Protopopul ortodox de Bistrița, Alexandru Vidican, în „Evocări bisericești”(Nosa Nostra, 2023)

     S-au împlinit în septembrie 22 de ani  de  la memorabila ședință a Permanenței Consiliului Eparhial, în care Arhiepiscopul și Mitropolitul de pioasă aducere aminte Bartolomeu Anania propunea pentru postul de Protopop al Bistriței o persoană tânără pe atunci,, puternică în cuvântul  duhovnicesc, preot devotat, luptător, om al slujirii și al credinței, preotul de la Livezile, din proximitatea Bistriței, Alexandru Vidican.

      Intuise bine scriitorul, Mitropolitul, omul de cultură și bun psiholog, ce resurse sufletești sălășluiesc în cel chemat la cârma  Protopopiatului de Bistrița, unul din cele mai mari din țară (cu 120 de preoți).

                  Cei  22 de ani de slujire ce aveau să se succeadă au confirmat nu doar o alegere bună, ci minunată.

         Dacă vocația Apostolatului are în ea o universalitate  de dăruire ,  fie pentru preotul din vârf de munte, fie pentru cel din urbea zgomotoasă, pentru această funcție administrativ-eclezială se pretinde  arta de a conduce, ca și o înaltă înțelegere a sufletului omenesc, a hățișurilor acestei lumi în care adeseori se zbat mulți preoți, ca niște  entități ale lumii.

         Câte situații dificile rezolvate! Câte asperități atenuate! Câte suflete rănite și făcute capabile iar de ,,războiul cel duhovnicesc” în 22 de ani! Câte lacrimi șterse de pe obrazul semenilor! Ar trebui  să alcătuim o altă carte despre toate aceste episoade din serialul vieții preoțești, unele  cunoscute de mine personal și care mi-au produs o profundă impresie  privind amabilitatea, blândețea, înțelepciunea și dragostea de oameni  a protopopului Alexandru Vidican - urmaș de înaltă ținută al șirului de faimoși protopopi ai meleagurilor bistrițene.

          ,,Blândul  și înțeleptul nostru Protopop” este sintagma caracterială folosită adesea de celălalt coleg de slujire, preotul Vasile Beni, atunci când vine vreun prilej să-l pomenească. Da, numai sub scutul blândeții înflorește înțelepciunea, generozitatea, devotamentul, asemuindu-se  cu o seră ce ocrotește comorlle floral-vegetale.

         Prin anii dinainte de  pandemie, realizasem împreună cu protopopul Alexandru Vidican o serie de emisiuni cultural-creștine, atunci când eram solicitat. A fost o bună ocazie de a cunoaște pe preotul mare iubitor de istoria neamului, de poezie, de artă în general. Delicatețea, spiritul înalt, buna informare social-culturală și perspectiva optimistă asupra istoriei Bisericii și umanității s-au dovedit a fi repere  trainice ale personalității domniei sale.

         Deoarece scânteierea cuvintelor vorbite este de scurtă dăinuire, iată-l acum  pe distinsul Părinte Protopop și într-o carte. O carte ca  o privire spre trecut, cu fulgurante momente.

          Pentru a înțelege mai bine cele consemnate în volumul de față, aș aminti că în primii ani după tulburările sociale din decembrie ”89, tânărul preot livezean a fost unul care a dorit ca și dincolo de amvon să trezească în  lume dragostea de Dumnezeu.

         Pentru aceasta, pe lângă predici, a folosit scrisul, căci și scrisul e o armă, publicând un serial de interpretări evanghelice pentru fiecare Zi slăvită a  Învierii, Sfânta Duminică. Cuvintele cucernicului părinte veneau ca o ploaie binefăcătoare peste deșertul lumii comuniste până de curând.

         Îmi amintesc cu câtă plăcere îi lecturam scrierile nu doar eu, ci și mii de cititori. Acum, iată o parte a acelor manifestări adunate în acest volum și pe care le-am revăzut cu plăcere, ca pe niște lumini pe drumul spre o  lume nouă, plină de iubire și credință.

         Pe primele pagini, prof. univ, dr. Mircea Gelu-Buta face o retrospectivă a instituției Protopopiatului de Bistrița, dar și a vieții religioase de la noi în relația cu Statul. Domnia sa notează o caracteristică ce ține de esență pentru neamul românesc și Biserica Ortodoxă: „Biserica națională îi modelează pe credincioși, dar și Biserica este un reflex al nației, căci din sânul ei își recrutează slujitorii...”;

         „Vremea nouă (postrevoluție-n.n.) venea cu alte urgențe: catehizare, înduhovnicire, îmbisericire, iar Părintele Protopop Alexandru Vidican a înțeles acest lucru, dând dovadă de discreție, cuviință și politețe.”

         Succedant, într-o „Precuvântare” elogioasă, semnată de  Pr. Prof. Nicolae Feier, sunt semnalate câteva calități de oratorie creștină ale Părintelui Protopop: „Verva oratorică dobândită din experiența celor treizeci de ani de slujire la altar, expresia luminoasă a feței, gesticulația atent studiată, precum și vorba dulce și mlădioasă, care lipsesc inerent în cărțile de predici, sunt suplinite de  acuratețea limbajului elegant și elevat, transpus în scris de către preacucernicia sa.”

         Structural, avem un capitol interesant de „Meditații ortodoxe”, „Cugetări (ale unor personalități celebre-n.n.) despre Dumnezeu”, „un Mic Dicționar religios” foarte sagace, „Articole în Timp” -la care ne-am referit mai mult,  „Consemnări” și „Cuvinte pentru suflet”.

      Bine, vrednice Părinte  Protopop, slujitor credincios al Dumnezeului Preaînalt ! Harul lui Dumnezeu a lucrat  roditor în viața domniei voastre. Împăratul slavei și al veacurilor, Cel ce cunoaște toți pașii noștri și gândurile cele mai tainice și strădaniile noastre mici sau mari să vă răsplătească tot lucrul cel bun al vieții în Ziua cea neînserată a Împărăției  Sale.