Puterea simțurilor

Din fragedă tinerețe, având o fire romantică, am fost atras de folosofie, căutând rădăcinile înțelepciunii. Mi-am propus deci, fiind dascăl suplinitor in anii 60’ în cătunele de atunci Mița și Colibița, în zilele lungi de iarnă să-i las un timp la o parte pe Eminescu, Coșbuc, Rebreanu și să încerc să mă cultiv din ceva lucrări filosofice, găsindu-le la biblioteca comunală din Bistrita-Bârgăului. Am început cu Nietzsche „nebunul” însă aflând, pe lângă alte aspecte din gândirea acestuia, în speță teoria sa cu privire la „supraom” m-am oprit la problema influenței sale în ascensiunea nazismului și național-socialismului care a născut un criminal precum Hitler și nu numai. L-am abandonat trecând la o altă lectură din domeniu, căzând-mi în mână monumentala lucrare a lui Condillac „Tratatul despre senzații”, lucrare tradusă în limba română de Dan Bădărău în anul 1962 când s-a și tipărit, alături de alte lucrări din literatura universala. Am renunțat însă a o parcurge în întregime pentru faptul că era o lectură care depășea atunci cu mult capacitatea mea de înțelegere a uneia asemenea lucrări. Se pare că nu eram prea „copt” pentru contactul cu asemenea operă, așa cum l-a etichetat, după cum se va vedea, J.J. Rousseau pe prietenul său Condillac la începutul carierei sale.
Nu știu dacă m-am copt îndeajuns însă iată, după mai mult de jumtăte de secol am scos cu curaj din rafturile bibliotecii personale, trecând la buchisit acea bijuterie filosofică a lui Condillac, considerată una dintre cele mai valoroase din sec. XVIII- cel al Luminii. Am început a o parcurge la declanșarea acelei pandemii numita COVID-19 reușind, cu mari eforturi, să ajung la final în vara acestui an, deoarece trebuia citită literal, precum Biblia, pentru a o înțelege. Citind-o am aflat lucruri extraordinare privind evoluția intelectuală a acestui autor, unică în felul ei. Pregătit pentru a fi preot, Condillac renunță la abație în favoarea filosofiei formându-se în mediul rafinat al burgheziei pariziene. A trăit în preajma marilor filosofi Diderot, J.J. Rousseau frecventând si casa lui Holbach, difuzorul materialismului, fapt care l-a ajutat mult în formarea lui ca filosof. Nefiind, conform biografilor săi, un cititor prea sărguincios, s-a „adăpat” totuși din lucrările lui Spinoza, Leibnitz dar și ale lui Looke si Newton. Multă vreme cei din jurul lui nu l-au considerat prea inteligent, făcându-l pe marele poet si filosof J.J. Rousseau care i-a fost prieten apropriat, cunoscându-l în acea ipostază prea puțin măgulitoare, să scrie despre acesta: „Am văzut un om deja în vârstă, care mă onora cu prietenia lui și care trecea în familia sa și printre cunoscuți ca un spirit mărginit; el avea un cap bun care s-a copt în tăcere”. (Aici m-am privit în propria-mi oglindă)
Așa s-a făcut că după ce s-a „copt” îndeajuns, dând chiar pe dinafară, așa cum am mai arătat, formându-se în mediul celor mai importante figuri intelectuale ale timpului, s-a apropriat în cele din urmă de o doamnă Ferrand, octogenară, scriitoare distinsă în genul epistolar, cu înclinatii spre filosofie și matematici, fiind cea care i-a sugerat ideea faimoasei „statui” din „Tratatul despre senzații”. Scriind această ficțiune, știind rolul acestei statui, Condillac presupune în lucrarea sa că aceasta, la început inertă, este rănd pe rând înzestrată cu cele cinci simțuri, constatându-se că prin acțiunea și interacțiunea acestora, ea capătă în cele din urmă toate cunoștințele posibile, până la cele mai abstracte, ba chiar că ea dobândește toate caracterele ființei omenești. Întâmplarea a făcut ca odată cu apariția acestei lucrări filosofice, prietenul și mentorul său Diderot să publice acea „Scrisoare despre surzi și muți” fapt care a făcut ca unii contemporani a lui Condillac, să-l acuze pe acesta că și-a însușit acea imaginație a acelei statui din opera lui Diderot, sugerând chiar plagiatul. În cele din urmă însă lucrurile s-au liniștit la intervenția lui Diderot care îi ia apărarea, risipind acele acuzații.
