Pr. Radu Liviu Roșu: Pot să am cu adevărat CONTROL asupra vieții?

Dragi cititori! În primul rând aș vrea să vă adresez urările mele de ”La mulți ani!”. Nădăjduiesc că Anul Nou v-a găsit sănătoși, mai zidiți duhovnicește și mai aproape de Dumnezeu. În al doilea rând, având în vedere că rubrica în care scriu articolele se numește ”Dependenţa, Acceptare şi Recuperare”, aș vrea să aduc în atenția dumneavoastră în acest an nou, o serie de articole care să aducă și mai multă lumină în ceea ce privește tratarea problemelor de dependență, probleme pe care nu le mai putem igora deoarece le simțim prezența, din păcate, din ce în ce mai mult în orașul nostru, în cartierul nostru, în școală, și uneori chiar în familia noastră.

Metoda de recuperare expusă în aceste articole se numește Modelul Minnesota, și este una dintre metodele cu cea mai mare eficiență în tratarea problemelor de dependență și se bazează pe 12 principii de recuperare. Prin urmare, în fiecare lună, fiecare principiu de recuperare va fi expus sub formă de articole. Menționez totodată faptul că doar singure, articolele, nu pot face decât să aducă lumină în ceea ce privește metoda de recuperare și nu recuperarea însăși care se face sub stricta îndrumare a specialiștilor în domeniu.

De asemenea, recuperarea este ceva personal, și se desfășoară sub protecția ANONIMATULUI, care este baza recuperării.  

Revenind, așadar la articolul în sine, vom aborda o temă în care aș vrea să clarificăm un aspect referitor la deținerea controlului de către om asupra vieții lui. Observăm adeseori la persoanele dependente o atitudine prin care ele vor să pară stăpâne pe situație, vor să arate că dețin controlul asupra propriilor lor vieți, dar mai ales că au control în ceea ce privește consumul lor, ceea ce duce la o minimalizare a consecințelor care urmează în urma consumului.

În momentul în care sunt contrazise, persoanele dependente manifestă un comportament respingător, manifestă violență verbală uneori dusă până la violență fizică, sunt foarte irascibile când cineva nu este de acord cu părerea lor și totul din frica de a nu pierde controlul situației, a vieții.

Întrebarea care se ridică în asemenea cazuri este următoarea: Este, într-adevăr, persoana dependentă stăpână pe vreo situație sau chiar pe viața ei sau este doar o iluzie? Această întrebare este valabilă pentru noi fiecare în parte dacă reușim să fim 100% onești cu noi înșine.

Încă din primul principiu de recuperare se spune foarte clar că este necesar ca persoana dependentă să accepte faptul că nu poate deține controlul asupra consumului și nici asupra vieții sale. Dar acest lucru nu se întâmplă atâta timp cât persoana dependentă nu ajunge în primul rând la onestitate cu ea însăși.

Ca să înțelegem și mai clar acest lucru să privim puțin la atitudinea persoanelor care se tem de pierderea controlului asupra unor situații. Ele manifestă adeseori un comportament repetitiv de verificare a orice, și dezvoltă în această direcție o serie de obsesii. Spre exemplu, o persoană obsedată de murdărie va evita toaletele publice sau să dea mâna cu străinii.

Manifestările pierderii controlului sunt foarte diverse la fel cu dezvoltarea acestor obsesii. Spre exemplu o persoană care manifestă o puternică stare de vinovăție adeseori se refugiază în consumul excesiv de alcool, medicamente sedativ hipnotice, droguri.

Pentru ca șansele ca o persoană dependentă să înceteze consumul și să dea un alt sens vieții sale, mai întâi de toate, este necesar sǎ înceteze a mai juca rolul lui Dumnezeu și de a admite că nu poate controla absolut nimic din viața ei.

Cuvintele primului principiu de recuperare ne arată un mod foarte aparte de a începe călătoria spre o viață care într-adevăr merită trăită. Ideea de a aborda orice sarcinǎ prin a admite un soi de slǎbiciune – sau chiar înfrângere – nu pare deloc promiţǎtoare. Cursul normal al celor mai multe acţiuni ar fi acela de a-ţi aduna toate forţele.

Astfel, chiar de la începutul celor mai  multe  încercări  umane, atitudinea e una opusă – de a-ţi impune voinţa şi punctul de vedere asupra cuiva sau a ceva.

Neputința despre care se vorbește în acest prim principiu nu este însă neputinţa învinsului. Nu existǎ înfrângere aici. Drumul cǎtre succes începe în acest caz cu ideea cǎ nu putem face nimic. Cuvântul  “de  necontrolat”  e  unul  foarte  puternic.  Reprezintǎ încercǎrile eşuate de a fi în vârf.

A ”stǎpâni” înseamnǎ a controla, iar imaginea  persoanei  care  îşi  controleazǎ  propriul  destin  este exact opusǎ ideii la care ne referim noi aici.  Dumnezeu deţine controlul universului, şi pe bunǎ dreptate. Cu toate astea, El a ales să-i permită voinţei  umane  să-I  limiteze  controlul.  Chiar  şi  cea  mai  micǎ fiinţǎ umanǎ poate zǎdǎrnici controlul lui Dumnezeu, fără să facă nimic, doar gândindu-se la asta.

Oportunitatea oferită de Principiul Unu este de a lǎsa deoparte modurile cunoscute, încercate  şi (de  obicei) eşuate de a vedea lucrurile şi de a adopta o atitudine binevoitoare de a încerca ceva complet diferit.

Mulţi oameni  îşi  apǎrǎ  propria  perspectivǎ  pentru  cǎ  le  conferă un  sentiment  de  importanţă,  influenţǎ  sau  demnitate.  Acestea sunt lucrurile pe care le râvnim adesea cu toţii. Se întâmplă rareori – sau niciodată – ca o persoană să fie dispusă sǎ renunţe la aceste surse de siguranţǎ, pentru cǎ dacǎ facem asta trebuie sǎ înfruntǎm lumea lipsiţi de apărare.

Primul  Principiu  presupune faptul cǎ persoana dependentă este cel puţin pregǎtitǎ sǎ se  gândească  la  faptul  că  renunţarea  la influenţa personală – de cele mai multe ori bazatǎ pe erori sau amăgire – este posibilă. În acest fel, putem spune cǎ este un pas eliberator, chiar dacǎ pare şi foarte  periculos. Presupune conştientizarea faptului cǎ întreaga structurǎ internǎ a personalităţii umane trebuie înlăturată şi reconstruită de la zero. Orice comportament care ne izolează de realitate va trebui lăsat deoparte. De aceea este necesară adoptarea unei atitudini binevoitoare și de a încerca ceva complet diferit.

Principiul Unu are grijă să începem cu începutul, făcând faţă realităţii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Este valabil în toate situaţiile, chiar şi atunci când nu ne place ceea ce vedem şi chiar  dacă este pentru prima dată când facem acest lucru. Este momentul ca persoana dependentă să lase toate armele jos  – cel puţin, în faţa lui Dumnezeu.

”Prețuiți viața și alegeți să nu vă pierdeți!”

Preot și consilier pentru tratarea adicțiilor

Radu Liviu Roșu