Pr. Iuliu-Marius (Maxim) Morariu: Maica Domnului a trecut prin experiențe de viață mult mai complexe decât cele prin care trecem noi. Să nu ezităm să-i cerem ajutorul

Iubiții mei,
Maica Domnului reprezintă cu certitudine chipul cel mai suav al creștinismului din spațiul Ortodox și cel Catolic. Respectul de care se bucură e unul binemeritat, căci nimeni nu a apelat vreodată la ea, fără să primească cele solicitate.
Datorită faptului că i ne adresăm mereu cu apelativul de mamă, aproape că ne vine greu să o percepem ca tânără și ca fiică. A fost, însă, Maria și fiică și tânără. Și-a asumat și rolul de învățăcel. A venit pe lume după îndelungi stăruințe, într-o societate în care faptul de avea copii era, spre deosebire de zilele noastre, considerat o mare binecuvântare. De aceea, exista o adevărată presiune socială în acest sens. Orice om își dorea să aibă urmaș și trăgea, prin aceasta nădejdea, că din stirpea lui ar putea odrăsli Mesia. Ioachim și Ana au avut mult de așteptat. Dar, când lucrul s-a întâmplat, au fost mult mai norocoși ca alții. Chiar au devenit bunicii Mântuitorului.
Cum binecuvântarea a venit după lungi așteptări, a fost de asemenea acompaniată de o făgăduință. A fost afierosită de mică Domnului. Acest lucru vine să îl mărturisească Praznicul de astăzi. Faptul că Maria, fiica celor doi bătrâni, a fost încredințată lui Dumnezeu la scurtă vreme de la naștere. La 3 ani, a devenit parte a angrenajului templului. A fost adusă aici, spre a aduce laudă lui Dumnezeu. În plus, a avut șansa ca, alături de celalalte tinere ce se aflau aici să învețe despre Legea Veche și făgăduințele ei, să se deprindă cu diferite meșteșuguri și să se găsească aproape de locul în care Lui Dumnezeu i se aducea laudă neîncetată. Curăția ei a găsit aici un spațiu în care s-a putut manifesta și desfășura. O carte veche, din timpuri apostolice, ce nu e considerată canonică, dar nu e nici neglijată întru totul de Biserică, anume Protoevanghelia lui Iacob, vine să dea mărturie despre toate aceste aspecte. Aici, vreme de mai mulți ani, a adus laudă lui Dumnezeu. I-a cântat, i-o fi oferit broderii și alte lucrări ale mâinilor ei pricepute, dar, mai mult decât toate, i-a vorbit prin curăția inimii. Și-a fost remarcată de Zaharia, care i-a făcut o favoare. A dus-o, zice tradiția, în Sfânta Sfintelor, unde doar arhiereul avea voie să intre, o dată pe an, cu o pregătire aparte.
Toate aceste evenimente, culminând cu ceea ce a făcut părintele după trup al Înaintemergătorului, au avur un caracter de-a dreptul profetic. Au venit să arate că alegerea prevestită mai târziu de Arhanghel a fost intens pregătită și că toate faptele anterioare au cântărit în acest sens.
Faptul că Praznicul de astăzi ne-o prezintă pe Maică în ipostază de pruncă, la începutul unui itinerar ce va cunoaște deopotrivă momente de „Fie!” și de „sabie ce trece prin inimă” și va culmina cu primirea în dar, a calității de mamă a întregii lumi, are un rol aparte și valențe catehetice. Ne prezintă aspectele de umanitate ale Fecioarei. Ne-o arată ca fiind ca noi, ca trecând prin momente prin care fiecare om trece. Copilăria, evoluția, datorată educației și apoi toate celelalte, sunt aspecte care caracterizează într-o proporție covârșitoare existența umană. Și ea a avut parte de ele. Și acest lucru o face să ne poată înțelege mai bine. Un om care s-a găsit cândva în situația noastră sau într-una similară, ne înțelege și ne poate consilia. Cu atât mai mult Maica Domnului, care a trecut prin experiențe de viață mult mai complexe și mai dense decât cele prin care trecem noi.
Să nu ezităm să-i cerem ajutorul. Ne va impresiona, precum a făcut-o cu Zaharia, atunci când acesta a decis să-i ofere un privilegiu aparte, acela de a intra în Sfânta Sfintelor!
Sus să avem inimile,
Vă îmbrățișează cu drag,
Al dumneavoastră,
Maxim Morariu