Spre deosebire de Condillac care „înzestrează” acea faimoasă statuie cu simțuri pentru ca în cele din urmă să o trezească la viață, Diderot în acea scrisoare care a creat acele confuzii neplăcute, își propunea să studieze ființa omenească pornind de la ideea de a „descompune” un om și de a lua în considerație ceea ce deține pe domeniul fiecărui simț pe care îl posedă, personificându-le. „Voi semnala, scrie acesta, că un simț va avea tot atâtea acțiuni particulare și va părea cu atât mai original celorlalte cu cât va fi el însuși mai bogat. Ceilalți îi vor părea niște fiinte mărginite, în schimb, acele ființe mărginite vor fi convinse că el este nebun. Cel mai prost dintre ei va crede neapărat ca e cel mai înțelept. Fiecărui simț i se vor aduce obiecții numai în domeniul pe care îl cunoaște mai bine. Aproape întotdeauna patru simțuri se vor unii împotriva unuia singur (lucru care ne poate trimite a ne da cu părerea foarte bună despre comportamentul mulțimii). Dacă în loc să alcătuim o societate de cinci persoane din simțurile noastre pesonalizate, vom alcătui din ele un popor, acesta se va împărți neapărat în cinci secte: secta ochilor, a nasului, a cerului gurii, a urechilor și a mâinilor. Toate aceste secte vor avea aceeași origine: ignoranța și interesul. Spiritul de intoleranță și de persecuție se va strecura curând în rândul lor. Ochii vor fi trimiși la balamuc sub cuvânt că sunt niște vizionări, nasurile vor fi considerate idioate, cerul gurii va fi ocolit fiindcă se va spune ca este insuportabil, că are capricii și că face pe delicatul, urechile se vor face nesuferite din cauza curiozității și a trufiei lor iar mâinile vor fi disprețuite din cauza materialismului lor. Iar dacă o putere superioară va veni în ajutorul intențiilor drepte și caritabile ale fiecareia dintre acestea, națiunea întreagă va fi nimicită într-o clipă ”. Revenind la Condillac, după cațiva ani după ce s-a retras din viața publică la un castel al nepoatei sale din ținutul Orleans, acesta moare la varsta de 65 de ani în urma contractării unui virus ucigaș în timpul unei epidemii apărute în acea regiune a franței.
Citindu-i, atât pe Condillac care s-a regăsit cu totul în corpul acelei statui, cat și pe prietenul lui, Diderot, mi-am amintit de minunatele noastre basme populare pline de filosofia lor naturală; „Sarea în bucate” fiind unul dintre ele, care demonstrează acea putere a simțurilor descrisă de cei doi titani ai filosifiei sec. XVIII. Se poate face o legătură între filosofia acestora privitoare la simțuri și realitatea lumii de azi. Epidemia secolului XXI-COVID-19 a ucis milioane de oameni la nivel global având totodata un impact grav în sensul că aceasta a afectat în manifestarea ei organele de simț, îndeosebi cele ale mirosului și a gustului la mii de oameni. Să însemne oare ceva pentru soarta acestora în viitorul care bate la ușă, în sensul în care reapariția anunțată a acestei epidemii, dar sub alte forme de manifestare, să nu fie întâmplătoare? S-ar putea trage concluzia că pipăitul, pesonalizat de Diderot să fie acela care, aflat în puterea mâinilor acuzate de materialismul lor, să stea la baza tuturor nenorocirilor omenești. Așa se explică faptul că mai marii acestei lumi pestrițe simțul cel mai valoros să fie pipăitul, cu ajutorul căruia au pus mâinile pe vagoane de bani pe care i-au jonglat în perioada pandemiei, ce pare că nu mai are sfărșit, bani care puteau atenua sau chiar elimina problemele grave ale prezentului la nivel global, una dintre ele fiind cuplita criză enrgetică ce va schimba soarta tuturor.
Se pare că cineva, nu se știe cine și poate că nu se va afla niciodata, a redeschis acea „Cutie a Pandorei” din care s-au revărsat toate nenorocirile lumii, rămânând însă pe fundul acesteia doar speranța. Vom afla ce se va întampla în perioada care urmează pentru întreaga omenire, în plină iarnă cu tăvălugul ei nimicitor. Peste toate însă, creștinii întregii lumi așteapta cu înfrigurare, la propriu, dar si cu nemarginită bucurie marea sarbatoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în care își pun toate speranțele de mai bine.

Comentarii

02/12/22 18:28
prof. Vasile G

Lucruri interesante și de folos multora. Felicitări, domnule Aurel Ghiba! (Dacă luăm de la cineva o idee sau serii de cuvinte, se cheamă plagiat, scandal mare. iar dacă luăm de la mai mulți, se cheamă...,,cercetare”. .)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5