Rămas bun, domnule profesor

În a doua jumătate a lunii mai, oraşul nostru a îmbrăcat strai de doliu pentru a exprima regretul şi durerea pricinuite de trecerea la cele veşnice a unuia dintre vrednicii profesori de la Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Ion Lăpuşeanu.
Au fost alături de familia mult încercată şi îndurerată mulţi colegi şi prieteni din Năsăud şi din judeţ, învăţători şi profesori, o bună parte dintre foştii săi elevi. Scriitorul Teodor Tanco, prietenul din totdeauna al năsăudenilor, i-a mângâiat trupul fără viaţă şi a prezentat condoleanţe doamnei Lăpuşeanu şi copiilor. Profesorul Sever Ursa, bunul său coleg şi colaborator, a rostit un emoţionant cuvânt de bun rămas, iar profesorul Romulus Berceni a evocat, în faţa Colegiului „George Coşbuc”, momente din munca responsabilă desfăşurată aici la mintea şi sufletul multor generaţii de şcolari.
În timpul ritualului de înmormântare şi a deplasării cortegiului mortuar spre cimitir, multe crâmpeie din viaţa celui plecat prea devreme dintre noi, mi-au trecut fulgerător prin minte.
Nu pot uita gestul de aleasă generozitate faţă de un coleg, după concursul pentru ocuparea unei catedre de limba şi literatura română la liceul din Năsăud. Deşi a obţinut notă mai mare, i-a cedat postul colegului şi concurentului de pe poziţia a doua, el mulţumindu-se să lucreze un timp la Casa Pionierilor din Năsăud.
Mi-am amintit de anii în care am lucrat împreună în comisii pentru examenul de admitere în licee sau pentru examenul de bacalaureat în care am organizat şi condus cursuri de perfecţionare pentru învăţători şi educatoare, am efectuat inspecţii pentru definitivat, am condus lucrări pentru obţinerea gradului didactic I, învăţători şi educatoare.
Printre priorităţile muncii noastre a fost şi pregătirea elevilor în vederea participării la olimpiada de limba şi literatura română. Iar rezultatele n-au întârziat să se arate, având în fiecare an elevi premiaţi la faza naţională.
Drumurile profesorului şi prietenului Ion Lăpuşneanu îmi erau bine cunoscute: casă, şcoală, Biblioteca Academiei, Muzeul Grăniceresc din Năsăud, Arhivele Statului Bistriţa, Casa Orăşenească de Cultură, librăria etc. pe aceste coordonate putea fi mereu întâlnit. Era itinerarul omului de cultură, itinerar urmat cu statornicie până în a 75-a primăvară a vieţii.
Din munca de cercetare s-au născut nişte lucrări despre familia Rebreanu („Emil Rebreanu, eroul de la Ghimeş Făget”, Editura Karuna, Bistriţa, 2011), despre Năsăud („Năsăudul sub teroarea timpului”, în colaborare cu Dumitru Mureşan şi Ovidiu Maghiar, Editura Karuna Bistriţa, 2011), despre mentorul său literar, profesorul Octavian Ruleanu (Octavian Ruleanu, „Himere din Ţara cu dor”, în colaborare cu Grigore Marţian şi Vasile Tutula, Editura George Coşbuc Bistriţa, 2010), un volum cu „Cetăţenii de onoare ai oraşului Năsăud”, în colaborare cu Dumitru Mureşan, Editura Karuna, Bistriţa, 2011)
I-a mai rămas numele scris pe sute de articole şi studii inspirate din istoria acestui „colţ românesc de ţară”, dar mai ales în albumul de amintiri al foştilor săi elevi, al celor care l-au cunoscut şi preţuit.
Să-i fie ţărâna uşoară şi sufletul binecuvântat!