Pr. Vasile Beni: Nimic nu duci cu tine când pleci de pe pământ. Cele trei dorinţe ale lui Alexandru Macedon

Textul Evangheliei la duminica a douăzeci şi şasea de după Rusalii: “Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”. (Lc.12,16-21) 

  Ne aflăm cu ajutorul Bunului Dumnezeu în prima duminică din Postul Naşterii Domnului şi în duminica a douăzeci şi şasea de după Rusalii. Iar la Sfânta şi dumnezeiasca Litrughie s-a citit un text din Evanghelia de după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca şi care are ca titlu “Pilda bogatului căruia i-a rodit din belşug ţarina”. Şi dacă citim şi recitim toate pildele pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a rostit în periplul vieţii Sale pământeşti am putea spune că au o permanentă valabilitate pentru viaţa religios-morală a fiecăruia dintre noi. Să ne oprim însă la mesajul sau învăţăturile pe care vrea să ni le transmită această evanghelie:

1.Omul căruia i s-au înmulţit bogăţiile crede că i s-au înmulţit şi zilele  Dacă privim în prezent, dar şi în trecut, am putea spune că în toate timpurile, omul s-a frământat mereu pentru a avea, cu orice preț, bunuri materiale necesare vieții. Bunuri care să îi asigure un trai decent lui şi celor din familia sa, în prezent, şi dacă se poate şi pentru viitor. Iar pentru a avea parte de acest lucru unii au muncit, fapt ce nu poate fi decât apreciat, iar alţii au purtat războaie, certuri şi judecăţi, lucruri care aduc nelinişte, ură şi duşmănie faţă de aproapele. Şi de aceea, referindu-se la bogăţie, unii o incriminează, iar alţii o laudă, pentru că depinde chiar de felul cum o dobândim, folosim sau o gestionăm. Pentru că această bogăţie ne poate determina să ne pierdem cumpătarea, echilibrul sau dreapta judecată. Omul căruia îi rodise ţarina mai mult decât se aştepta în socotelile lui omenești, îmbătat oarecum de spectrul bogăției materiale, cugeta în sinea lui şi își zicea: “Ce să fac, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: aceasta voi face: am să stric hambarele şi am să le fac mai mari şi am să adun acolo toate roadele şi toate bunătăţile mele. Şi apoi am să zic sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!”. Era o judecată omenească greşită prin care, văzând cât de multe lucruri are, el se gândeşte şi la o viaţă pe măsură. Se crede nemuritor. Dar, din înaltul cerului, atunci Dumnezeu i-a zis lui: “Nebune, în noaptea aceasta ţi se va lua sufletul şi cele ce ai strâns ale cui vor fi?”. Aşadar,  el a socotit veşnic ceea ce este trecător şi pieritor. În mod paradoxal, îmbogățitul peste noapte, atât de des întâlnit în zilele noastre, crede că dacă i s-au înmulţit bogăţiile, i s-au înmulţit şi zilele, iar dacă este bogat, i se pare că este şi nemuritor, crede că dacă are totul din belşug, nu va mai muri. De aceea i s-a spus “nebune, pentru că aşa a cugetat, ca un om fără minte, care în mod egoist şi-a însuşit şi a păstrat numai pentru el hambarele cu bunătăţile pământului, pentru desfătare întru mulţi ani”.         

2.Evanghelia acestei duminici ne sfătuieşte să avem mai multă grijă de suflet Cunoaştem şi ştim că omul este o fiinţă dihotomică alcătuită din trup şi din suflet şi, ca atare, are datorii faţă de ambele, datorii care ne sunt descrise în Catehismele sau cărţile noastre bisericeşti.

Care sunt datoriile creştinului către trupul său? Să-l ferească de patimi şi vicii care i-ar pune în primejdie mântuirea sufletului, dar şi sănătatea. Să-i asigure adăpost, hrană, îmbrăcăminte, odihnă. Să-l supună în mod raţional activităţilor folositoare pe măsura capacităţilor trupeşti şi intelectuale. Să-l ocrotească în caz de boală şi să-i asigure vindecarea prin tratamente şi mijloace medicale.

