moment greu, dovedind în acelaşi timp, curaj. Militarii şi nenumăraţi civili polonezi, căzuţi prizonieri la sovietici, au fost întemniţaţi în lagărele de prizonieri de la Starobelsk, Koziolsk şi Ostaskov, sau în închisorile din vestul Ucrainei şi Bielorusiei. Ordinul de execuţie a prizonierilor polonezi a fost dat în ultimele zile ale lunii martie 1940. La acea dată, în lagărul de la Starobelsk se aflau 3.895 de prizonieri, la Koziolsk – 4.599, iar la Ostaskov – 6.364. Numărul total al polonezilor ucişi în primăvara anului 1940 a fost de 21.857, din care 4.421 au fost omorâţi în pădurea Katyn, 3.820 în lagărul de la Starobelsk, 6.311 în lagărul de la Ostaskov şi 7.305 în alte lagăre din vestul Ucrainei şi al Bielorusiei. Printre cei ucişi se numărau: un amiral, opt generali, 24 de colonei, 79 de locotenenţi colonei, 258 de maiori, 654 de căpitani, 17 căpitani de marină, 3.420 de subofiţeri, câţiva preoţi militari, trei moşieri, un prinţ, 43 de oficialităţi, 85 de cetăţeni privaţi şi 131 de refugiaţi. Printre morţi s-au aflat 20 de profesori universitari, 300 de doctori, mai multe sute de avocaţi, ingineri şi profesori, peste 100 de scriitori şi ziarişti şi aproximativ 200 de piloţi de aviaţie. În felul acesta, sovieticii distrugeau orice nucleu de revoltă şi în cazul celor mai în vârstă, aceştia aveau de plătit pentru implicarea în conflictul polono-sovietic din anul 1920.

Soarta prizonierilor dispăruţi a rămas un mister până în aprilie 1943, când Wehrmachtul a descoperit gropile comune de pe Dealul Caprei de lângă Katyn. Au urmat cercetări care au confirmat masacrele.

Statul polonez a fost desfinţat de-a lungul istoriei de patru ori, dar de fiecare dată s-a ridicat. Pentru felul cum îşi cinstesc eroii, merită toată consideraţia noastră.

Sovieticii le-au mai plătit polonezilor, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru demnitatea cu care s-au bătut pentru fiinţa neamului lor, dar, de data aceasta, într-o înţelegere cinică cu nemţii, pe timpul insurecţiei de la Varşovia organizată de guvernul polonez din exil, nemţii au distrus Varşovia sub privirile îngăduitoare ale sovieticilor care nu au trecut Vistula până după înfrângerea forţelor poloneze insurecţionale.

De data aceasta, elita poloneză moare într-un accident stupid, dar va intra în istorie alături de eroii pe care a vrut să-i cinstească cu prezenţa în zi comemorativă. Preşedintele polonez Lech Kaczynski, cu toată delegaţia, s-au alăturat, astfel, acestor martiri de la Katyn, nu numai spiritual, ci şi material, stropind cu sânge acest pământ, parcă nesătul de sânge polonez. O elită poloneză se alătură în pământ unei alte elite, gest simbolic pe care acum nu-l putem pricepe. Elita poloneză s-a dus să-i comemoreze pe cei care constituie reperele morale ale poporului polonez. Polonia rămâne un exemplu pentru europeni, iar acest tragic eveniment îi înalţă şi mai mult.

Şi noi avem în Rusia 19.828 de morminte în 346 de cimitire, fără ca preşedintele ţării să îi cinstească, măcar odată în cei şase ani de când este la putere, cu prezenţa sa. În Ucraina avem 36.824 de eroi, iar în Slovacia, mai aproape, avem 15.077 de militari care au murit pentru ţară. Delegaţiile militare sunt singurele care varsă o lacrimă pe mormintele lor în semn de recunoştinţă. Să apreciem Polonia pentru felul în care îşi cultivă memoria eroilor şi mai ales, forţa cu care depăşeşte marile lovituri ale istoriei .

Polonia este în doliu şi alături de ea, suntem şi noi. Celebrul “Marş funebru” al compozitorului polonez Chopin, va răsuna mai dramatic decât oricând, în toată

Polonia, dar acordurile lui vor fi auzite în toată lumea.

Colonel (r) IOAN GAFTONE