Pr. Vasile Beni: Am văzut în ochii oamenilor bucuria cu care aşteptau Sfânta Cruce

Dragii noştri credincioşi!

                   Aşa după cum ştim şi ne amintim din vremea copilăriei, înainte de sărbătoarea Bobotezei, preotul satului sau al oraşului, ne binecuvânta casa cu Sfânta Cruce şi  prin stropirea cu apa sfinţită. O sărbătoare mult aşteptată, pentru că  la început de an civil îl aducea sau chema în casele noastre pe Dumnezeu. Aşa după cum versurile frumoasei poezii ne îndeamnă: ,,Totdeauna lucrul tău/ Să-l începi cu Dumnezeu/ Unde-i El şi harul Său/ Nici un lucru nu e greu”.

     Trăim vremuri tulburi, vremuri în care ni se spune să păstrăm distanţarea fizică,  iar specialiştii în medicină ne dovedesc cu argumente acest lucru. Este adevărat, dar să nu uităm că Dumnezeu nu poate fi înlocuit. Am fost în multe case sau familii de oameni simpli sau intelectuali  şi am văzut în ochii oamenilor bucuria cu care aşteptau Sfânta Cruce.

 Biserica este locul unde sălăşluieşte şi se preumblă Dumnezeu, Crucea, altarul de jertfă, Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, Agheasma sunt lucruri sfinte şi sfinţitoare.

Iar Agheasma  Mare ne aduce, aşa după cum ne arată rânduiala slujbei: „dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă”.

În cele ce urmează m-aş opri la două exemple:

1.Prima se referă la o întâmplare petrecută în Scheii Braşovului în care se păstrează memoria unui preot care a murit în vremea ciumei. Acesta a fost omorât de plutonul de execuţie și îngropat apoi într-o poiană deasupra Scheiul, unde a fost pus într-un mal de unde se credea că nu îl va mai scoate nimeni niciodată afară.

            Toate acestea pentru că şi-a permis în Sâmbăta Mare să nu îi lase pe credincioşi neîmpărtășiți. Preotul fusese condamnat după ce a mers din casă în casă şi i-a împărtăşit pe oameni dându-le acestora Sfânta Împărtășanie direct din mână.

După execuția tragică s-a aflat că toţi oamenii care s-au împărtăşit au scăpat nevătămați de ciumă. În anul următor de Înviere a izvorât un izvor de sub trupul preotului. Trupul său a fost descoperit de localnici și purtat pe brațe până la cimitir unde a fost îngropat. Izvorul poartă până azi numele de “izvorul de la Fântâniţa Popii”.

             Morala poveștii  este că deși uneori Cezarul caută să restricționeze sau chiar să interzică activitatea bisericii și a slujitorilor ei, fie și sub cele mai nobile pretexte, acesta uită adeseori că biserica este un spital de suflete și că mai mult decât atât, aceasta găzduiește taine ce transced materia și puterea de înțelegere a oamenilor. În locul persecutării și a trimiterii în fața plutonului de execuție, autoritățile și societatea ar trebui să vadă în biserică nu problema, ci o posibilă soluție în rezolvarea problemei.

2.Al doilea exemplu este actual şi l-am constatat şi am rămas impresionaţi când am mers cu Sfânta Cruce anul acesta. Este vorba de fostul prefect Grigore Rusu, care neputându-ne primi cu Sfânta Cruce, datorită problemelor actuale, ne-a deschis geamul, stăruitor fiind, să-i binecuvântăm casa.

Concluziv încercând să fiu aş spune că Împărtăşania,  Sfânta Cruce şi Agheasma nu pot fi înlocuite.

Pentru că Dumnezeu nu poate fi înlocuit. Amin!