Programarea la medic, o bătaie de cap în plus pentru bolnav
Pacienţii trebuie să se prezinte la cabinetul medicului de familie doar cu programare. Ceea ce anunţaseră cu două săptămâni în urmă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, a intrat deja în practică. De la începutul lunii aprilie a intrat în vigoare ordinul ministrului Sănătăţii prin care sunt aprobate unele măsuri de eficientizare a activităţii la nivelul asistenţei medicale ambulatorii.
Cu toate acestea, pacienţii încă nu ştiu despre această nouă practică şi, mulţi continuă să se prezinte la cabinete fără a-şi fi făcut programarea telefonică. Nu doar medicii din cabinetele de asistenţă medicală primară trebuie să consulte, din această lună, doar pe bază de programări prealabile. Şi în Ambulatoriul de specialitate, inclusiv specialităţile paraclinice şi medicină dentară şi la cabinetele de asistenţa medicală de recuperare medicii au obligaţia să acorde servicii medicale pe baza unei programări telefonice, sau prin alte mijloace, efectuată cu cel puţin 24 ore înainte de data dorită. În acest sens, cabinetele medicale trebuie să afişeze la loc vizibil numărul de telefon la care se pot efectua programările.
,,Ordinul nu exclude posibilitatea ca pacientul să se prezinte la medic fără o programare prealabilă. Dar şi pentru noi, şi pentru pacient este mai bine să se facă programare telefonică. Noi am afişat numerele de telefon pentru programare, însă oamenii nu sunt obişnuiţi şi va mai trece timp până când se vor învăţa cu acest nou sistem. Nu vorbesc de urgenţe, când este un copil bolnav sau orice altă situaţie când se impune o consultaţie de urgenţă. Atunci nu ai ce face şi te prezinţi la cabinet fără programare", ne-a explicat unul dintre medicii de familie.
Citiţi şi:
- Opinia medicilor de familie din Bistrița-Năsăud privind programarea pacienților în Policlinica Bistrița: Orice soft, daca se dorește, poate fi corectat!
- Managerul Gabriel Lazany: Bistrițenii se pot programa on-line, pe www.sjub.ro, pentru consultații în Policlinică
- De la 1 aprilie, ne pregătim pentru coplată şi programare la medic
- Programarea online. Un nou serviciu electronic, la dispoziția contribuabililor
- Reguli pentru desfășurarea activității in cabinetele stomatologice, după 15 mai!
Adaugă comentariu nou