Preot Vasile Beni: Mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ

„Cea mai frumoasă vorbă-n lume,

Cel mai plăcut, mai dulce nume/E mama!

Sub soare nu-i nici un cuvânt  

Atât de drag şi-atât de sfânt/Ca mama!”                                                                                                 

          Textul Evangheliei la Duminica a 17-a după Rusalii: „În vremea aceea s-a dus Iisus prin părţile Tirului şi ale Sidonului şi, iată că, o femeie cananeancă din acele ţinuturi, ieşind în calea Lui, striga către Dânsul şi zicea: miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de un diavol. El însă nu i-a răspuns niciun cuvânt. Dar, apropiindu-se, ucenicii Săi îl rugau, zicând: dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, le-a zis: nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis Lui: adevărat, Doamne, însă şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzându-i, Iisus i-a zis: o, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela” (Matei 15,21-28).         

                       Dragii noștri credincioși!

Dintre toate chipurile pe care le vedem în copilărie, cel mai mult se întipărește în mintea și în sufletul nostru chipul mamei noastre. De fiecare dată când se citeşte şi auzim textul acestei Evanghelii, unde ni se descrie întâlnirea dintre Hristos şi femeia cananeancă, o mamă copleșită de griji și durere din pricina suferinței fiicei sale, ne revin în memorie dragostea și jertfa, lacrima și necazul, dorul și bucuria fiecărei mame.   

Cred că cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Care, după ce află că este însărcinată, se gândește la viitor: la întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei. Pe chipul mamei stau întipărite fericirile și tristețile noastre, iar în sufletul ei sălășluiește infinitul. Prima noastră iubire, primul nostru prieten, prima noastră alinare.

 Un proverb evreiesc spune: „Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat mamele”. Arabii, popor păgân, au credinţa că pământul din jurul mamei este sfânt. Şi, din respect, când fiul se întoarce acasă, cu câţiva paşi înainte, se descalţă.

Mama este iubire, pentru că din potirul inimii revarsă iubire tuturor celor din casă. Mama este jertfă, pentru că se jertfeşte pe altarul familiei de dimineaţa până seara. Mama este grijă, pentru că este ultima care se culcă şi prima care se trezeşte. Mama este răbdare, mama este iertare. Mama este o Liturghie, o icoană, dar şi  un duhovnic. Este cea care se bucură de reuşitele sau succesele copiilor şi se întristează când aceştia suferă.

Mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ. Mama este mereu lângă noi, e îngerul păzitor al fiecăruia. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e ca o Liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare.

Mama ne-a născut din punct de vedere trupesc dar şi sufletesc. „Să fii cuminte, să fii de omenie, să nu mă faci de rușine, ca atunci când ies din ocol eu și tatât-o să putem ține capu sus”, au fost și sunt sfaturile pe care mama ni le-a dat fiind mereu preocupată de felul cum ne comportăm.

Fiecare poezie despre mama este diferită, dar toate exprimă dragostea și importanța acestei ființe în viața fiecărui om. Poeții au reușit să surprindă prin operele lor lirice un sentiment emoționant: deși totul este trecător, inclusiv viața pe acest pământ, relația spirituală dintre mamă și copil aparține veșniciei. Indiferent de naționalitate, religie sau scara socială, pentru fiecare, mama e unică, iar dragostea și legătura cu această ființă nu pot fi înlocuite. Tocmai din acest motiv există extrem de multe versuri și cântece dedicate mamei, dar și pilde.

 Ion Creangă: „Așa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunății și îmi aduc aminte că brațele ei m-au legănat, când îi sugeam țâța cea dulce, și mă alinta în sânu-I, gângurind și, uitându-mă în ochi cu drag și sânge din sângele ei și carne din carnea ei am împrumutat și a vorbi de la dânsa am învățat”.

Ioan  Slavici: „Priveam întotdeauna în ochii ei și când voiam să fac ceva, eram stăpânit cu desăvârșire de sentimental, că acolo unde e mama nu mi se poate întâmpla niciun rău, fiindcă ea știe ce e bine pentru mine”.

Nicolae Grigorescu: „Cu acul ne-a crescut biata mamă. Și odată n-am auzit-o plângându-se, ori blestemând, ori vreo vorbă rea. S-a străduit sărăcuța și a învăţat singură să citească și să scrie, ca să ne poată învăța și pe noi puțină carte”.

