Pr. Radu Liviu Roșu: Familia și dependența. Prețuiți viața și alegeți să nu vă pierdeți!

Omul se adaptează treptat la situații pe care în mod normal nu și le-ar putea imagina. Supraviețuim, adaptându-ne și luând pe rând greutatea fiecărei zile. Sunt lucruri universal valabile care necesită eforturi mai mari sau mai mici în funcție de greutatea sau provocarea pe care o întâmpinăm.

Printre provocările cele mai mari și mai grele este și dependența de substanțe și de comportamente, provocare care afectează întreg sistemul familial.

Familia este precum o lustră cu mai multe brațe și orice schimbare în viața familiei conduce la reacții de adaptare pentru toți ceilalți membri ai ei. De exemplu șomajul apărut la un membru al familiei este o provocare pentru toți ai casei deoarece nevoile reale ale familiei riscă să nu mai fie acoperite.

Apoi dependența instalată la unul dintre membrii familiei dă peste cap pe toți membri, iar atâta timp cât persoana dependentă continuă consumul, situația în familie se înrăutățește pe zi ce trece. La aceste exemple putem adăuga multe altele care pot destabiliza foarte tare întreg sistemul familial.

Referitor la problemele de dependență manifestate de un membru al familiei, apare din partea familiei o reacție care în termeni de specialitate poartă denumirea de codependență care este de fapt reacția familiei la progresia bolii dependenței și disfuncțiile apărute, un tipar emoțional, atitudinal, comportamental compensator care ne influențează capacitatea de a avea relații sănătoase.

Există anumite simptome care arată că membri familiei suferă de codependență. Unul dintre ele este negarea că problema ar fi chiar atât de gravă sau că nu se poate întâmpla așa ceva în familia lor. Vinovăția vine și completează acest tablou al negării, iar codependentul ia asupra sa toate consecințele dependenței celui activ, considerându-se vinovat pentru situația creeată.

Rușinea face și ea parte din acest tablou al codependenței, iar persoana codependentă din cauza rușinii ascunde problema de ochii lumii, sau crede acest lucru, încercând astfel să găsească soluții de una singură, să admită anumite compromisuri care, de fapt, nu vor face altceva decât să agraveze și mai tare problema.

La toate acestea se adaugă supra-responsabilizarea, ajungând la un moment dat să preia și sarcinile dependentului în speranța că lucrurile se vor schiba. Va trăi până la urmă o mare dezamăgire, deoarece acest simptom nu va face altceva decât să îi ofere persoanei dependente să se afunde într-un consum și mai agresiv.

Iar ca și completare a acestui tablou vine izolarea de societate, de prieteni, colegii de serviciu, repetându-și mereu și mereu ”Trebuie să mă descurc singur. Nimeni nu trebuie să afle. Numai eu am problema asta…”

O altă mare problemă care apare în cazul codependenților este ignorarea ”Elafantului din sufragerie”. Codependentul se preface că situația este ok, nu vorbește depre ”elefant”, și nu are încredere în nimeni să împărtășească această problemă.

La toate acestea manifestă o puternică dorință de control a tot ceea ce este în jurul ei, a persoanei dependente, iar dacă se întâmplă ca lucrurile să scape de sub control se auto-învinovățește mereu.

Toate aceste simptome care sunt prezente în comportamentul persoanei codependente nu fac altceva decât să întrețină consumul persoanei dependente, și oricât ar spera persoana codependentă ca lucruile să se remedieze, acestea se vor înrăutății pe zi ce trece, deoarece, ceea ce nu știe persoana codependentă, boala dependenței este și o boală progresivă, iar dacă se continuă consumul, și consecințele se vor înrăutății.

Rolul de întreținător atrage după sine comportamente nesănătoase cum ar fi: pace cu orice preț, indiferent de gravitatea faptei dependentului; trecerea cu vederea a unor comportamente scandaloase; scutirea de consecinţe şi durere a dependentului, așanumitele ”minciuni albe”, și aceasta din dorința de a fi pace și liniște, doar că numai pace și liniște nu este. Compromisurile sunt la ordinea zilei tot din dorința de a fi pace, uitâd faptul că persoana dependentă este o persoană șantajistă și neasumată.

