Pr. Vasile Beni: Liturghia mamei străbate cerurile şi Îl face pe Dumnezeu să se milostivească

Textul Evangheliei la duminica a douăzecea de după Rusalii: „În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, iar mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său” (Luca 7, 11-16).

Evanghelia din Duminica a 20-a după Rusalii, ni-L înfă­țișează pe Hristos Domnul intrând în orașul Nain, înconjurat de ucenicii Săi și de „popor mult”, și întâlnind un cortegiu mortuar, în care era condus spre groapă un mort, „singurul fecior al maicii sale” Iisus îl învie. Să ne oprim însă la ceea ce am spus şi în titlul acestei predici despre bucuria şi suferinţa mamei.

1.Bucuriile oricărei mame sunt sănătatea, realizările și împlinirile copiilor. Nimic nu aduce mai multă bucurie celor care le-au dat viață decât sănătatea, realizările și împlinirile copiilor lor. După cum, parcă, nimic nu lovește și nu rănește mai mult sufletul părinților decât suferințele și neîmplinirile copiilor, durerile și nereușitele acestora. Ar fi capabili să își jertfească propria sănătate, împlinirea personală, pentru sănătatea, bucuria și realizarea acestora. Și-ar da ani mulți din viață pentru a adăuga clipe vieții copiilor lor, s-ar sacrifica pe ei, nevoile lor elementare, pentru a le oferi și a le dărui acestora strictul necesar și chiar și cele mai nesemnificative lucruri.

Cu atât mai mult, atunci când este vorba de sufletul unei mame. Doar o mamă, cea care a purtat în propria sa ființă această făptură nouă, înțelege deplin măreția tainei ce se petrece în viața ei și prin care părinții se fac asemănători și împreună lucrători cu Dumnezeu, Cel ce pe toate le-a creat din infinita Sa iubire. Între sufletul mamei și cel al pruncului căruia îi dă viață se creează o legătură negrăită, ce se manifestă în întreaga viață, atât a ei, cât și a copilului. Doar o mamă, din al cărei trup se naște copilul, este capabilă de atâtea nopți nedormite și de atâta renunțare, osteneală și sacrificiu, toate acestea, spre binele și fericirea copilului ei.

2.Suferințele mamei. Tocmai datorită acestei legături indisolubile până la moarte, așa cum bucuriile copilului îi aduc mamei cele mai înalte prilejuri de împlinire, tot astfel necazurile și încercările copiilor ei îi străpung parcă inima, îi zguduie profund sufletul.

Și așa cum o demonstrează experiența generală, confirmată de mărturiile științifice, nu există o suferință sufletească mai mare pentru un om, cu atât mai mult pentru o mamă, decât moartea copilului. Într-o ierarhie a impactului factorilor traumatici, de stres, așa cum îi numește știința actuală, moartea copilului provoacă suferința cea mai mare, care, oricât ar fi ea consiliată sau alinată, se păstrează întreaga viață, și așa slăbită și năruită.

Mântuitorul Iisus Hristos, ca Izvor al iubirii și milostivirii, cunoscând și înțelegând durerea ei, săvârșește minunea învierii copilului. Spunându-i mamei sale: „Nu mai plânge!”, Domnul S-a „atins” de coșciug și, la cuvintele Sale: „Tinere, ție îți zic: Scoa­lă-te!”, copilul văduvei s-a ridicat și a început să vorbească. Iar în continuare, Sfântul Evanghelist Luca notează un amănunt de o delicatețe deosebită: Mântuitorul l-a dat maicii sale.

3.Liturghia mamei străbate cerurile şi Îl face pe Dumnezeu să se milostivească. Pentru că, dacă teologia ortodoxă vor­bește despre o „taină a semenului” și despre o „liturghie a aproapelui”, manifestată ca iubire și milostivire, nu mai puțin adevărat este că „liturghia mamei”, ca rugăciune și jertfă de sine a acesteia, are capacitatea să străpungă și să străbată cerurile, să înduplece și să Îl facă pe Dumnezeu să Se milostivească. Fiind o rugăciune sinceră și absolut dezinteresată, care nu caută folosul personal, ci binele copiilor săi și, în general, al familiei sale, rugăciunea și lacrimile mamei, prin subțirimea, mulțimea și curăția lor, atrag mila și aduc ajutorul lui Dumnezeu.

Astfel, pericopa evanghelică din această duminică merită a fi socotită un îndemn, pentru mame, de a-și așeza toate sufe­rințele lor la picioarele Crucii Mântuitorului, cu nădejdea că rugăciunea le va fi auzită și împlinită, iar pentru copii, un prilej de a crede Domnului și de a-și asculta părinții, spre învierea lor spirituală și spre mântuire.

Amin!

pr.Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]