Produsele şi tradiţiile bistriţene, prezentate de Doina Monda şi Cleopatra Lorinţiu, în Iordania
Scriitoarea Cleopatra Lorinţiu, alături de preşedinta Asociaţiei AFI Pro Familia, Doina Monda, au fost prezente la Amman, în Iordania, unde au promovat tradiţiile şi produsele din judeţul nostru. Cele două bistriţence au dus la Amman rezultatele muncii femeilor de pe Valea Bârgăului, produse naturale realizate din fructe de pădure, fără conservanţi, siropuri din zmeură, cătină, afine, mure, soc, dulceţuri naturale şi „Povila de Bârgău”, produs tradiţional acreditat, toate puse într-un frumos pachet de prezentare.
Ambasadorul României în Iordania, Nicolae Comănescu, s-a arătat încântat de ceea ce a văzut, arătându-se interesat de o colaborare pe viitor pentru a promova aceste produse tradiţionale în Iordania. „Întâlnirile de la Amman au avut ca scop promovarea zonei Bistriţei, prin produsele tradiţionale, dar şi prin superbe eşantioane de artizanat. De asemenea, Doina Monda a avut posibilitatea să-şi expună pe larg activitatea ONG-ului. Bistriţa este un crezuet al iniţiativelor şi, aşa cum preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, sublinia adeseori, o rampă de lansare pentru idei legate de societatea civilă adevărată, cea reală, cea pornită din implicarea sinceră în realitate. Am avut proiecte frumoase cu Asociaţia Româncelor pentru Dezvoltarea Socială din Iordania, condusă de Viloria Dawood şi Margareta Demetrescu, sub coordonarea Esaker Malkawi, ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei în România”, ne-a declarat Cleopatra Lorinţiu.
La rândul ei, Doina Monda ne-a spus că a fost o experienţă frumoasă prin care produsele tradiţionale bistriţene au avut de câştigat, pentru că cei prezenţi la evenimente şi-au arătat interesul de a le achiziţiona pe viitor.
Amintim şi faptul că la Bazarul din Amman a prezentat produse ecologice şi Cristina Massanat, în special gama de cosmetice după reţete străvechi.
Au fost zile în care în Iordania s-a auzit de Bistriţa şi de modul în care, prin asociaţii, precum cea condusă de Doina Monda, reuşim să fim şi alături de cei în nevoie, dar şi să producem natural dulceţuri şi siropuri realizate aşa cum făceau strămoşii noştri.
Citiţi şi:
- Cleopatra Lorinţiu, Alexandru Pugna şi Cristina Bugnar, eveniment de Ziua României, în Amman-Iordania
- Diplomă de Excelenţă conferită bistriţencei Cleopatra Lorinţiu din partea Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România
- Povila de Bârgău, promovată la Bruxelles! Ministerul Agriculturii a organizat o expoziţie de produse tradiţionale, după preluarea Preşedinţiei rotative a Consiliului UE
- (Video) Bistriţeanca Cleopatra Lorințiu, invitată la Avangarda cu Ionuț Vulpescu
- Dulceţuri şi siropuri de pe Bârgău, în procedură de atestare ca produse tradiţionale la Ministerul Agriculturii
Adaugă comentariu nou