Primarul Ioan Turc: Bistrițenii au asistat la înălțarea unui steag mai impunător în Piața Centrală din orașul Imnului Național, pe măsura sufletului nostru românesc!
De Ziua Drapelului Național, în Biserica Protopopiatului Ortodox a avut loc, astăzi, sfințirea și binecuvântarea stindardului, coborât de pe catarg încă de aseară. De altfel, conform tradiției, s-a desfășurat un amplu ceremonial militar-religios, care a cuprins onorul militar, salutul Drapelului de Luptă, primirea și binecuvântarea Drapelului Național, continuat cu înălțarea acestuia pe catarg, lângă statuia poetului Andrei Mureșanu, în acordurile Imnului României.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită începând cu anul 1998 pentru a celebra data de 26 iunie 1848, când un guvern revoluţionar a stabilit că tricolorul – roşu, galben şi albastru – va fi steagul naţional al tuturor românilor. Revenirea la normalitate înseamnă și posibilitatea de a cinsti cum se cuvine simbolurile naționale și istoria țării, iar bistrițenii au putut asista fără opreliști la înălțarea unui steag mai impunător în Piața Centrală din orașul Imnului Național, pe măsura sufletului nostru românesc, a transmis primarul Ioan Turc.
Comentarii
Ziua de 26 iunie a fost declarată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Legea mai prevedea că in orasele reşedinţă de judeţ si nu numai, Drapelul National se va amplasa într-o piaţă care, pe cât posibil, să se numească Piaţa Tricolorului.
Cu prilejul acestei zile, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional.
Constituţia României consfinteste faptul că Drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imnul de stat. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că “drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu. Nu există o dimensiune standard in valori absolute pentru Drapelului Naţional.
Prin Legea numarul 75 din 16 iulie 1994, se stabileste că drapelul Romaniei are forma dreptunghiulara, latimea trebuie sa fie egala cu 2/3 din lungime, iar dimensiunile celor trei fasii sunt egale. Drapelul Romaniei este tricolor iar, conform regulilor de precadere, albastru este prima culoare la lance in cazul arborarii pe orizontala sau sub lance daca steagul este asezat vertical. Fie ca se utilizeaza o arborare pe verticala sau pe orizontala, intotdeauna albastru va fi pe partea cu sistemul de prindere. Urmatoarele culori sunt galben si rosu. Adesea au loc confuzii privind pozitionarea culorilor de pe Drapelului Naţional.
Si ma rog frumos de ce nu se poate pune Stema Tzarii pe Drapelul National, asa cum au facut si moldovenii din Est , sau il zgarie pe creier pe " careva " dintre politrucii pe care-i avem ?! Intreb doar ...
Adaugă comentariu nou