Una dintre Evangheliile Învierii

Textul Evangheliei: „ În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând; şi chemând pe sutaş l-a întrebat dacă a murit de mult; şi aflând de la sutaş, Pilat a dăruit lui Iosif trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in şi pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosif priveau unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena şi Maria mama lui Iacob şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr, şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au spăimântat. El însă le-a zis: Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că El merge în Galileea mai înainte de voi. Acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Dar ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse de cutremur şi de spaimă, şi n-au spus nimănui nimic pentru că se temeau”. Există o rânduială în viața noastră creștină,prin care încă de mici știm că la Biserică în fiecare Duminică se citesc două evanghelii.Una la Utrenie și cea de la sfânta  și dumnezeiasca Liturghie. Și din toate cele unsprezece evanghelii care se citesc la Utrenia fiecărei Duminici, în cinci dintre ele ni se arată și ni se vorbește despre felul cum Iisus S-a arătat femeilor mironosițe. Pentru că nimeni nu L-a văzut pe Iisus înviind, dar mulţi au fost cei care L-au văzut înviat. Faptul în sine al Învierii nu a avut martori. El s-a petrecut în intimitatea mormântului, fără ca vreun ochi omenesc să fi avut acces la singura minune pe care Domnul Şi-o anunţase în repetate rânduri, dar căreia nimeni nu-i dăduse crezare.

Iar textul evanghelieiei de azi vrea să ne spună despre: devotamentul, credința, curajul, dragostea lor pe care au avut-o și o au față de Hristos. Vorbind despre devotamentul femeilor mironosiţe, Mitropolit nostru  Andrei a adus ca argument şi un fragment scris de omul de cultură Ernest Bernea: „Atunci când a meditat la devotamentul femeii, Ernest Bernea a scris câteva fraze extraordinare, spunând că femeia este mult mai înţelegătoare decât bărbatul, faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă. Ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii. Femeile au simţul mult mai fin al situaţiilor morale, trăieşte mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale fiinţelor apropiate, ea se transpune în întregime în locul altuia mergând până la depersonalizare. Cugetul ei şi făptura ei surprind mai repede şi mai adânc durerile şi bucuriile celor apropiaţi“. Și dacă suntem atenți evanghelia duminicii începe din săptămâna patimilor, pentru că de la începutul urcării cu Crucea pe drumul Golgotei femeile au fost alături de Iisus. Iar devotamentul, iubirea şi jertfa acestora au fost răsplătite prin aceea că Domnul Cel Înviat li S-a arătat mai întâi lor. Pline de bucurie, s-au dus să vestească, la început prin cuvânt, apoi prin faptă, adevărul izbăvitor al Învierii. Învăţătura esenţială care se desprinde din comportarea mironosiţelor este să avem convingerea că Acela Care a înviat a treia zi din groapă ne trimite prin glasul îngerului, întocmai ca pe mironosiţe: „Mergeţi şi spuneţi lumii că am înviat. După ce aţi gustat bucuria bucuriilor şi aţi văzut că bun este Domnul şi ce sprijin aveţi în lupta vieţii prin Biruitorul morţii, mergeţi şi spuneţi altora mesajul Mormântului gol, vestea eliberării, vindecării, mângâierii şi îndeplinirii oricărei dorinţe şi năzuinţe nobile pe arena istoriei. Nu păstraţi misterul bucuriei numai pentru voi!”. Într-o civilizaţie întemeiată tot mai mult pe producţie şi consumarea bunurilor materiale, sfâşiată de violenţă şi tensiuni între generaţii şi partide, purtată aiurea de posibilităţile oferite de tehnologie, de secularizare, de ruperea structurilor familiale, de chestionarea valorilor tradiţionale, într-o lume de criză este nevoie de râvna femeilor mironosiţe şi a primilor creştini. Aceasta înseamnă a lăsa Mormântul şi a alerga pretutindeni, spunând şi dovedind concret că Crucificatul Înviat din Nazaretul Galileei este Domnul istoriei şi Eliberatorul celor osteniţi şi împovăraţi, al celor ce suspină şi suferă. Aşa vom răspândi lumină şi voie bună în întunericul stricăciunii şi tristeţii morţii ce bântuie pământul.Sfântul Apostol Pavel a fost ales ca să-L vadă pe Domnul pe drumul Damascului şi să-L audă vorbindu-i din cer. El a avut, astfel, o alegere de neasemănat. Dar binecuvântarea ce venea din această chemare, nu era numai pentru el, ci ea trebuia să se răsfrângă şi asupra altora, chiar asupra tuturor oamenilor prin mărturisirea sa (cf. Fapte 22, 14-15). El îşi va consacra întreaga viaţă în slujba vestirii adevărului dumnezeiesc pretutindeni, cu cuvântul şi cu fapta. Europa îi datorează lui faptul de a cunoaşte azi Evanghelia. Sfântul Apostol Petru, propovăduind pe Domnul, spunea: „Dumnezeu L-a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi Îi suntem martori” (Fapte 2, 32).Toţi Apostolii au pătimit şi au murit pentru Hristos, dovedindu-se adevăraţi împlinitori ai cuvântului dumnezeiesc şi martori ai Învierii. Noi suntem, la fel, datori să fim martori a ceea ce a făcut Domnul pentru noi. Dacă ascundem această preţioasă descoperire, este spre răul nostru. Dar, mai întâi, trebuie să auzim noi înşine această veste bună, altfel nu am avea ce mărturisi; apoi, să fim plini de râvnă ca să ducem mărturia noastră.Mărturia nu constă numai în a-L adora pe Domnul în faţa Sfântului Altar, ci şi în a-L sluji şi în afara bisericii, prin ceea ce facem la locul de muncă, în familie, în şcoală şi pretutindeni în societate.Pe Hristos Îl mărturisim slujind pe fraţii noştri mai mici: bolnavi, întemniţaţi, goi, flămânzi, părăsiţi, singuri şi marginalizaţi. Faţă de toţi aceştia, cu care Hristos Se identifică, trebuie să săvârşim fapte bune, care, în mod sigur, vor avea ecou în veşnicie.Fiecare dintre noi suntem datori să devenim mărturisitori ai Învierii Domnului,pentru că așa cum am amintit la început evanghelia vrea să ne arate și să ne îndemne pe fiecare să avem credință pe care să ne-o mărturisim,curaj de vorbi altora despre Hristos cel înviat,care au ca și punct de pornire dragostea.Și dacă prin tot ceea ce noi propovăduim căutăm să spunem și să argumentăm că Hristos a Înviat, ne-o demonstrează viața noastră de zi cu zi, dar și exemplele din Sfânta Scriptură. De aceea să spunem și să mărturisim: Hristos a Înviat. Amin!