Răsunetul în dialog cu dr. Cristian Răchitan, Top cinci diagnosticieni ai lumii, doctorul vedetelor de la Hollywood: Dumnezeu este arhitectul care a construit şi pământul, şi omul. Să facem bine ca să trăim armonios !

               Dr. Cristian Răchitan este unul dintre primii cinci diagnosticieni ai lumii. Top-ul l-am aflat din presa internaţională, acolo unde doctorul Cristian Răchitan este prezent cu conferinţe, acasă, dar şi la New York sau în alte zone. Despre Cristian Răchitan, presa spune că este şi doctorul vedetelor de la Hollywood.

          Rep.: - Vreau să vorbim despre omul Cristian Răchinat pornit de pe malurile Dunării şi ajuns acolo, departe, la New York. Bine aţi revenit la Bistriţa.

          Dr, Cristian Răchitan: - Bine v-am regăsit. Îmi place să vin la Bistriţa, îmi place în România în mod special, dar Bistriţa este pentru mine un oraş de suflet unde am mulţi prieteni şi vin cu drag aici.

Rep.: -Acum sunteţi în acest top al diagnosticienilor dar, când eraţi copil, acasă al dumneavoastră, pe malul Dunării, ce vă gândeaţi că o să faceţi? Ce aţi vrut să faceţi?

          Dr. Cristian Răchitan: - Au scris unii despre mine că sunt cel care a călătorit din Gura Văii până la Casa Albă, pentru că am avut pacienţi acolo. Gura Văii era un sătuc de 100 de case. Am plecat de acolo când aveam 11 ani. Dar, până la 11 ani, m-am bucurat să îngrijesc vacile, pe munţi. Aveam două vaci şi două capre pe care când le pierdeam, când le găseam, era superb. Acum nu mai este ce a fost, dar am rămas cu acele poze în suflet şi în minte. Şi astăzi mă hrănesc cu bucuria acelei copilării. A fost într-adevăr superb, a fost minunat.

          Rep.: - Ce aţi dus cu dumneavoastră în lume de acolo de pe malul Dunării?

          Dr. Cristian Răchitan: - Cred că nu m-am gândit să duc neapărat ceva cu mine în lume, dar s-a lipit de mine dragostea şi preţuirea pe care o port neamului din care fac parte, ţara în care am deschis ochii prima dată. Eu am fost specialist în scuba diving (scufundări în fundul oceanului), am umblat peste tot unde sunt păduri de corali şi vegetaţie specială. Dar, în ultimii doi ani am constatat că urcatul pe Munţii Banatului, pe Munţii Cernei, Munţii Mehedinţului este ceva fabulos. În copilărie am umblat cu vacile, dar nu erau acei munţi înalţi. Acum am urcat pe munţi înalţi. Este o bucuria foarte mare faptul că urc pe munţii României. Sunt mai frumoşi decât munţii Elveţiei. Cunosc lumea pentru că am mers la conferinţe în Japonia, Asia, în America de Sud, de Nord, în Australia, peste tot în lume, dar nicăieri n-am simţit, n-am avut acea senzaţie de plăcere, de bucurie şi satisfacţie pe care le am când urc pe munţii din România şi în mod special pe munţii zonei unde m-am născut.

          Rep.: - Sunt importante rădăcinile? Ne cheamă acasă câteodată?

