Radu Moldovan: Suntem primul judeţ care a depus studiile de fezabilitate pentru reţelele de gaze la Ministerul Fondurilor Europene
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost finalizate studiile de fezabilitate pentru extinderea reţelelor de alimentare cu gaze naturale, documentațiile fiind depuse la Ministerul Fondurilor Europene.
„Stăm foarte bine, în urmă cu un an am constituit o Asociaţie de Dezvoltare Intracomunitară pentru realizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale. La rectificarea din 2019, am alocat resurse pentru fiecare primărie în parte, completate şi de consiliile locale, şi s-au realizat studiile de fezabilitate în UAT-uri care sunt în ADI, condus de consilierul judeţean Monica Săsărman. Am depus studiile, împreună cu o solicitare de finanţare la Ministerul Fondurilor Europene, în urma unei discuţii cu ministrul Marcel Boloş”, a declarat preşedintele Moldovan.
Astfel, au fost depuse 40 de studii de fezabilitate, alte 4 sunt finalizate, iar alte 3 comune au documentaţia în lucru. Vor fi trimise în perioada imediat următoare şi celelalte şapte documentaţii.
Potrivit acestuia, încă de pe vremea ministrului PSD Roxana Mânzatu şi a ministrului Daniel Suciu, s-au căutat soluţii de finanţare pentru extinderea reţelelor de gaze naturale din fonduri europene. „Lucrurile au fost finalizate în vremea domnului ministru Boloş, în momentul de faţă avem un acord tacit şi sperăm că se va materializa în scris ca din actualul Program Operaţional Infrastructură Mare, din economii, să se aloce 200 milioane euro pentru astfel de proiecte. Ghidul solicitantului este în dezbatere. Cred că suntem primul judeţ din România care a depus documentaţia în martie. Analizăm care va fi oportunitatea şi modalitatea în care se vor depune proiectele, ADI integral, pe trei zone, cinci zone, în funcţie de limitele de finanţare. Studiile sunt cu avize de la Trnas Gaz care a analizat posibilitatea de a aduce transportul de gaz pe Valea Ilvelor, Valea Someşului, Valea Sălăuţei, Valea Ţibleşului, Valea Bârgăului, Valea Şieului”, a mai spus preşedintele Radu Moldovan.
Preşedintele CJ s-a arătat foarte optimist că în următorul exerciţiu financiar european vor fi surse de finanţare pentru astfel de proiecte, fiind preconizat un miliard de euro pentru astfel de lucrări.
Citiţi şi:
- Monica Săsărman: În martie, am fost primii din România care am solicitat finanțare pentru rețeaua de gaze naturale din bani europeni. Ghidul a fost aprobat în 17 august!
- Secretarul de stat Monica Săsărman răspunde: Când candidatul vorbește, Alianța DUhnește!
- Bistriţa-Năsăud a primit peste 200 milioane lei din Programul ”Anghel Saligny” pentru rețelele de distribuție a gazelor naturale
- Primarul Ioan Bob (Şintereag): În prima etapă, prin Programul Anghel Saligny ar trebui finanţate extinderi de reţele de gaze naturale în comune care au SRM-uri!
- Varianta de ocolire a Năsăudului, în aşteptarea a două avize! Studiu de fezabilitate finalizat pentru alte 17 străzi
Adaugă comentariu nou