Prefectul Stelian Dolha: Cele trei momente pe care le marcăm azi să ne folosească drept exemplu că putem, că reușim doar împreună!
Anual, la data de 9 mai, celebrăm proclamarea independenţei de stat a României din 1877, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei care, alături de steagul, imnul, deviza şi moneda unică, face parte din simbolurile UE.
„În acest an sărbătorim cele trei reușite de acasă, pandemia nu ne permite să organizăm ceremonii prin care să marcăm, cu respectul care se cuvine, aceste fapte importante: Ziua Europei, a Independenţei României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Însă contextul actual în care ne aflăm nu ne împiedică să rememorăm momentele care au făcut posibile realitatea României ca stat independent, realitatea României ca stat European sau realitatea românilor care nu mai sunt pe câmpul de luptă sau prizonieri al celui de-al doilea război mondial. Aș putea spune că toate aceste momente, la baza cărora stau acte de curaj, încăpățânarea de a câștiga, de a fi liberi, de a prospera, de a trăi în pace, sunt momente care determină existența noastră, a românilor de azi, a României de azi. Cele trei momente sunt mărturii ale destinului istoric lăsate posterității, mărturii ale unor reușite realizate cu mari sacrificii. Însă destinul istoric nu este altceva decât un rezultat al acțiunii oamenilor care au crezut în ce e mai bun pentru poporul nostru. Și noi scriem azi istorie și o influențăm. Contextul pandemiei nu se poate compara cu un câmp de luptă ca cel din timpul războiului mondial sau ca cel pe care românii au luptat în 1977-1978. Însă este una din lupta vremurilor moderne, pe care fiecare din noi o purtăm. Iar armele noastre de acum sunt vigilența, dragostea pentru cei de care alegem să ne distanțăm social pentru a-i ține în siguranță, dragostea pentru propria viață. Cele trei momente pe care le marcăm azi să ne folosească drept exemplu că putem, că reușim doar împreună!”, transmite prefectul Stelian Dolha cu ocazia acestei zile.
Citiţi şi:
- Diana Morar: La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!
- Primarul Becleanului, la aniversarea unui vrednic veteran
- Preşedintele Radu Moldovan: La mulți ani, România independentă, România victorioasă, România europeană!
- Deputul Robert Sighiartău (PNL): Uniunea Europeană are la bază valorile creștine ale fondatorilor ei!
- Istoria deportării șașilor din Transilvania în lagărele sovietice, tema unei noi cărți ce va fi lansată la Bistrița
Adaugă comentariu nou