          Dr. Cristian Răchitan: - O să vă spun ceva. Eu am avut marele privilegiu., atunci când am ajuns în America, să mă bucur, să-l admir şi să-l cunosc îndeaproape pe unul dintre marii oameni ai planetei, şi anume Ronald Reagan. El vorbea oamenilor şi le spunea că trebuie să fie patrioţi, că trebuie să-ţi iubeşti ţara. El ne spunea că trebuie să iubim America, dar şi faptul că, dacă venim din altă parte trebuie să iubim şi zonele de unde venim ca să putem iubi America. Este foarte important să iubeşti pământul pe care calci pentru că în acest fel eşti o punte între pământ şi Dumnezeu. Sigur, asta a fost în urmă cu peste 40 de ani. Dar, pentru că-l admiram foarte mult, fără să-mi dau seama, acest lucru mi-a intrat suflet. A fost al doilea mare om pe care l-am cunoscut, primul fiind Amza Pelea. Am petrecut alături el ultimele zile sau luni ale mele în România. A fost un gigant, a fost unul dintre marii oameni ai planetei. Pe urmă am avut marele noroc să-l văd, să-l cunosc, să-l ascult pe Ronald Reagan care era la fel de mare, în alte zone, e adevărat, dar la fel ca şi Amza, era glumeţ, era haios, era miştocar, cu poante, cu glume, şi-l iubeam, îl adoram. Era o minunăţie umană.  Iubea pe Dumnezeu, iubea poporul, ţara. Era un mare iubitor de oameni.  Era credincios. Admiram faptul că, înainte să se aşeze la masă, spunea o mică rugăciune. Deşi era un om atât de mare, totuşi, era un om obişnuit, la fel ca toţi ceilalţi. Din păcate nu mai există asemenea oameni acum, spre durerea mea. Sper să se reîntoarcă.

          Rep.: - Totul are legătură în viaţa noastră cu Divinitatea?

          Dr. Cristian Răchitan: - Din punctul meu de vedere, da. Din păcate, cei mari nu cred acest lucru. Eu cred că Dumnezeu este arhitectul care a construit şi pământul, şi omul. Ca om de sănătate şi specialist în tratarea pacienţilor cu diverse boli, am constatat că corpul uman este atât de complex, atât de detaliat, atât de bine pus la punct încât este imposibil ca el să fi evoluat, aşa cum spunea Darwin – sunt în total dezacord cu el. El a fost desenat, a fost creat, la fel ca tot ceea ce este pe planetă,  pe aceeaşi structură, pe aceeaşi formulă. Este clar cu Dumnezeu este arhitectul care ne-a dat tot şi ne spus că ne lasă libertatea să facem tot ce considerăm. Dacă facem bine, avem bine, dacă facem rău, nu avem parte de bine. Există Dumnezeu şi eu cred, deşi marii oameni ai lumii sunt total împotriva acestui concept şi din această cauză lucrurile merg foarte rău în lume, sigur, şi aici, şi în toată lumea.

          Rep.: - Destinul ni-l facem noi sau vine de undeva? Aţi vorbim mult despre destin în conferinţele dumneavoastră.

          Dr. Cristian Răchitan: - Nici nu se poate altfel. Pentru mine viaţa a fost cea mai mare şcoală, adică tratarea pacienţilor, munca din cabinetele mele, fie ele în New York, Florida sau oriunde merg în lume, pentru că nu am scăpare. În permanenţă, fiecare apropiere, fiecare tangenţă cu orice om, orice pacient, orice boală, e un studiu pentru mine, e o şansă, o oportunitate de a învăţa. În multe zeci de ani am învăţat că există o relaţie între a trăi într-un fel şi a trăi altfel. Şi nici nu se poate altfel. Viaţa este organizată în jurul unui destin pe care-l împlinim sau nu-l împlinim, care este conform ursitorilor, este programat. Ursitorii – în mod simbolic – sunt de pe vremea dacilor, deşi ortodocşii nu-l acceptă – şi eu sunt ortodox – spre durerea şi tristeţea mea, dar oricare altă religie, filosofie religioasă îl acceptă, pentru că nu se poate altfel. Vii aici ca să faci ce? Trebuie să vii aici ca să faci ceva, să fii programat să faci ceva. Poate nu-i spui destinul vieţii, îi spui planul, programul vieţii. Avem o datorie, o misiune pe care o avem de-a lungul vieţii şi din această cauză eu am vrut să fac altceva dar nu s-a putut. Mi s-a întâmplat să nu-mi doresc să fac ceva dar a trebui să fac, dar există ceva în spate. Atunci când respecţi pe Dumnezeu şi respecţi destinul nu scapi de acest plan. Sunt oameni care nu cred asta, care nu respectă asta şi au o viaţă haotică, dezordonată şi plină de greutăţi, de neîmpliniri şi de probleme şi dificultăţi.

          Rep.: - Totuşi, în cultura noastră tradiţională există ursitoarele. Şi în Ţara Năsăudului se povesteşte despre aceste ursitoare care aşază în scalda copilului diferite lucruri.