Care sunt datoriile creştinului faţă de sufletul său. După învăţătura Sfintei noastre Biserici, sufletul este creaţie dumnezeiască, chipul lui Dumnezeu în om, partea spirituală şi nemuritoare care-l deosebeşte pe om de orice altă făptură, deci partea cea mai de preţ a fiinţei sale. Din această cauză, datoriile către suflet sunt cele mai sfinte pentru creştini. Creştinul este dator de a-şi lumina mintea cu învăţătura Sfintei Biserici, de a-şi îmbogăţi inima cu sentimente de evlavie, râvnă, bunătate, generozitate, iubire, dar şi de a-şi întări voinţa cu demnitate şi curaj pentru a putea face binele.

3.Cele trei dorinţe ale lui Alexandru Macedon. La vârsta de 33 de ani, Alexandru cel Mare era stăpânul celui mai întins imperiu existent vreodată. Înainte de a-şi da sfârşitul, împăratul a vrut să arate oamenilor că moartea nu alege şi că toţi suntem egali în faţa ei, fie că suntem cerşetori sau împăraţi. După cucerirea de noi teritorii, Alexandru cel Mare s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. Cu moartea privindu-l în faţă şi spunându-i să se pregătească de ultima călătorie, generalul grec a realizat că toate cuceririle sale, falnica sa armată, sabia lui ascuţită şi vitejia sa nu mai aveau nicio importanţă. Tot ce-şi mai dorea era să ajungă acasă, să-şi vadă mama şi să-şi ia adio de la ea. Dar a trebuit să accepte faptul că sănătatea sa, care se înrăutăţea tot mai mult, nu-i va permite să facă acest lucru. Aşa că, puternicului cuceritor nu i-a mai rămas decât să stea întins în pat, slăbit, aşteptând să-şi dea ultima suflare. Şi-a chemat generalii şi le-a spus: „Curând voi pleca din această lume şi am trei dorinţe pe care vă rog să mi le îndepliniţi întocmai.“ Cu lacrimile curgându-le pe obraji, generalii au promis conducătorului că-i vor îndeplini dorinţele.

„Prima mea dorinţă, a spus Alexandru, este ca doctorii să-mi ducă sicriul fără a fi ajutaţi de nimeni altcineva“.

După o pauză, el a continuat: „A doua dorinţă este ca atunci când îmi duceţi sicriul spre groapă, drumul spre groapă să fie presărat cu aurul, argintul şi pietrele preţioase pe care le-am adunat în războaie“.

Alexandru s-a simţit epuizat după ce a rostit aceste cuvinte. S-a odihnit puţin şi a continuat: „A treia şi ultima mea dorinţă este ca mâinile să-mi fie lăsate să atârne în afara sicriului“.   

Oamenii adunaţi la căpătâiul lui Alexandru s-au mirat auzind aceste dorinţe ciudate. Dar nici unul nu a îndrăznit să-l întrebe ceva. Generalul cel mai iubit al împăratului s-a apropiat de el, i-a sărutat mâna, apoi, ţinând-o în dreptul inimii, a vorbit: „Te asigurăm că-ţi vom îndeplini dorinţele. Dar spune-ne, de ce aceste dorinţe ciudate?“

La auzul acestei întrebări, marele comandant grec a tras adânc aer în piept şi a răspuns: “Mi-ar plăcea ca lumea să ştie despre cele trei lecţii pe care tocmai le-am învăţat.Vreau ca doctorii mei să-mi ducă sicriul pentru ca oamenii să realizeze că doctorii nu pot vindeca orice boală. Ei sunt lipsiţi de putere şi nu pot salva un om din ghearele morţii atunci când acestuia îi sună ceasul.“        

„A doua dorinţă - drumul spre mormânt presărat cu aur, argint şi alte bogăţii - este pentru a aminti oamenilor că nimic din aurul meu nu vine cu mine în mormânt. E o pierdere de timp să alergi după atâtea bogăţii“.  

„Şi a treia dorinţă - mâinile lăsate să atârne pe lângă sicriu - e pentru a le arăta oamenilor că am venit cu mâinile goale în această lume şi tot aşa plec din ea“.

Ca şi mesaj al acestei predici ne-am putea opri la cele două exemple, unul descris în Evanghelia acestei duminici iar celălalt din viaţa lui Alexandru Macedon şi care ne îndeamnă să facem mai mult pentru sufletul nostru pentru că: Nimic nu duci cu tine când pleci de pe pământ, Doar crucea ce-ţi vor pune la cap e al tău mormânt. Amin!