Pr. Vasile Beni: Dragii mei, bucuraţi-vă dacă mama voastră mai este în viaţă

Textul Evangheliei la Duminica a 17-a după Rusalii: „În vremea aceea s-a dus Iisus prin părţile Tirului şi ale Sidonului şi iată că o femeie cananeancă, din acele ţinuturi, ieşind în calea Lui, striga către Dânsul şi zicea: miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de un diavol. El însă nu i-a răspuns niciun cuvânt. Dar, apropiindu-se, ucenicii Săi îl rugau, zicând: dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, le-a zis: nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis Lui: adevărat, Doamne, însă şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzându-i, Iisus i-a zis: o, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.(Matei 15,21-28)         

                       Dragii noștri credincioși!

                 Cred că de fiecare dată când se citeşte şi auzim textul acestei Evanghelii, unde ni se descrie întâlnirea dintre Hristos şi femeia cananeancă, o mamă copleșită de griji și durere din pricina suferinței fiicei sale, ne revin în memorie dragostea și jertfa, lacrima și necazul, dorul și bucuria fiecărei mame.

              Pentru că, cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Care după ce află că este însărcinată, se gândește la viitor: la întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei.

Cei mai bogați oameni din această lume sunt oamenii care au o mamă, în rugăciunile căreia stă zi și noapte numele nostru. Căci, pe tronul averilor ei, stăm noi, copiii, cei pentru care mama și-ar da și ultima suflare, ar trece prin foc, printre tăișuri de cuțite, printr-un potop de dureri și, apoi, arsă, împrăștiată-n mii de bucăți și-ar scoate și inima din piept și ne-ar oferi-o nouă.

Povestea mamei care  avea doar un singur ochi. Mi-a plăcut foarte mult această pildă, pe care şi eu am auzit-o, dar am şi citit-o.

„Mama mea avea un singur ochi şi pentru aceasta am urât-o, pentru că întotdeauna m-a făcut de rușine. Pentru a câștiga hrana familiei, lucra ca bucătar la școală. Într-o zi, pe când eram în școala generală, mama mea a venit la mine să mă vadă. Cum a putut ea să-mi facă acest lucru? M-am simțit atât de rușinat…şi m-am prefăcut că nu am văzut-o. Apoi, m-am uitat la ea cu ură și ea a plecat. A doua zi, colegii  mi-au spus, plin de repulsie: „Mama ta nu are decât un ochi…” Am vrut să intru în pământ de ruşine.

Pur şi simplu, o uram pe mama mea şi aş fi vrut să plece undeva departe, numai ca să nu o văd. Într-una din zile, când am întâlnit-o, plin de răutate i-am spus: „Mai bine ai muri decât să mă faci tot timpul de ruşine. Eşti prea urâtă!” Mama nu mi-a răspuns. Nu m-am gândit la ceea ce am spus, pentru că eram foarte furios. Niciodată nu m-am gândit şi la sentimentele ei. Pur şi simplu nu o voiam lângă mine. Timpul a trecut, iar eu eram un elev silitor. După terminarea şcolii generale, m-am mutat în Singapore pentru a studia. Apoi m-am căsătorit. Aveam casa mea. Aveam copii şi trăiam o viaţă fericită.

Într-o zi, mama mea a venit la mine. Trecuseră atâţia ani de când ea nu mă văzuse, nici măcar nu-şi cunoştea nepoţii. A bătut la uşă, iar când am deschis şi am văzut-o, am țipat la ea: „Ieși afară babă urâtă ce eşti! Vrei să-mi sperii copiii?”. Cum a putut ea să vină la mine să mă facă de ruşine din nou? Mama mea însă, a răspuns în linişte: „Îmi pare rău. Se pare că am greşit adresa!” Şi a plecat întristată.

Într-o zi, am primit o scrisoare de la şcoală, că se organizează o întâlnire cu foştii absolvenți. Dorind să particip şi eu, i-am spus soției mele că plec într-o călătorie de afaceri. După reuniune, din curiozitate, m-am dus la casa veche. Auzisem că mama a murit, dar eu nu eram trist. Dimpotrivă, m-am bucurat că am scăpat de ea. Vecinii mi-au dat o scrisoare, pe care mama a scris-o înainte de a muri.

„Fiului meu preaiubit,

Întotdeauna am crezut în tine. Îmi pare foarte rău că am venit la Singapore și ţi-am speriat copiii. Am fost atât de bucuroasă când am auzit că vii la întâlnirea foştilor absolvenţi. Dar, nu știam dacă mă mai puteam da jos din pat să te văd.

Îmi pare foarte rău că întotdeauna ţi-a fost rușine cu mine. Ştii, fiul mamei, când erai mic ai avut un accident şi ţi-ai pierdut un ochi în timpul acelui accident. Iar eu, nu am putut suporta să te văd crescând doar cu un singur ochi, aşa că ţi-am dat ochiul meu. Acum sunt atât de mândră de tine, că tu acum vezi prin ochiul meu.

Cu toată dragostea, mama ta!”

Citind aceste emoţionante cuvinte, m-am prăbuşit la pământ. Cât de neînţelept fusesem… Cum am putut să-mi desconsider mama în acest fel? Cum am putut să n-o iubesc şi să n-o respect? Dacă aş fi putut, aş fi dat timpul înapoi, ca să pot fi lângă mama mea măcar o zi. Să-i spun că îmi pare rău…să-i spun că o iubesc!

Dragii mei, bucuraţi-vă dacă mama voastră mai este în viaţă. Nu există mame tinere sau mame bătrâne, mame frumoase sau mame urâte. Există doar mame! Mame care s-au sacrificat să ne crească, să ne educe şi să ne arate calea către Dumnezeu. Nopţile nedormite şi nenumăratele sacrificii poate şi-au pus amprenta pe chipul ei, însă acest lucru ar trebui să ne determine să o iubim mai mult şi să o preţuim. Dumnezeu să binecuvânteze toate mamele!

Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu de ai în lume azi o mamă
Şi s-o asculţi acum, cu drag, căci te-a crescut cu griji, cu teamă.

Căci numai mama te-a crescut din frageda-ţi copilărie,
Şi numai ea ţi-a arătat Cuvântul vieţii din pruncie.

Ea pentru tine s-a rugat şi zi şi noapte cu plăcere,
Iar dimineaţa s-a sculat pentru-a sluji cu mângâiere.

De-ai fost bolnav, ea te-a-ngrijit, cu dragostea ce-alină dorul
Şi dacă toţi te-au părăsit, doar ea ţi-a fost mângâietorul.

S-o îngrijeşti acum cu drag, dacă mai este în viaţă,
Şi s-o ajuţi chiar fiind pribeag, cu multe greutăţi prin viaţă.

Iar mama de te-a părăsit şi n-ai în lume fericire,
Atunci să-i pui pe-al ei mormânt, buchet de flori, ca amintire.

Pr. Vasile Beni