Se pierd astfel siguranța și stabilitatea. Apre conflictul între perfecționism și stima de sine deoarece, odată cu fiecare eșec, codependentul nu se consideră suficient de bun, și tinde tot mai mult spre perfecționism. Probleme de comunicare sunt la ordinea zilei, iar auto-realizarea nu mai este avută în vedere. Stima și statulul persoanei codependente au de suferit și ele ceea ce duce adeseori la tresarea incorectă a limitelor vis a vis e persoana dependentă.

Costurile devin tot mai mari pentru toți, atât pentru dependent cât și pentru codependent. În cazul persoanei codependente se observă tot mai prezente sentimente precum neputință, mânie, rușine, mustrările de conștiință, frustrare și până la urmă se ajunge și la disperare.

Toate aceste aspecte afectează nu numai persoanele adulte, ci au o influență extrem de negativă și în cazul copiilor.

Adesea copiii proveniți din familii cu probleme de dependență, sunt foarte ostili cu cei din jurul lor, se retrag adeseori din activităţile colective, stările de insomnie sunt din ce în ce mai prezente, ceea ce duce la lipsa de concentrare și apariția problemelor la şcoală.

De asemenea, copiii manifestă un perfecționism  puternic din dorința de a nu repeta greșelie părinților, sau considerând că din cauza lor sunt prezente problemele din familia de proveniență. Ei își stabilesc adesea obiective nerealiste și au o frică extremă de eșec. Sunt auto-critici și ușor frustrați. Ei exercită asupra lor înșiși o presiune imensă, angajându-se în modele de gândire negative. Când reușesc ceea ce își propun, abia dacă se bucură de realizările lor.

Ca o sinteză a celor descrise mai sus, dependentul este cel care tulbură apele. Este lipsit de control asupra dependenței; se află într-o permanentă stare de negare că el nu are nici o problemă, ba mai mult ceilalți sunt vinovați penntru ceea ce i se întâmplă; egoismul este caracteristica lui principală, considerându-se regizorul universului; este foarte rigid astfel încât nimeni nu poate să îi spună nimic legat de problema consumului dependent. Este, de asemenea un ”maestru al scuzelor”, găsindu-și scuze pentru fiecare episod de consum, iar când nimeni nu îi dă crezare manifetă o puternică stare de auto-compătimire.

Pe de altă parte, la polul opus, întreținătorul șef, codependentul, este cel care calmează apele. Căută pe orice cale să dețină controlul fiecărei situații și a dependentului; neagă și el că problema nu este chiar așa de mare sau că au fost doar incidente izolate și că în scurt timp lucrurile vor reveni la normal.

Limitele, vis a vis de persoana dependentă sunt puse incorect, sau de cele mai multe ori sunt încălcate chiar de ea însăși, iar când vede că lucrurile nu iau direcția așteptată cade în auto învinovățire că nu a făcut suficient de mult ca lucrurile să revină la ”normal”.

Auto-compătimirea este prezentă și ea, deoarece sentimentul eșecului o marchează foarte puternic, ceea ce adesori duce la un și mai mare martiraj cu convingerea că data viitoare lucrurile vor ieși exact cum și le programează. Adeseori apar probleme destul de grave în urma somatizării tuturor problemelor sau nereușitelor.

În această ipostază, singura soluție este să caute ajutor de specialitate cât mai urgent posibil deoarece boala dependenței este o boală progresivă, cum spuneam mai sus, și ”țelul” ei este să distrugă nu doar persoana dependentă, ci și pe aparținători.

În articolele viitoare voi reveni cu câteva sugestii la acestă problemă care macină societatea noastră din ce în ce mai mult. ”Purtați-vă sarcinile unii altora, și așa veți plini Legea lui Hristos!”

Prețuiți viața și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!