Prof. Gheorghe Nicoară s-a pensionat, după 42 de ani petrecuţi la catedră!
Un vrednic slujitor al învățământului, prof. Nicoară Gheorghe, care a activat 42 de ani în mai multe școli din așa-zisa „Câmpie a Transilvaniei”, unde a predat disciplinele geografie și istorie, a ieșit, începând cu 1 septembrir 2019 la pensie sau poate și-a luat numai un „concediu prelungit” la împlinirea unei „frumoase vârste”. Cei mai mulți ani a fost profesor la Școala Gimnazială din comuna Silivașu de Câmpie (începând din anul 1988), iar în perioada 2002-2017, director al acestei școli. Colegii de la școală, colaboratori și cunoscuți, s-au adunat la invitația familiei, în 26 octombrie, în sala mare a Căminului cultural, ocazie cu care i-au urat să petreacă multe zile fericite alături de cei dragi, pentru a-l îndemna să-și folosească în continuare energia și cunoștințele în folosul comunității în care s-a integrat foarte bine, chiar dacă nu era „unul de-al locului”. I-au adresat „cuvinte potrivite” doamna profesoară Pintea Ana, din partea colegilor, doamna Iuoraș Irina, din partea pensionarilor, domnul profesor Rus Augustin, fost director al Școlii Gimnaziale din comuna Budești.
Vizibil emoționat, încă de la începutul întâlnirii, domnul profesor Nicoară Gheorghe, a mulțumit participanților pentru că și-au făcut timp să-i fie alături la un eveniment ce se petrece „odată-n viață”, că l-au sprijinit în realizarea unor „obiective educaționale” spre binele generațiilor de elevi care au trecut prin Școala din comuna Silivașu de Câmpie. Dar, uite că „iute vremea a trecut”, i se „pare numai c-a îmbătrânit!”, însă, prin pregătirea ce a dobândit-o prin studii, și prin experiența de viață, chiar dacă o să facă parte în continuare din … „vechea gardă”, mai are energia de a lupta (predă în continuare la clasă 10 ore), nu capitulează, ba încearcă să se convingă de faptul că „Poți să pierzi averi și ranguri / Fericiri ca roiu-n spic / Dacă n-ai pierdut speranța / Atunci n-ai pierdut … nimic!”.
Domnule profesor, sănătate, bucurii și zile fericite alături de cei dragi!
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Adaugă comentariu nou