Pr. Vasile Beni: De ce este bine sa mergem la Biserică și să participăm la Sfânta Liturghie
Ne aflăm cu ajutorul Bunului Dumnezeu în prima duminică din noul an civil, iar ca titlu meditației popasului catehetic de astăzi m-am oprit la două scurte învățături, bine știind că fiecare biserică este un loc sfânt și sfințitor, un loc al tămăduirilor trupești și sufletești, iar în biserică se oficiază sfânta si dumnezeiasca Liturghie.
Dragii și bunii noştri credincioşi!
Fiecare creştin, când merge să se roage în Sfânta Biserică, duce cu sine mulțumirile dar și toate apăsările şi greutăţile sale, urmând ca după ce iese de acolo să fie mai liniştit şi mai curat sufleteşte. În felul acesta Biserica pentru fiecare dintre noi este o baie duhovnicească ce ne curăţeşte sufletul şi trupul de greutăţi şi de păcate, Biserica fiind un loc sfânt şi sfinţitor.
Dacă prin celelalte Taine primim anumite daruri, prin Sfânta Liturghie îl primim pe darul darurilor, pe Iisus Hristos. Astfel, Sfânta Liturghie este reactualizarea lui Hristos printre noi, pentru că El vieţuieşte în noi şi noi în El şi îl însoţim din peştera Betleemului şi până la Înălţare.
Sfânta Liturghie este slujba centrului cultului creştin ortodox în care Hristos vine pentru a ne sfinţi şi a ni se dărui prin Împărtăşanie.
La fiecare Liturghie, Duhul Sfânt actualizează, face prezentă pentru fiecare credincios în parte-întreaga viaţă a Mântuitorului.
La fiecare Sfântă Liturghie, cerul se coboară pe pământ: „noi cari pe heruvimi cu taină închipuim”- pentru ca să participe la prefacerea pâinii şi a vinului. Iar săvârşirea Sfintei Liturghii are ca obiect- prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului, iar ca scop-sfinţirea credincioşilor şi iertarea păcatelor.
La Sfânta Liturghie ne rugăm pentru cei vii, dar şi pentru cei morţi, pentru cei prezenţi, dar şi pentru cei care nu pot participa, îi mulţumim pentru binefacerile pe care le ştim, dar şi pe care nu le ştim.
La Sfânta Liturghie ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului: „cel ce mănâncă Trupul Meu petrece întru Mine şi Eu întru el”, dar ne împărtăşim şi de cuvântul lui Dumnezeu: fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc pe el”.
Şi tot la Sfânta Liturghie ne împărtăşim prin miride - care sunt firimituri mici de pâine care se aşează de-a dreapta şi de-a stânga Sfântului Agneţ pe sfântul disc pomenindu-se vii şi morţii, iar după împărtăşanie aceste firimituri se toarnă în potir pentru ca cei pomeniţi, cei vii, dar şi cei morţi, să se cuminece şi ei cu Trupul şi Sângele Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumi. Fie ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos să rămână pentru fiecare dintre noi Calea, Adevărul și Viața!
Vă doresc să fiți bincuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!
Pr Vasile Beni
Citiţi şi:
- Biserica, un loc Sfânt şi sfinţitor
- Pr.Vasile Beni: De Rusalii, Biserica şi Sfânta Liturghie
- Părintele Vasile Beni: Sfânta Liturghie este slujba centrului cultului creştin ortodox în care Hristos vine pentru a ne sfinţi şi a ni se dărui prin Împărtăşanie
- Pr. Vasile Beni: Să ne bucurăm de lumina Rusaliilor! Biserica este un loc al tămăduirilor sufletești și trupești
- Pr. Vasile Beni: De Rusalii s-a întemeiat în chip văzut biserica, mama poporului român
Adaugă comentariu nou