Protos. dr. Maxim Morariu: Maica Domnului nu este doar solitoarea noastră, e și modelul oricărei femei, al oricărei mame creștine!

Iubiții mei,

Praznicul de astăzi ne aduce în atenție o ipostază deopotrivă tandră și relevantă pentru creștinătate. Un tablou pictat cu multă măiestrie și o imagine ce vorbește deja de mai bine de două milenii inimilor. În chip nemijlocit, lăsând o puternică amprentă. Ne arată că și Fiul Întrupat a avut mamă. Și că rolul acesta nu l-a putut asuma oricine. Căci pentru a deveni Maica Domnului există niște exigențe aproape imposibil de atins. În aceasta constă extraordinarul felului de a fi al ei. În faptul de a fi ridicat ștacheta purității morale și pe cea a nobleții sufletești pe culmi imposibil de atins. Și de a fi rămas totodată un chip al blândeții.

Întrevederea cu Arhanghelul vine să ne arate nu doar ce răsunet avuseseră trăirile Mariei în fața lui Dumnezeu, atât de mare încât însuși Arhanghelul i se va închina și-i va adresa cuvinte rar auzite, ci și cât de firesc se pliau principiile vieții duhovnicești pe biografia celei în cauză. Odată ce primește vestea, Maica nu pune, așa cum adesea ar fi tentate îndeobște femeile, o mulțime de întrebări inutile. Una singură, simplă și castă îi este de ajuns. Se mulțumește cu răspunsul și oferă la rândul ei unul ce schimbă cursul istoriei lumii. „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”. Dă astfel startul punerii în lucrare a faptului mântuitor al Întrupării. Și-n același timp, asumă deja în potență, atributul maternității universale. Căci odată ce devine Maica lui Hristos, va primi apodictic și calitatea de mamă a noastră, a tuturor. De atunci și până astăzi ea este percepută astfel de către toți cei care se doresc a fi următorii Fiului. Și-n vreme ce El o respectă și i-a conferit un statut aparte în Împărăția veșniciei, noi o simțim ca pe cea care ne alină sufletul. Suntem încredințați că putem oricând apela cu îndrăzneală în durerile noastre. O vedem ca pe mama în fața căreia putem lăsa ca ochii să-și reverse zăplazurile și să îngăduie șiroaielor de lacrimi să se scurgă cu generozitate, căci știm că vom găsi mereu alinare. Lacrimile ei se-ntrepătrund adesea cu cele noastre, iar solirile ei în fața tronului Dumnezeiesc găsesc mereu răspunsuri favorabile.

Iubiții mei,

Maica Domnului nu este doar solitoarea noastră, „mântuirea sufletelor noastre”, așa cum frumos o numesc cântările bisericești. E și modelul oricărei femei și al oricărei mame creștine. De aceea, cred că nu am greși dacă am socoti fiecare Praznic ce-i este dedicat în decursul unui an drept ziua femeii. Nu cred că s-ar supăra. Dimpotrivă. Și mai socotesc că ar fi extrem de potrivit dacă am găsi puterea să-i urmăm modelul. Să fim măsurați în cuvinte așa cum ea a fost. Caști și blânzi, chipuri tainice ale luminii, capabile să poarte în inimile noastre săbii care produc răni sângerânde. Să găsim răgazul de a spune mereu un „fie” hotărât voii lui Dumnezeu și de a ne lăsa călăuziți de mâna Sa iubitoare în clipele în care totul pare a lua pentru noi o turnură neașteptată. Am repurta astfel, nesperate victorii împotriva celui rău, căci ne-am transforma, aidoma ei, în locașuri în care harul și-ar putea face nestingherit lucrarea.

Îndrăzniți!