Sfântul Paisie Aghioritul: „Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească”.

Fotografia mamei devine icoană. Fiecare dintre noi avem o fotografie, o poză, o ilustraţie sau o reproducere a chipului unei persoane dragi nouă. Iar chipul ne pune în legătură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea sau, mai curând, aduce persoana respectivă în faţa noastră, lângă noi, ne înlesneşte o întâlnire cu ea. Ne aduce aminte de mama, de tata, de bunici, de cei dragi ai noştri, care poate, din punct de vedere trupesc nu sunt aproape de noi. Noi le ducem dorul şi îi purtăm în amintirile frumoase, aruncându-ne cu drag privirea peste o fotografie.

Un soldat din marina britanică, îmbarcat, în 1941, pe vasul Royal Oak, a avut parte de un incident destul de neplăcut. Anglia lupta atunci pe mare împotriva forțelor italiene. Pe când vasul său naviga în Marea Mediterană, ostașului i-a căzut în apele învolburate una din bluzele costumului său. Era în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, englezii tocmai se pregăteau de o confruntare armată. Soldatul a cerut permisiunea comandantului său pentru a-și recupera bluza, dar a fost refuzat. Cu toate acestea, el s-a aruncat în apă și s-a întors la bord cu ceea ce părea pierdut pentru totdeauna. A nesocoti dispoziția comandantului se pedepsește în armată cu câțiva ani buni de închisoare. Acest lucru l-a pre­tins și judecătorul care a cer­ce­tat cazul militarului indis­ciplinat. La proces a luat parte și generalul diviziei de marină, aflat pe vas. El l-a întrebat pe soldat cum de a putut săvârși o atare nebunie pentru o bluză care nu valora aproape nimic. Ostașul i-a răspuns: „Nu pentru bluză am ignorat ordinul comandatului meu, ci pentru  fotografia mamei mele” – pe care a scos-o atunci din buzunarul bluzei şi pe care a arătat-o tuturor. În acest caz, replică generalul  „Cazul este clasat, inculpatul trebuie achitat”. Judecătorul a fost de acord și a scris în sentința sa: „Un fiu care-și pune viața în pericol pentru o fotografie a mamei sale va fi în stare să și-o sacrifice și pentru patria sa”.

Dragii mei, bucuraţi-vă dacă mama voastră mai este în viaţă. Nu există mame tinere sau mame bătrâne, mame frumoase sau mame urâte. Există doar mame! Mame care s-au sacrificat să ne crească, să ne educe şi să ne arate calea către Dumnezeu. Nopţile nedormite şi nenumăratele sacrificii poate şi-au pus amprenta pe chipul ei, însă acest lucru ar trebui să ne determine să o iubim mai mult şi să o preţuim. Dumnezeu să binecuvânteze toate mamele!

Mama mea trăieşte…o femeie simplă, cu defecte, calităţi, cu anii transformaţi în riduri inocente ce-i brăzdează fruntea…..cu ochi luminoşi ce-şi aţintesc privirea spre icoana  Născătoarei de Dumnezeu, rostind tăcut o rugăciune: „Maica Domnului, Tu care eşti mama tuturor, ai grijă te rog de copilul meu, ţine-l sub ocrotirea ta cea milostivă . Te rog Maică, te rog…!”

Apropiindu-mă de încheiere, aș spune că sunt mândru de mama mea, cu toate că nu este bogată, nici învăţată. Dar dacă e bun ceva din cele ce am spus spre a fi auzite sau citite de lume, e glasul tău mamă care a vorbit prin gura mea.

Închei cu versurile pe care Corneliu Vadim Tutor i le-a scris mamei sale în ziua când aceasta avea de trecut printr-o intervenție chirurgicală:

„Mulțumesc, iubită mamă, / Steaua mea din zori de zi!

Fără tine îmi este teamă / Că planeta s-ar răci.

Te-am secătuit de vlagă, / M-ai crescut, m-ai înflorit.

Pentru tine, mamă dragă,/ Soarele e-n asfințit.

 Mamă frumoasă, primul meu rai, / Fă o minune, te rog, mai stai!

Dulce lumină, ram de măslin, / Încă nu-i vremea, mai stai puțin!

 Lege tainică a firii, / Nu pleca fără să-mi lași

Zăcămintele iubirii, / Mamă, suflet uriaș,

Și secretul nemuririi, / Mamă, suflet uriaș!

Pr. Vasile Beni