Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Povestiri fabuloase de citit la orice vârstă

Vasile Vidican

Remarcam, într-un text anterior, faptul că în cazul Andrei Hedeș, cronica de carte este însoțită în permanență de un flux creator, de o perspectivă ce conferă literaritate analizei înseși. Andrea Hedeș nu este, cu alte cuvinte, o cititoare ale cărei comentarii să fie construite pe un tipar rigid, cu un anume tip de limbaj iar textele ce iau naștere în urma lecturii cărților sunt adeseori îmbogățite de fantezie și aplomb artistic.
Iar calitatea de fin și imaginativ cititor se revelă în mare măsură și în proza scriitoarei. Volumul de proză scurtă, „Povestiri de pe malul celălalt” (Cuvânt înainte de Mircea Muthu, Editura Neuma, Apahida, 2019) este subtil întrețesut cu un vast sistem de trimiteri la texte din marea literatură și din istoria culturii. Acest aspect, semnificativ, din punctul meu de vedere, adaugă la acele multe chei interpretative și pe acesta al referențialității și al metaficțiunii, a poveștii care continuă, se suprapune și oferă noi perspective tuturor celorlalte povești.
Există un eclectism seducător în acest volum, care sporește și dă savoare actului lecturii. Șeherezade, profeți, împărați, ființe nenumite și incerte, oameni din lumea noastră, toate contribuie la crearea unui farmec aparte al narațiunii; și toate iau parte la povești luate parcă, de cele mai multe ori – ca ritm, tonalitate și curgere – din vechile cărți de basme ce se deschid în fața ochilor curioși și fascinați ai copilului.
Numai că – și acesta mi se pare un lucru asupra căruia trebuie insistat – „Povestiri de pe malul celălalt” nu este o carte (doar) pentru copii. Remarcă lucrul acesta și prefațatorul cărții: „Adevărate parabole cu irizări de epos oriental sunt aceste istorisiri doar în aparență genuine pe care aproape că le și ascultăm în timp ce le citim. (...) Mai mult, nașterile ciudate, fauna pestriță, picarescul vizionarilor și întâmplările nemaivăzute se adresează adulților dar poate și celorlalte vârste fermecate de ingredientul fantastic.” (p. 7) Astfel că povestirile din acest volum se revelă a fi potrivite lecturii specifice oricărei vârste sau culturi literare. Acest lucru se datorează faptului că ele sunt abil construite, permisive din punct de vedere tematic și imagistic, încât lectorul să poată extrage ceea ce îl seduce și pasionează cu adevărat.
Trebuie spus că, în ciuda acestui vast și fin irigat sistem referențial care vascularizează fiecare proză în parte, la care am făcut deja referire, este la îndemâna oricui să le parcurgă fără a se apleca îndeosebi asupra acestor trimiteri și fără a căuta în permanență să le identifice, să le inventarieze și să fixeze conexiuni între ele și masa narativă a textului sau mesajul său profund.
Oricum ar fi, cartea Andrei Hedeș este nemaipomenit de ofertantă din perspectiva interpretării (de orice natură). Ea pare concepută precum o luxuriantă invitație la exerciții de imaginație adresate cititorului, avizat sau nu. Este la îndemâna oricărui tip de cititor să observe finețea și naturalețea cu care sunt asociate lumina și umbra, apusul cu răsăritul (Estul și Vestul, orientalul și occidentalul etc.), binele și răul, frumosul și urâtul, fără a se suprapune sau anula reciproc. Penumbrei din peștera (lui Platon?) din prima istorisire din volum, bunăoară, – „Îngeri” – îi este asociată lumina indicibilă, insinuată și senină a îngerilor. Este un joc al luminilor și al umbrelor ce devine un spectacol imagistic în sine ce se mulează cumva pe narațiune, sporindu-i înțelesurile. „Toată lumea avea câte un colț, acolo în peșteră, iar în mijloc era un foc. Focul era al tuturor. La lumina lui aflau cum a pornit să curgă începutul. Cel mai mult îi plăcea să audă despre îngeri. Bătrânii știau cel mai bine. Niște ființe cu aripi minunate și mute, care zburau mereu, mereu, dincolo, așa erau îngerii. Muți și minunați.” (p. 9)
Toată această complexitate cu care sunt construite prozele nu face însă ca mesajul profund, de cele mai multe ori de factură morală, să fie scăpat din vedere. Construite sub forma unor parabole, în marea lor majoritate, povestirile își conduc invariabil cititorul către un mesaj limpede, de sine stătător, iscat parcă din fabulosul personajelor și a acțiunii. Lăsând frâu liber imaginației, autoarea își redirecționează în cele din urmă istorisirea înspre mesajul căutat, nu de puține ori aducând tristețe în sufletul lectorului prin vreun detaliu inserat parcă la întâmplare.
Elocventă din acest punct de vedere mi s-a părut povestirea „Frica”. O suită fără final de izgoniri din tărâmuri tot mai frumoase ale unor ființe ce nu făceau parte de ele, este curmată de crima oribilă din final. Pasajele repetate în mod periodic în text, fac finalul cu atât mai încărcat de tristețe. „Se răspândise vestea în toată țara despre fapta hidoasă ce se petrecuse în acel tărâm fierbinte și rotund, cea mai frumoasă țară din lume. Nu știa nimeni cum apăruse acolo, ce pedeapsă mai presus de înțelegerea lor îi urmărea. Nu făceau decât să asculte cântecul păsărilor și al oamenilor. De ce?” (p. 27)
Una dintre multele semnificații ale titlului volumului o constituie fără doar și poate faptul că textele acestea sunt concepute din partea ceastălaltă, a celor care consumăm literatură înainte de orice, urmând apoi, după imaginația, talentul și priceperea fiecăruia să o reutilizăm într-un demers creator, la rândul nostru. Oricum ar fi, Andrea Hedeș se vădește o scriitoare prolifică, consecventă, cel puțin la fel de atentă și serioasă cu statutul acesta precum e cu cel de fină și pasionată cititoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]