Postul Adormirii Maicii Domnului
Cum trebuie să postim
Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, adică până la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbătă şi duminică se dezleagă la untdelemn şi vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la faţă), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peste şi vin. În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstireşti cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.
Originea Postului Sfintei Marii
Originea acestui post trebuie pusa prin sec. V, când cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat şi când sărbătoarea Adormirii ei a început să primească o mai mare importanţă. La început însă, nici timpul din an, nici durata şi nici felul postirii nu erau la fel peste tot. Unii (în părţile Antiohiei) posteau o singură zi (6 august), alţii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); unii posteau în luna august şi de aceea postul era numit şi postul lui August, alţii în septembrie, iar alţii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viaţa pământească la cea cerească. Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, ţinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii (15 august).
Înaintea marilor praznice, a Naşterii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, înaintea prăznuirii Adormirii Maicii Domnului şi a pomenirii sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, rânduiala postului are rostul unei şcoale duhovniceşti, la care sunt chemaţi credincioşii pentru îmbunătăţirea vieţii trupeşti şi sufleteşti.
Postul este o rânduială dumnezeiască, dată pentru mântuirea noastră. Însuşi Iisus Hristos a postit, sfinţii apostoli şi creştinii de pretutindeni au cunoscut şi preţuit această şcoală a înfrânării. Cel care ţine această rânduială îşi alege partea cea bună şi se învredniceşte de darurile lui Dumnezeu.
Citiţi şi:
- Postul Adormirii Maicii Domnului
- Postul Adormirii Maicii Domnului
- Postul Crăciunului, unul al bucuriei
- Vezi sărbătorile legale în care nu se lucrează, când nu se fac nunţi şi când sunt posturile în Calendarul Ortodox 2016
- Vezi când nu se fac nunţi şi zilele şi sărbătorile legale în care nu se lucrează în 2017
Adaugă comentariu nou