Pr. Vasile Beni: Doar mama poate face acest lucru

Textul evangheliei la Duminica a şaptesprăzecea de după Rusalii:,,În vremea aceea s-a dus Iisus prin părţile Tirului şi ale Sidonului şi iată că o femeie cananeancă, din acele ţinuturi, ieşind în calea Lui, striga către Dânsul şi zicea: miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de un diavol. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt. Dar, apropiindu-se, ucenicii Săi îl rugau, zicând: da-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, le-a zis: nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis Lui: adevărat, Doamne, însă şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzându-i, Iisus i-a zis: o, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.(Matei 15,21-28).         

             Cred că de fiecare dată când se citeşte şi auzim textul acestei evanghelii,unde ni se descrie întâlnirea dintre Hristos şi femeia cananeancă,o mamă copleșită de griji și durere din pricina suferinței fiicei sale, ne revin în memorie dragostea și jertfa, lacrima și necazul, dorul și bucuria fiecărei mame.Şi de aceea încontinuare aş dori să ne oprim la unul dintre cele mai frumoase cuvinte pe care îl conţine dicţionarul limbii române,la cel mai des şi sfânt  cuvânt care ne întoarce pe uliţa copilăriei şi ne aduce aminte de cea care ne-a dat viaţă,de:,Mama’’.Şi patru ar fi învăţăturile la care vreau să mă opresc:           

                                     1.Cine este mama pentru fiecare dintre noi  Grigore Vieru spunea că ,,Mama este începutul tuturor începuturilor.” Este cea care ne poartă în pântece şi care ne naşte din punct de vedere trupesc şi sufletesc,este asemenea lui Dumnezeu pentru că este copărtaşă la crearea acestei lumi.Este acea fiinţă divină rânduită de Dumnezeu pentru a ne ghida pașii spre poteci ferite de primejdii, pentru că de la ea pornește viața și-n brațele ei renaște speranţa .Atunci când ridicăm spre cer primul strigăt de viața, mama e la căpătâiul nostru și ne surâde cald. Există doar două ființe divine în această lume, care ne iubesc mai presus decât orice, Mama și Dumnezeu.Noi suntem lumina ochilor mamei, pe genele ei atârnă nopți nedormite, în care ne-a vegheat somnul, luptând cu coșmarurile asemeni unui erou, ca nu cumva unul dintre ele să ne zbuciume visele senine. Nopți, în care ne-a așteptat la fereastră cu lampa aprinsă să ne întoarcem acasă, să vadă că suntem bine și să ne spună: Noapte bună! Sărutându-ne pe frunte.Pe chipul mamei stau întipărite fericirile și tristețile noastre, iar în sufletul ei sălășluiește infinitul. Prima noastră iubire, primul nostru prieten, prima noastră alinare. Un proverb evreiesc, spune: Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat mamele.Cei mai bogați oameni din această lume sunt oamenii care au o mamă, în rugăciunile căreia stă zi și noapte numele nostru. Căci, pe tronul averilor ei, stăm noi, copiii, cei pentru care mama și-ar da și ultima suflare, ar trece prin foc, printre tăișuri de cuțite, printr-un potop de dureri, și apoi, arsă, împrăștiantă-n mii de bucăți și-ar scoate și inima din piept și ne-ar oferi-o nouă.„Tot ce sunt sau sper să devin îi datorez îngerului care a fost mama”, spunea primul președinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln. „Inima mamei este un adânc abis la capătul căruia găsești de fiecare dată iertare”, ținea să nu uite Honore de Balzac.Arabii,popor păgân,au credinţa că pământul din jurul mamei este sfânt.Şi din respect,când fiul se intoarce acasă cu câţiva paşi înainte se descalţă.Mama este iubire,pentru că din potirul inimii revarsă iubire tuturor celor din casă.Mama este jertfă,pentru că se jertfeşte pe altarul familiei de dimineaţa până seara.Mama este grijă,pentru că este ultima care se culcă şi prima care se trezeşte.Mama este răbare,mama este iertare      Mama este o Liturghie, o icoană dar şi  un duhovnic.Este cea care se bucură de reuşitele sau succesele copiilor şi se întristează când aceşia suferă.       

