Proza scurtă a lui Liviu Rebreanu

Nu încape îndoială că Iacob Naroș este unul dintre rebrenologii cei mai harnici și mai prolifici la ora actuală. După cum scriam și cu altă ocazie, două sunt axele în jurul cărora este construită opera acestuia: Maierul, localitatea copilăriei autorului și biobibliografia Liviu Rebreanu (uneori, surprinse și tratate în interiorul acelorași volume). De data aceasta, autorul măierean apare în fața cititorilor cu o carte în care este analizată nuvelistica rebreniană (,,Liviu Rebreanu și proza scurtă”, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019), o parte a creației marelui prozator care a fost considerată (poate pe nedrept) ca fiind șantierul tinereții creatoare, încercările ce aveau să anunțe marea sa operă - romanele. Or, lucrurile nu stau întru totul așa, susține Iacob Naroș, nuvelele lui Rebreanu nu doar ,,promit” un mare prozator, ci anunță neechivoc un scriitor important, unul care avea să marcheze definitiv literatura modernă română.
Firește, un cuvânt important în schimbarea aceasta de perspectivă l-a avut Niculae Gheran, cel care, după cum scrie Iacob Naroș, susține că tematica nuvelelor, reluată pe alocuri în universul romanesc, reprezintă ,,mai degrabă expresia acelor obsesii pe care le aflăm de-a lungul operei marilor scriitori.” (p. 6) De altfel, scriitorul măierean pledează pentru o reconsiderare a întregii nuvelistici rebreniene, insistând asupra importanței statutului ei în contextul operei în ansamblul său, dar și în cel al nuvelisticii contemporane lui Liviu Rebreanu: ,,Rebreanu a dus pe culmi înalte nuvela românească, a prelucrat motive, tipuri, situații fiind influențat de Cehov și Gorki, dominanți în epocă. El a încheiat strălucit perioada nuvelistică pregătind trecerea în era romanului. Față de celelalte nuvele ale contemporanilor săi, nuvelele lui Rebreanu sunt lipsite de sentimentalism, de speranța împlinirii unui vis, ele având un sentiment tragic. Foarte rar câte-o adiere sentimentală, elemente de poezie sau trăire sufletească. Prăbușirea după frământarea în gol e un alt motiv al nuvelisticii rebreniene, urmată de umilință.” (p. 7)
Criticul Andrei Moldovan atrage atenția, pe coperta a IV-a a volumului de față, asupra unui aspect semnificativ: ,,Cartea de față este o voce din discuția actuală, nu lipsită de o temperatură ridicată uneori, despre un mare nuvelist. Stilul autorului, eliberat de excese teoretice și lipsit de morgă academică, este garanția unei lecturi agreabile.” Acesta este unul dintre elementele esențiale ale cărții lui Iacob Naroș. Autorul îşi compune volumul în așa fel încât să nu ne rătăcim prin hățișuri de ordin teoretic, bibliografic etc. Aporia este evitată, în cazul acesta, printr-o discretă adeziune la inserarea narațiunii în actul critic (a se vedea, în acest sens, amplul comentariul la nuvela ,,Cuibul visurilor”).
Astfel, comentariul fiecărei nuvele debutează, invariabil cu o scurtă evidențiere a elementelor semnificative ce pot fi identificate; nu de puține ori, autorul recurge la prezentare sintetică a narațiunii avute în studiu. Acest demers constituie nu doar un suport util pentru cititorul nefamiliarizat cu nuvelele lui Liviu Rebreanu, ci și proba lecturii meticuloase, cu creionul în mână, a acestora de către comentator. Sigur, un atare demers are și laturile sale didacticiste, dar în contextul de față, ele pot fi considerate chiar utile, oferind un punct de plecare consistent pentru analiza ulterioară.
Structurat în mod riguros, volumul (și opera nuvelistică a lui Liviu Rebreanu) revelă trei părți importante: ,,Începuturile literare transilvane (1907-1909)”, ,,Perioada bucureșteană a maturizării artistice (1909-1919)” și ,,Trecerea de la nuvelă la roman (1919-1920)”. Această etapizare a creației prozatorului servește ca suport pentru analiza transformărilor, a schimbărilor ce se produc de la o perioadă la alta.
Un element important ce este avut în vedere în acest aici, îl reprezintă, desigur, limbajul. Fiecare perioadă dintre cele enumerate mai sus are, de altfel, câte un pasaj amplu și consistent dedicat limbajului utilizat în nuvele, unde sunt redate regionalisme, arhaisme, proverbe, expresii populare etc. Este o inventaire oportună, dat fiind faptul că ele revelă și din acest punct de vedere maniera în care opera rebreniană s-a modificat în timp.
Firește, ca o paranteză, Iacob Naroș acordă o atenție cumva specială nuvelei ,,Cuibul visurilor”. Nu este întâmplător acest lucru, dat fiind că această nuvelă reunește cele două coordonate importante în demersurile exegetice și literare ale autorului, despre care aminteam în debutul acestui text: localitatea Maieru și scriitorul Liviu Rebreanu.
,,Liviu Rebreanu și proza scurtă” este, într-adevăr, un volum care face parte dintr-o discuție mai amplă asupra nuvelelor marelui prozator. Acribia cu care sunt inventariate și analizate diverse aspecte ale acestor texte face din cartea lui Iacob Naroș un posibil punct de reper în dezvoltarea acestor studii și discuții.