          Dr. Cristian Răchitan: - Este un lucru fabulos, Pe baza ursitoarelor mi-am dezvoltat această filosofie de viaţă. I-am învăţat şi pe japonezi şi pe sud coreeni - în conferinţe - despre acest lucru atunci când i-am învăţat despre ce este viaţa, de ce ni s-a dat viaţa. Sigur că trebuie să vorbeşti despre începutul, cuprinsul vieţii şi sfârşitul vieţii. Trebuie să treci prin toate cele trei episoade şi fără povestea ursitoarelor nu se poate, ele există peste tot, dar nicăieri aşa de elocvente şi aşa de bine organizate în ceea ce transmit ca în România. Am învăţat despre asta foarte mult. De fapt, cultura noastră tradiţională este fabuloasă, e un gigant, iar ursitoarele nu lipsesc de acolo.

          Rep.: - Ce credeţi că v-au pus dumneavoastră, personal, ursitoarele în scaldă sau care e destinul dumneavoastră?

          Dr. Cristian Răchitan: - Cred că mi s-a dat să fiu un om de sănătate, un doctor care să trateze pacienţii. Eu tot am încercat să ies din această zonă pentru că e îngrozitor de greu să tratezi bine pacienţii, să fii conştiincios şi să iei în serios această meserie. E foarte greu. În mod special, eu am dezvoltat un nou capitol în ştiinţa medicală, relaţia dintre cauză şi efect, boala fiind un efect, e acea tripletă aş spune eu: simptom – boală şi cauză. Ştiinţa convenţională se limitează, în general, la simptome, tratează partea simptomatică pentru că merge pe partea de biochimie. Sigur, chirurgical tratează uneori şi boala, dar despre cauză nu se ştie nimic, nu se vorbeşte despre ea. Este într-o altă zonă şi este foarte complicat, trebuie să cunoşti foarte bine, să fii foarte bine documentat în mai multe specialităţi, şi în cardiologie, şi în gastroenterologie, urologie, neurologie şi multe altele, or medicina se segmentează destul de mult, iar acum se izolează de om, se pune calculatorul între doctor şi om – şi mă refer la tomografii, ecografii. Eu am rămas pe sistemul vechi, examinez clinic pentru că acest examen este infinit superior unui examen de RMN sau altele. Sigur, sunt bune şi acestea dar, atunci când examinezi clinic şi îl pui la un loc cu gama simptomatică de care te foloseşti, împreună cu interogatoriul genetic, este extrem de complex, iar pe mine asta m-a ajutat – plecând din România şi ajungând în partea cealaltă a lumii, fiind un străin -  să ajuns foarte repede sus, să am succes foarte repede. Niciodată nu mi-am făcut reclamă dar am tratat unele personalităţi ale lumii, ale Americii, pentru că s-a auzit despre mine că fac bine ceea ce fac. Ceea ce am făcut şi fac este justificat prin faptul că pacienţii mă preţuiesc şi îmi place să umblu în lume şi să vorbesc despre ursitori. Nu se poate începe viaţa fără această poveste frumoasă, chiar dacă este înflorită cu scăldătoare, cu busuioc şi altele. Am sintetizat oarecum spiritul care vine acompaniat cu alte două spirite şi care împreună organizează planul vieţii, ceea ce ai de făcut de-a lungul vieţii conform necesităţii spiritului care a venit să-şi însuşească ceea ce-i lipseşte de-a lungul vieţii în această şcoală, în această experienţă,

          Rep.: - Să mai rămâne puţin la această parte de spiritualitate tradiţională -  despre care noi românii spunem că o avem mai aparte faţă de alţii - şi vream să vorbim puţin despre cântec. Cântecul, cu ritualurile lui, care ne însoţeşte de la leagăn până la mormânt pentru că, pentru fiecare etapă din ceremonialurile noastre avem cântece. Dumneavoastră aţi iniţiat un festival în care răsplătiţi copiii talentaţi ai ţării care cântă frumos. Ce este cântecul pentru dumneavoastră?

