Icu Crăciun: GAZETA TRANSILVANIEI din 1886 și 1887. Valea Bârgăului – Năsăud

            În cotidianul „Gazeta Transilvaniei” (an. XLIX, nr. 279, din 13/15 decembrie 1886), ce apărea la Brașov, la rubrica „Scirile dzilei”, citim o epistolă, semnată cu pseudonimul „bârgăuanulu”, prin care acesta arată că în 17 noiembrie 1886, în „Sân-Georgiul român a avut loc alegerea a 7 representanți comitatesi pentru congregațiunea comitatului Bistrița-Năsăudu. […] De cerculu electoralu alu Sân-Georgiului se ținu și cele 8 comune din valea Bârgăului, [unde] majoritatea absolută […] o formează Românii”. În concluzie, zice autorul, „ar urma deci, ca și cei 7 aleși să fie Români, […] dar nu s’a întâmplatu să fie așa”. Adversarii, folosindu-se […] „de îndătinatele loru presiuni, intimidări și corteșiri precum și de slăbiciunea unor Români […] au reușit să scoată din urnă ca aleși 4 „patrioți” patentați din Rodna, kulturegyletiști per escelentiam”. Bârgăuanii au protestat și au contestat alegerile. Pentru noua realegere, autorul apelează la unirea românilor „să lucre toți ca unulu și unulu ca toți într’unu cugetu și o simțire” pentru „a dovedi acestora de ceea ce poate Românul, lucrându în înțelegere”. El propune să fie aleși „numai bărbați, cari își pricepu pre deplinu chiamarea și suntu independenți, cu ținută românească pre deplinu pronunțată și cari nu umblă cu 2 bani în trei pungi, cari suntu mai departe Români de inimă și de simțăminte nu numai din gură, ci și în faptă, cari suntu activi și curagioși er nu șovăitori”.

*

            În numărul 236/1887, citim articolul (nesemnat) „Corespondența particulară a Gaz. Trans. Năsăudu”, din care aflăm că pe vremea Regimentului II de graniță „nu era ertatu junelui să se însore înainte de a arăta superioritățiloru militare cum că a produsu unu număru orecare de pomi în grădina sa”, iar acum „prașcăul se poate însura îndată ce a scăpatu de asentare, chiar de a nimicitu pomii lui ori ai altuia, ori chiar de a făcutu și alte rele”.

            Iată cum este descris Năsăudul anului 1887: „Opidul Năsăudu este o comună constătătoare din o uliță lungă-lungă, cât o dzi din postulu mare, care măsoară aprope 2 chilometri, decă vom lua-o dela petrariulu – care e paza vestică – până la rotariulu – care e paza ostică a Năsăudului. Strada asta lungă are două numiri: din josu de piață – Stabfertaiu, ori Stabsgasse, azi îi dzicu unii guralivi Snapsgasse, căci acolo e situată fericitarea prepanațiă, unde chiar și în decursulu serviciului divinu poți audzi cântece destulu de țigănești./ Privitulu dela punctu mai înaltu, d. e. din vârful Cicerei, Năsăudul apare ca un lungu cârnațu lungitu pe lângă Someșu, er paralelu cu mai susu pomenita Snapsgasse unu altu cârnăcioru – ulița din dosu. Numărul locuitoriloru e de 2647 din cari 313 urmași direcți perciunați ai emirului Avrum din Mesopotania./ Locuitorii Năsăulului suntu, adică ar trebui să fie, Români neaoși, căci limba, portulu, joculu, datinile, cântecele, povestile, li sunt aceleași ca și la marea mulțime a Românilor din Dacia Traiană; din aceste cause ar trebui să fie Români; suntu însă gurile rele – căci pădure fără uscături și lemne fără secături (voiu să dzicu guri rele) bagsemă nu se poate – apoi gurile rele dzicu că: Năsăudenii Români nu pot fi – deși portulu, limba, joculu, datinile i-ar arăta de atari, - căci Românulu Dumineca și’n sărbători merge la biserică și se roagă lui Dumnedzău precându biserica cea pompoasă a Năsăudului e forte slabu cercetată, ba multu mai slabu decâtu prepanația și Tradamulu; […] Eminescu ar dzice: Vai de bietu Românu săraculu/ Că’napoi totu dă ca raculu. (n. n., așadar, Eminescu, care era în viață în 1887, era cunoscut de inteligența năsăudeană.)./ Unu ce îmbucurătoru pe terenulu culturalu al opidanilor năsăudeni este musica pompierilor, cari deși formată numai în vară ce nu părăsăsce, face frumoase progrese”./ „Dintre edificiile ce înfrumusețează Năsăudulu, în loculu primu stă biserica română, unu pomposu edificiu terminatu numai înainte de opt ani (…) zidită după planulu mănăstirei din Blașiu”. Numai că, zice autorul, poporulu nu se îndeasă mai tare într’un asfeliu de templu” aidoma „frațiloru Rodneni, cari nu numai dimineața la utreniă și liturgiă, dar și seara la vecerniă umplu biserica”. Alte „edificii mari sunt hotelele din Năsăud; unul aședzat în partea nordostică a pieții numitu „Grivița”, și altulu în Stabsgasse, numitu „Rahova” (…), bine frecuentate, parte de călători și parte de cei din locu”. Apoi, „edificii mai frumoase, în posesiunea fondurilor grănițereșci, la care se adaugă noul edificiu gimnasialu ce este chiar în lucrare” și „va fi celu mai frumosu și mai pomposu în Năsăud (…) Acestu edificiu se dzideșce în strada domnilor (Stabsgasse) și adică dela casele vicariale rămânu trei case cum suntu și apoi începe noulu edificiu, chiar dela școala de fetițe ocupându vre-o 5 grădini, și mergându paralelu cu drumulu și râulu”./ În 1887, în Năsăud, existau 4 școli: „școala confesională locală, condusă de unu învățătoru, școala de fetițe, condusă de 2 învățătoare și un învățătoru; școala fundațională (normală) de patru clase și – corona tuturoru – gimnasiulu completu”, iar „față-n față cu școala fundațională este închisoarea de statu”.

                                                                                      Icu Crăciun