Pr. Vasile Beni: A mamei rugăciuni în viață fac numai minuni

 

Textul Evangheliei la Duminica a şaptesprezecea de după Rusalii: În vremea aceea s-a dus Iisus prin părţile Tirului şi ale Sidonului şi iată că o femeie cananeancă, din acele ţinuturi, ieşind în calea Lui, striga către Dânsul şi zicea: miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de un diavol. El însă nu i-a răspuns niciun cuvânt. Dar, apropiindu-se, ucenicii Săi îl rugau, zicând: dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, le-a zis: nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis Lui: adevărat, Doamne, însă şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzându-i, Iisus i-a zis: o, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.(Matei 15,21-28).         

            Dragii noștri credincioși!

          Doamne, ajută-mă! Este una dintre cele mai scurte și frumoase rugăciuni, pe care fiecare dintre noi, am rostit-o cu credință de nenumărate ori. O rugăciune, în care L-am rugat pe bunul Dumnezeu să intervină în viața noastră, bine știind „Că ceea ce este cu neputință oamenilor este cu putință  la Dumnezeul”(Lc. 18, 27).

           Cred că de fiecare dată când se citeşte şi auzim textul acestei Evanghelii, unde ni se descrie întâlnirea dintre Hristos şi femeia cananeancă, o mamă copleșită de griji și durere din pricina suferinței fiicei sale, ne revin în memorie dragostea și jertfa, lacrima și necazul, dorul și bucuria fiecărei mame. Pentru că cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Care după ce află că este însărcinată, se gândește la viitor: la întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei. Două scurte învățături și un mesaj, sunt cuvintele pe care vreau să vi le împărtășesc:

1.Mama în viața fiecăruia dintre noi. Este cea care ne-a purtat în pântece și ne-a născut  din punct de vedere trupesc şi sufletesc, este asemenea lui Dumnezeu pentru că este copărtaşă la crearea acestei lumi. Există doar două ființe divine în această lume, care ne iubesc mai presus decât orice, Mama și Dumnezeu.

       Pe chipul mamei stau întipărite fericirile și tristețile noastre, iar în sufletul ei sălășluiește infinitul. Prima noastră iubire, primul nostru prieten, prima noastră alinare. Un proverb evreiesc spune: „Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat mamele”.

        Cei mai bogați oameni din această lume sunt oamenii care au o mamă, în rugăciunile căreia stă zi și noapte numele nostru. Căci, pe tronul averilor ei, stăm noi, copiii, cei pentru care mama și-ar da și ultima suflare, ar trece prin foc, printre tăișuri de cuțite, printr-un potop de dureri, și apoi, arsă, împrăștiantă-n mii de bucăți și-ar scoate și inima din piept și ne-ar oferi-o nouă.

        Arabii, popor păgân, au credinţa că pământul din jurul mamei este sfânt. Şi din respect,când fiul se întoarce acasă, cu câţiva paşi înainte, se descalţă.

           Mama este iubire, pentru că din potirul inimii revarsă iubire tuturor celor din casă. Mama este jertfă, pentru că se jertfeşte pe altarul familiei de dimineaţa până seara. Mama este grijă, pentru că este ultima care se culcă şi prima care se trezeşte. Mama este răbdare, mama este iertare. Mama este o Liturghie, o icoană, dar şi  un duhovnic. Este cea care se bucură de reuşitele sau succesele copiilor şi se întristează când aceştia suferă. 

2.Doar mama poate face acest lucru. Din cuprinsul acestei Evanghelii se observă foarte uşor cum mama s-a identificat pe deplin cu boala fiicei, devenind glasul copilei ce nu se putea ruga, fiindcă ajunsese posedată de un demon. Ea nu a spus: „Doamne, miluiește pe fiica mea, ci ,, Doamne, ajută-mă!”, arătând că necazul fiicei a devenit propria durere a mamei.

       Trăim într-o lume am putea spune a indiferenţei faţă de cel care nevoie de ajutorul nostru, ba chiar am putea spune că este o maladie cronică a zilelor noastre indiferența, lipsa de compasiune cu cei aflați în nevoi. Să ne facem o analiză şi să fim sinceri în primul rând cu noi înşine: Câți dintre noi, întâlnindu-ne cu Hristos pe calea vieții pământene, I-am cere ceva pentru altul mai bolnav, mai sărac ori mai necăjit decât noi? Este o întrebare la care să ne dăm răspuns fiecare dintre noi la această provocare. Însă, cred că fiecare dintre noi am putea spune că doar mamele ar trece acest test – ar trece un asemenea examen cu mare ușurință, căci ele suferă atunci când fiii ori fiicele lor sunt bolnavi. Suferă chiar mai mult uneori, fiindcă o mamă trăiește atât viața ei, cât și pe a copiilor săi.

3.O mamă a fost întrebată pe care dintre copii îi iubește mai mult?

Răspunsul a fost unul sincer:

- Pe cel bolnav până se face sănătos.

- Pe cel plecat până se întoarce.                                                                

- Pe cel mic până crește mare.                                                                  

Și pe toți îi iubesc, până voi muri.

Iar după plecarea mea din lumea aceasta pământească, voi veghea asupra tuturor, pentru că a mamei rugăciuni în viață fac numai minuni. Amin!

Pr. Vasile Beni

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5