          Dr. Cristian Răchitan: - Eram în Tibet undeva la o mănăstire şi studiam budismul şi religiile de acolo, voiam să văd şi eu cum îl găsesc ei pe Dumnezeu, astfel că am stat o vreme mai îndelungată acolo. La un moment dat mă întristasem, parcă intrasem într-un fel de depresie – nu cred că era chiar depresie, dar mă întristasem foarte tare pentru că nu aveam cu cine să vorbesc româneşte. La un moment dat, am ieşit din mănăstire şi am mers într-un târg unde am văzut un fluier din metal cu şase găuri. Văzusem eu că fluierele româneşti erau tot cu şase găuri. L-am luat, pentru că am cunoştinţe despre notele muzicale, am suflat în el şi, în câteva zile, am învăţat să cânt din fluier. Efectiv, mi s-a schimbat viaţa. Mai erau câţiva călugări  bătrâni cu mine şi eu dădeam concerte cu muzică populară românească şi mi s-a schimbat viaţa. Sigur, mai târziu am sponsorizat acest festival vreo 5-6 ani, o ediţie a avut loc chiar aici, o fată a luat marele premiu. De fiecare dată am mers în localităţile de unde se lua marele premiu. Dacă marele premiu la festivalul organizat în Sibiu era câştigat de cineva din Bistriţa, eu mergeam acolo. România are muzică variată. Îmi amintesc că în India se alegeau tonalităţile în funcţie ce chakre. Sunt un număr şapte chakre, şapte note muzicale şi fiecare vibra într-o zonă anume. Era modul lor de a împărţi muzica lor. La noi e altfel, este simţământul, senzaţia, sentimentul. Muzica se împarte în funcţie de starea psihică, în funcţie de ce are nevoie omul. Când e trist cântă un cântec de veselie şi se înveseleşte. Îl dor picioarele, îl doare spatele, sunt acele jocuri extraordinare, te apuci şi joci, muşchii îşi dau drumul, e extraordinar. Muzica populară este o terapie, atât psihică, cât şi fizică. Jocurile sunt nişte exerciţii fizice care sunt extraordinare şi care elimină contracţiile musculare, întăresc muşchii – pentru că e nevoie de ei la munca câmpului -, iar starea psihică este foarte bine influenţată de diversele zone muzicale, de tipurile de cântece muzicale.

          Rep.: - Se spune că şi cântecul te stâmpără când eşti în necaz. Cânţi o doină şi-ţi stâmperi sufletul.

          Dr, Cristian Răchitan: - Da, te scoate din tristeţe, dacă eşti prea vesel te bagă în tristeţe şi-ţi aminteşte de trecut. Dar, ceea ce m-a impresionat cel mai mult în muzica populară românească au fost baladele care sunt nişte expresii istorice, sunt fabuloase.  Sunt cele care pe mine mă impresionează cel mai mult – Bala lui Pintea, Balada lui Avram Iancu. Îmi plac foarte tare pentru că ne amintesc despre lucruri care nu se scriu în istorie pentru că unii nu vor să sune bine istoria noastră, vor să se scrie cât mai rău. Chiar am auzit zilele trecute, la o adunare, istorici şi-au manifestat supărarea pentru că istoria este mutilată de nişte oameni care vor ca noi, românii, să nu arătăm bine, să arătăm rău şi ne descurajează. Tristeţea e că tinerii fug de ţara şi de istoria lor. În toate istoriile existe evenimente de un fel sau altul, din toată lumea, nu poate să fie totul soare şi strălucitor. Sigur, românii sunt un popor de oameni bravi, oameni minunaţi, dar pe care îi strică politicienii care parcă n-ar fi români, dar românii sunt oameni minunaţi, talentaţi, valoroşi. Îmi amintesc că pe la 1800 s-a scris o carte, cred că se numea „Tainele pământului”, în care se spunea că limba română este atât de bogată, atât de frumoasă încât nu are cum să aparţină decât unui popor care e inteligent. Şi este adevărat. Românii sunt inteligenţi. De câte ori mă duc în Moldova sunt fascinat de acele izvoare ale culturii româneşti care există peste tot, şi aici, şi în partea de sud. La conferinţele mele din alte ţări unde, la un moment dat sunt provocat spun că, da, la un moment dat, Anglia a avut un Shakespeare, America l-a avut pe Hemingway, dar şi românii au avut un Eminescu şi un Creangă care este cel puţin la fel de bun numai că nu este tradus şi nu este cunoscut atât de mult. Dacă italienii l-au avut pe Michelangelo şi noi l-am avut pe Brâncuşi care a fost cel puţin de aceeaşi valoare la timpul lui, comparativ cu timpul celuilalt. Austriecii şi nemţii au avut acel val de mari compozitori, dar şi noi l-am avut pe Ciprian Porumbescu care a creat o fabuloasă, l-am avut pe Enescu care a fost o minunăţie a lumii. Nu suntem mai prejos faţă de nicio ţară de pe planetă numai că suntem prea moi. Se zice că sunt oameni tari şi oameni slabi. Nu cred că sunt oameni tari şi slabi. Dar românii sunt moi şi prea se lasă în şa şi ceilalţi sunt oameni agresivi şi, dacă nu le pui frână şi pleci capul atunci sigur că eşti apăsat până când eşti băgat în pământ. Românii ar trebui să ridice capul, să aibă încredere în ei şi să lase frica la o parte, frică pe care ne-au băgat-o în sânge comuniştii, turcii, ruşii şi toată lumea. Eu iubesc poporul român şi sunt onorat că fac parte din acest popor.

