Pr. dr. Maxim Morariu: Întâlnirea cu Hristos are loc în inimă şi cere curaj

Iubiţii mei,
Printr-un artificiu narativo-liturgic ce-şi propune evidenţierea rolului aparte al unui eveniment testimonial, Biserica ne îndeamnă astăzi să ne teleportăm în timp. Să călătorim împreună cu femeile mironosiţe, agitate, speriate, dar totuşi hotărâte, la mormântul Domnului, unde nu vom lua parte la procesul de îmbălsămare al unui cadavru, ci ne vom încredinţa de Înviere.
În vreme ce Apostolii se ghemuiseră, speriaţi de neprevăzuta răsturnare de situaţie, în colţuri şi cotloane, încercând să se ascundă de cei care i-ar putea învinui că au fost apropiaţii Nazarineanului, femeile au luat drumul Ghetsimanilor. Mormântul oferit de fariseul Iosif din Arimateea, în care fusese depozitat în grabă trupul lui Hristos, se dovedise binevenit. Şi totuşi, rânduiala trebuia plinită. Nu se cădea ca tocmai El, de la care învăţaseră atâtea, să nu aibă parte de fireasca pregătire ce însoţea, în accepţiunea iudaică, drumul înspre veşnicie. De aceea, înarmate cu miruri şi miresme, şi totuşi frământate, distinsele doamne vor pleca spre a îndeplini această misiune importantă.
Naratorii acestor evenimente lasă parcă să se întrevadă două perspective, două moduri de a gândi: cea a apostolilor, raţională, şi cea a femeilor, cu inima. De cele mai multe ori, e de preferat cea dintâi. În situaţii speciale, cea din urmă e parcă mai de dorit. Curajul "amazoanelor" credinţei e răsplătit, iar fricile le sunt spulberate. Piatra imensă de la uşa mormântului nu reprezintă un impediment înspre întâlnirea cu Hristos, căci a fost strămutată într-un mod inexplicabil. Ba mai mult, Cel pe care se pregăteau să îl jelească, aşa cum numai ele ştiau să o facă, nu este. Le va da întâlnire mai târziu, când se va înfăţişa cetei apostolilor. Magdalena va fi niţel privilegiată, cine ştie de ce, poate din pricina unor îndoieli care o frământau! Deocamdată, Se mulţumeşte să le transmită, prin intermediul îngerului, că a Înviat! Teama ce încă le bântuia, le va împiedica să vorbească pe drum despre asta. Şi apostolilor, le vor spune abia şoptit şi printre suspinuri cele petrecute! În sufletul lor, însă, odată cu această veste, va pătrunde lumina! Vor avea pace, bucurie şi vor şti că nu au fost zadarnice nădejdile lor!
Iubiţii mei,
În astfel de momente, când sufletele noastre sunt şi ele încercate de sentimente dintre cele mai diverse (unele chiar contradictorii), suntem invitaţi să privim înspre femeile purtătoare de miresme şi pilda lor. Vom înţelege, dacă vom vrea să o facem, cât de importantă poate fi în aceste clipe inima, nu atât în procesul gândirii, cât mai ales în cel al înţelegerii empatice. Vom avea, apoi, încredinţarea că uneori simpla mărturie a altora şi întâlnirea cu absenţa sau, după alţii, cu tăcerea lui Dumnezeu, poate umple golul din interiorul nostru şi închide hăul supărării şi al suferinţei ce se iscă uneori.
Dacă vom plasa acest episod în legătură cu cel de duminica trecută, vom vedea că există o formă de continuitate, logică, e drept, nu cronologică, între ele. Constatarea conclusivă a lui Hristos de acolo este: "fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut!" Şi lor, femeilor curajoase ce s-au încumetat să meargă la mormânt, li se adresează Domnul atunci! N-au avut parte de o întâlnire care să le încredinţeze, ci doar de experienţa mormântului gol şi a veştii transmise prin înger. Şi totuşi, inima lor a tresăltat de bucurie, precum Botezătorul în pântecele Elisabetei! Dar, apropos de aceasta, de o stare superioară lor s-a învrednicit Maica. N-a cerut şi n-a avut parte de un "prime-time" cu Înviatul. Nici măcar nu şi-a dorit, ca mamă a "supremului star", să apară în poze, "să facă cu mâna!" O pomenesc şi pe ea evangheliştii, însă într-o manieră la fel de discretă cum i-a fost şi viaţa. De ce? Pentru că arătările, mărturiile şi celelalte fenomene cu caracter de încredinţare, au fost destinate celor şubreziţi. Apropiaţilor pe care Răstignirea i-a zdruncinat. Ea nu s-a îndoit nicio clipă.
Poate că n-ar fi rău ca, atunci când acest sentiment ciudat se insinuează înlăuntrul nostru, şi ne roade precum un vierme, să avem în gând şi aceste aspecte. Anume, că întâlnirea cu Hristos are loc în inimă şi cere curaj: curajul de a-L chema şi apoi pe cel de a-L primi!
Hristos a înviat! Vestea bună a îngerului să inunde şi inimile voastre! Şi pentru că azi e şi ziua femeii creştine, la mulţi ani tuturor femeilor, oriunde s-ar afla!
Al vostru împreună rugător,
Ieromonahul Maxim