Profesorul și scriitorul Romulus Berceni s-a alăturat străbunilor săi

Luni, 20 iulie 2026, în timp ce îl omagiam pe Adrian Păunescu, prieten al năsăudenilor, am primit vestea care a îndoliat comunitatea noastră: profesorul și scriitorul Romulus Berceni a plecat la cele veșnice.

S-a stins asemenea unei flăcări care, cum inspirat spunea Visarion Roman, și-a dăruit lumina pentru a-i călăuzi pe ceilalți. A fost un dascăl de vocație, un părtaș la modernizarea școlii năsăudene, un membru activ al Ligii Scriitorilor Români - Filiala Năsăud, o voce calmă, caldă și blândă, un adevărat balsam al omeniei. Legat cu toată ființa sa de Năsăud, a purtat mereu în suflet respectul pentru străbuni, dragostea pentru părinți și prețuirea pentru dascăli. Prin cărțile sale, prin cuvântul rostit cu înțelepciune și prin discreta sa noblețe, și-a așezat pentru totdeauna numele în patrimoniul spiritual al acestui ținut și în inimile celor care l-au cunoscut.

 Scriitorul năsăudean Romulus Berceni s-a așezat, alături de străbuni, acolo unde îi regăsim pe cei care au slujit cu demnitate și credință neamul și cultura. Parcă răsună acum, cu o emoționantă potrivire, versurile lui Nichita Stănescu din poezia Noi: „Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.”

Originar din comuna Chiochiș, dascălul năsăudean nu a trăit pentru gloria personală, ci pentru biruința spiritului și pentru binele comunității. A fost un model de dăruire, iar după încheierea carierei didactice nu s-a retras din viața cetății, ci și-a continuat misiunea prin scris. Prin creațiile sale literare a rămas solidar cu tradițiile, cu istoria și cu valorile acestui ținut, mărturisindu-și, prin fiecare pagină, credința în oameni și în dăinuirea lor. Cu greu pot fi găsite cuvinte care să cuprindă întreaga măsură a preocupărilor și înfăptuirilor sale.

   Romulus Berceni a întruchipat omul care, deși nu a avut nevoie de avere sau de strălucire exterioară, a câștigat totul prin dăruire, prin cuvânt și prin respectul pe care l-a inspirat celor din jur. A fost omul care nu spunea tot ceea ce gândea, dar gândea cu responsabilitate fiecare cuvânt rostit. Avea o adevărată venerație pentru puterea cuvintelor, convins că ele pot înnobila sufletul și pot da sens chiar și durerii. Credea, asemenea marilor oameni de spirit, că atunci când toate lucrurile sunt privite cu demnitate, chiar și tristețea poate deveni o formă de lumină.

Purta cu mândrie noblețea originii sale, aceea de fiu al Țăranului din Chiochiș, simțindu-se legat printr-un fir nevăzut de străbuni și de pământul care i-a dat rădăcinile. Pentru el, a-ți cinsti înaintașii însemna să rămâi demn, statornic și fidel valorilor moștenite, cu fruntea sus și sufletul împăcat în fața veșniciei.   

Merită cinstea cuvenită în istoria Ligii Scriitorilor Români, asemenea unei solii care și-a împlinit cu demnitate menirea. Prin tot ceea ce a dăruit școlii, culturii și oamenilor, se așază alături de acele spirite alese pentru care moartea este doar trecerea spre nemurire.

  A fost un OM bun, asemenea pomului roditor care, la vremea împlinirii, își dăruiește roadele fără să ceară nimic în schimb. A ținut aprinsă flacăra a trei repere esențiale: Școala, Cartea și Mediul Înconjurător, pe care le-a slujit cu credință și responsabilitate. A rămas fidel crezului pedagogului Dumitru Salade: „De la natură aștept, de la oameni pretind, iar mie îmi impun.”

Adio, drag coleg de breaslă și de condei!

Răsplata ta va rămâne în inimile colegilor din Liga Scriitorilor Români -Filiala Năsăud și ale generațiilor de elevi din Chiochiș, Rebrișoara și Năsăud, pe care i-ai format și cărora le-ai revigorat conștiința prin lecția de cultură, dăruire și omenie.

Ioan Mititean

Președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Năsăud