Psihologia vietii

TE DUC DEPARTE CULORILE PICTATE DE TINE

Dintr-un fir de praf îţi cresc aripi până la cer

Zborul ameţeşte pe cel pe care ai apucat să-l ţii în braţe

Distanţa dintre voi descreşte vizibil, dar nu ştii

Când te apropii de el, te apropii de pământ sau de cer

Când îl ţii în palmă, l-ai apropiat de suflet sau de nemurire

Pustietatea răcneşte, dunele se transformă în puterea vântului

Dispar esenţele umane în misterul deşertului

Când în mulţime te simţi singur şi de foc degeaba te ascunzi

Aştepţi un sunet cunoscut, desluşit, care pune perină sub capul tău chinuit

Mergi înainte şi gândeşti prin alţii, aştepţi eternitatea

Să-ţi vină rândul, să fii primul, cândva, cumva, undeva

Când viaţa respiră aer curat, deşi grânele îţi ciufulesc amintirile

Sensul tău nu se pierde, te duc departe culorile pictate de tine

Vei trăi în imaginea ochilor, în creierul viitorului

În inteligenta vântului, în turbarea vieţii şi a nisipului

Hai cântă, te rog, cântecul născut din valuri şi şoapta apei

Din semnalul bufniţei şi al tău vis peste noapte

DORINŢE MURITOARE

Ca o iubită fidelă se întoarce şi de data aceasta natura la tine

Degetele crengilor te ating pierdute în flori şi suspine

Inspiri primăvara şi intră lumina refacerii pin piele

Ca o melodie pe care numai ţie ţi-o cântă şi aceluia care o ştie

Te înalţi în privirea ta deasupra simfoniei

O strângi la piept şi se imprimă în tine vocea milioanelor de vieţi

Culorile te năpădesc, florile dansează în celule

Esenţa reînvie în porţile care rămân şi mâine deschise

Se aude răsunetul pătrunzător al clopoţeilor de primăvară

Peste vocea omului de rând

Care una câte una se contopeşte cu natura

Să se întoarcă în trunchiul de om şi de copaci bătrâni