                  2.Cum se roagă mama din zilele noastre pentru copii -Ca şi femeia cananeancă şi în zilele noastre multe mame strigă după Hristos pentru mulți, foarte mulți tineri suferinzi. Pentru că pe lângă afecțiunile trupești,tinerii zilelor noastre sunt încercaţi de afecţiunile sufleteşti.Pentru că de la vârste fragede ajung să cadă pradă la tot felul de patimi:Tutun,alcool,droguri,indiferenţă religioasă,dezordine sentimentală şi sexuală.Şi mamele văzându-și copiii doborâți de boli fizice ori sufletești, ele se roagă, stăruie, varsă lacrimi acasă lângă icoane, sau în biserici, implorând mila Domnului, precum femeia cananeancă: „Miluiește-mă, Doamne, fiica, fiul meu este bolnav, rătăcit, dezorientat, neîmplinit profesional sau familial. Este pătimaș, impulsiv, neadaptat, încăpățânat, nu socializează, nu merge la biserică, nu se roagă, nu ține sărbătorile. De postit, nici atât, nu ascultă de nimeni, nu vrea să-și croiască vreun viitor, trăind în delăsare. Fumează sau consumă alcool. Nu s-a cununat, irosește prea ușor banii, se ceartă cu frații lui, crede că noi, părinții, îi dorim răul”...                                                                 Dacă suntem atenţi când participăm la Taina sfântului Maslu auzim citindu-se această evanghelie şi poate că ar fi binevenită întrebarea:Oare ce a stat la baza selectării acestui fragment,pentru că în Biblie sunt descrise multe şi nenumărate minuni.Iar sfinţii Părinţi ai Bisericii ne spun că Dumnezeu vrea vindecarea tuturor bolnavilor atât din punct de vedere trupesc cât şi sufletesc.Şi de aceea în mod pedagogic Iisus a lăsat-o pe cananeancă să ceară în mod stăruitor vindecarea fiicei,pentru ca  ucenicii şi noi să remarcăm cele trei mari virtuți ale mamei: credința puternică, smerenia profundă şi rugăciunea stăruitoare.                                                 

                          3.Doar mama poate face acest lucru Din cuprinsul acestei evanghelii se observă foarte uşor cum mama s-a identificat pe deplin cu boala fiicei, devenind glasul copilei ce nu se putea ruga, fiindcă ajunsese posedată de un demon. Ea nu a spus: „Doamne, miluiește pe fiica mea,ci ,, Doamne ajută-mă!”, arătând că necazul fiicei a devenit propria durere a mamei.Trăim într-o lume am putea spune a indiferenţei faţă de cel care nevoie de ajutorul nostru,ba chiar am putea spune că este o maladie cronică a zilelor noastre indiferența, lipsa de compasiune cu cei aflați în nevoi.Să ne facem o analiză şi să fim sinceri în primul rând cu noi înşine: Câți dintre noi, întâlnindu-ne cu Hristos pe calea vieții pământene, I-am cere ceva pentru altul mai bolnav, mai sărac ori mai necăjit decât noi?Este o întrebare la care să ne dăm răspuns fiecare dintre noi la această provocare. Însă ,cred că fiecare dintre noi am putea spune că doar mamele ar trece acest test– ar trece un asemenea examen cu mare ușurință, căci ele suferă atunci când fiii ori fiicele lor sunt bolnavi. Suferă chiar mai mult uneori, fiindcă o mamă trăiește atât viața ei, cât și pe a copiilor săi. Să ne gândim la o mamă care are şapte copii .Vă închipuiți? O mamă cu şapte copii „trăiește” simultan opt  vieți, şapte dintre ele, ale copiilor.                                        

4.Dragostea mamei- Este o pildă care ar trebui să ne dea de gândit -Un băiat de 16 ani a făcut o călătorie în străinătate.După un timp când s-a întors acasă la aeroport îl aştepta mama lui cu lacrimi de bucurie în ochi.Când a ajuns şi-a strâns de bucurie copilul în braţe ,cât de tare a putut deoarece i-a fost dor de el.Băiatul însă i-a a spus:             

                                - Mamă ştiu că mă iubeşti mult dar,dacă mă strângi atât de tare în braţe ca pe un copil mic  în faţa atâtor oameni mă faci de ruşine! Cu aceste vorbe a rănit-o foarte tare pe mama lui care se gândea că fiul ei nu se bucura din tot sufletul că o revede.După alţi 6 ani fiul a plecat iarăşi într-o călătorie în străinătate ,şi deşi avea 21 de ani mama lui a mers cu el la aeroport să-l conducă şi să-şi i-a rămas bun de la el.De data aceasta nu şi-a mai îmbrăţişat fiul,ci s-a întors cu spatele plângând foarte tare.Şi zicându-i doar atât:-,,Rămas bun fiule şi să ai grijă de tine’’! După o vreme când băiatul s-a întors din călătorie mama lui nu-l mai aştepta la aeroport.Când a ajuns acasă a găsit pe masă un buchet de flori şi lângă flori o scrisoare de la mama lui.Curios a deschis şi a început să citească.Iar după ce a terminat, de ruşine şi părere de rău a căzut jos plângând ,era  distrus..Era cel mai urât şi rău moment din viaţa lui.Iată ce scria în scrisoare:     

       ,,Fiul meu drag cu 6 anii în urmă când te-ai întors acasă aveam lacrimi de bucurie în ochi şi în suflet.Te-am strâns cu drag în braţe.Dar când tu vei citi rândurile acestea… eu voi fi deja în cimitir într-un mormânt… pentru că am murit de cancer...Când ai plecat ultima dată nu te-am mai strâns în braţe ,ci ţi-am întors spatele… pentru ca să nu te fac de ruşine în faţa oamenilor ,strângându-te în braţe ca pe un copil mic...Dar am plâns foarte  tare pentru că ştiam că te voi vedea pentru ultima dată.Te iubesc foarte mult şi mă voi ruga Domnului pentru tine…,iar dragostea mea v-a veghea întotdeauna asupra ta…Cu mult drag, mama !

Să luăm aminte ! Amin !

Pr.Vasile Beni