Pr. Adrian Cherhaț: Orice om aflat la limitele cele mai de jos ale păcatului se poate întoarce la Dumnezeu

Duminica a cincea din Postul Mare este închinată unui alt personaj emblemă pentru postire: Sfânta Maria Egipteanca. Un exemplu despre cum poate omul să se îndrepte prin pocăință de pe calea amăgitoare a păcatului pe calea adevărată a lui Dumnezeu. Sau despre faptul că orice om aflat la limitele cele mai de jos ale păcatului, se poate întoarce la Dumnezeu.
La Sfânta Liturghie se citesc două pericope evanghelice: vestirea Pătimirilor de către Domnul și dorința nesăbuită a fiilor lui Zevedeu (Marcu 10, 32-45) și iertarea femeii păcătoase în casa fariseului Simon (Luca 7, 36-50).
În primul text, Iisus le spune apostolilor ce avea să I se întâmple la Ierusalim pentru a-i preveni și a le întări credința. Dar Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, intuind că Domnul va ieși biruitor din încercările Sale, doresc să profite de pe urma statutului de ucenici mai mult decât ceilalți și îi cer Învățătorului: „Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta întru slava Ta”. La care Iisus le răspunde: „Nu știți ce cereți!” (Marcu 10, 37-38). Adică, n-ați înțeles nimic din ce v-am învățat până acum și din ce v-am zis despre pătimirile de la Ierusalim. Cei doi, deși erau oameni inteligenți, au rămas tot cu mentalitatea pământească a omului care își dorește putere și mărire. Nu puțini sunt și creștinii de astăzi care cred că dacă merg la biserică, se roagă și postesc, beneficiază de un privilegiu la Dumnezeu în acest sens. Ca și fiii lui Zevedeu, ei nu înțeleg că a stăpâni lumea în viziunea lui Hristos înseamnă a o sluji: „Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc; dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitor al vostru... Că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 42-43, 45). Noi creștinii nu suntem credincioși pentru a avea aici pe pământ o viață fără griji și autoritate peste ceilalți, ci pentru că îl iubim pe Hristos și vrem să înțelegem lucrurile în sensul lor real și profund. De aceea, avem nevoie de postire: pentru a dobândi smerenie și bună înțelegere.
Al doilea text evanghelic ne ilustrează pocăința în cea mai pură formă a ei: o femeie păcătoasă vine în casa unui fariseu, unde se afla Iisus, și cu lacrimi fierbinți a uns picioarele Lui cu mir și le-a șters cu părul capului ei. Acest gest l-a scandalizat pe fariseu, iar Iisus îi dă o lecție de iubire printr-o demonstrație matematică, rostind pilda datornicilor. Mai mult decât atât, compară gestul plin de dragoste al femeii cu atitudinea lui rece și distantă: „Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele” (Luca 7, 44-46). Iar concluzia este uluitoare pentru cei de față: „De aceea îți zic: iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit; iar cui se iartă puțin, puțin iubește” (Luca 7, 47). Textul este în legătură cu viața Sfintei Maria Egipteanca, care se aseamănă întru totul cu acea femeie păcătoasă. Iar lecția pe care o învățăm de aici este că prin postire ne cultivăm căința sinceră și adevărată, care este mai mare sau mai redusă în proporție directă cu iubirea pe care o avem față de Hristos.
Sfânta Maria din Egipt, o femeie desfrânată, a pornit spre Ierusalim cu gânduri necurate, dar a fost răvășită acolo de dragostea Mântuitorului Hristos. Viața ei s-a schimbat fundamental în acel moment, conștientizându-și păcatul și dorind îndreptarea pentru iubirea față de Hristos. A petrecut neștiută de nimeni 47 de ani în pustiul Iordanului în căință profundă și post aspru, până când a fost întâlnită de ieromonahul Zosima, un călugăr de la una din mănăstirile Palestinei. Acesta i-a aflat viața, pe care a făcut-o cunoscută apoi tuturor și i-a dat Sfânta Împărtășanie, unind-o cu Hristos, după care Sfânta Maria a trecut la cele veșnice în bucurie maximă. Prin postire învățăm că oricâte păcate și fărădelegi ar face omul, toate sunt spălate de dragostea față de Hristos, care schimbă firea cu apucături rele. Modelul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este esențial pentru viața creștină și transformarea duhovnicească a omului. Comuniunea cu această sfântă a Bisericii lui Hristos, care a biruit patimile firii, ne dă putere să ne schimbăm și să nu mai fim după asemănarea lumii căzute, ci după asemănarea cu Dumnezeu, al Cărui chip îl avem în natura noastră. De aceea, la Denia Canonului cel Mare, săvârșită miercuri seara în bisericile ortodoxe, la sfârșitul fiecărei cântări rosteam cuvintele: „Cuvioasă maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Duminica a cincea a Postului ne învață, astfel, că viața creștină ortodoxă nu este stăpânire și mărire lumească sau teorie și împlinirea unor reguli religioase, ci mai degrabă smerenie, slujire și pocăință continuă în dragoste pentru Dumnezeu și aproapele nostru.
Pr. Adrian Cherhaț