Puterea Duhului Sfânt (1)

Deoarece conntemporanii evrei nu voiau să asculte pe profetul Ieremia, care-i chema să se întoarcă de la căile rătăcite, proorocul se hotărî să nu mai proorocească. I se părea fără rost, ba încă se şi primejduia pe sine de la aceia. Iată ce scria el: „Mi-am zis: nu voi mai pomeni de Domnul şi şi nu voi mai grăi în numele Lui. Dar iată, era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut...”(Ieremia.20.9)
„ Dacă este cineva care se îndoieşte că Dumnezeu vorbeşte prin profeţi- spune Sf. Velimirovici al Serbiei- citind acestea, să nu se mai îndoiască. Iată că proorocul ce nu era ascultat sau dacă era ascultat, era „împroşcat cu batjocuri” şi hotărşte de la sine, cu voinţă omenească, să-şi înceteze misiunea. Şi nu a reuşit, în ciuda efortului:”şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut” El simţea „ca un foc aprins în inimă, închis în oasele mele”.
Puterea Duhului Sfânt s-a dovedit irezistibilă şi el a trebuit să le vorbească. Iată deci că nu mai ţine de voinţa omenească, el fiind vasul cel ales de Dumnezeu. De altfel, întreaga Sfântă Scriptură este astfel scrisă, nu după voinţa şi mintea oamenilor, ci după voinţa lui Dumnezeu.
Încă nu se revărsase deplin puterea Duhului Sfânt peste Biserica lui HRISTOS, ceea ce se va întâmpla mereu după Cincizecime, dar asupra unor aleşi, precum profeţii, se sălăşluia cu toată puterea. Ne aducem aminte că regele-profet David spunea în Psalmul 50, implorând: „ „Şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine...”