          Rep.: - Şi noi ne bucurăm că vă reîntoarceţi de fiecare dată acasă. Am spicuit din conferinţele dumneavoastră, ca să fiu şi eu cât de cât informat. Spuneţi că boala apare atunci când nu îţi găseşti menirea, iar menirea este să faci ceea ce-ţi place cel mai mult şi atunci boala parcă fuge. Cum ştim ce ne place sau cum reuşim să facem ceea ce ne place?

          Dr. Cristian Răchitan: - Ar trebui să vorbesc despre bolile psihice, despre sindromul neurodepresiv  care este pe locul doi în lume ca boală. Cel mai bun tratament pentru astfel de boli, pentru depresie, pentru orice afecţiune psihică este senzaţia, sentimentul de împlinire, senzaţia de a te simţi de folos, de a te simţi util, de a te simţi necesar. Este ceva fabulos care vindecă creierul. Atunci când ai această senzaţie, în creier se declanşează nişte glande care secretă un hormon care echilibrează metabolismul creierul, echilibrează funcţiile biochimice ale creierului. Dacă faci acest lucru înseamnă că mergi pe drumul tău, mergi pe drumul plănuit, pe planul vieţii, îţi satisfaci menirea. Atunci când realizezi ceva valoros sau realizezi un episod din menirea ta, ai sentimentul de împlinire, simţi în tine mândria personală, mândria vizavi de ceea ce ai făcut, mândria că ai făcut un lucru bun. Atunci când nu simţi aceste lucruri înseamnă că nu-ţi faci planul vieţii. Dacă faci ceva doar să câştigi nişte bani, faci ceva doar ca să ai o poziţie mai bună în contextul societăţii, o faci doar ca să arăţi mai şmecher, mai mare, mare tare, o faci să impresionezi pe alţii nu ţine, trebuie să-ţi impresionezi sufletul, mintea ta, trebuie să te impresionezi pe tine în şoaptă, în gând, în minte, nu pe alţii pentru că tu trăieşti pentru tine chiar dacă, în trăirea ta de-a lungul vieţii faci lucruri pentru cei din jur dar, tot ce faci pentru cei din jur, de fapt, faci pentru tine pentru că de acolo culegi tu acea senzaţie de a te simţi de folos, util, de a te simţi satisfăcut. Este ceva extraordinar şi asta le lipseşte oamenilor de astăzi. Le lipseşte pentru că nu mai fac lucruri valoroase, fac lucruri pentru bani, banul nefiind o valoare, e doar un instrument. Nu fac nimic pentru sufletul lor, pentru Dumnezeu. Sigur, Dumnezeu e acolo, dar ei nu fac nimic pentru slujba pe care şi-au angajat-o la începutul vieţii, să împlinească necesităţile, lucrurile care sunt necesare spiritului lor pentru a putea evolua. De fapt, asta este toată filosofia vieţii. De aceea, în urmă cu 10 ani – ideea mi-a venit chiar aici, la Bistriţa – mi-am închis cabinetul. Aveam un cabinet unde vemea celebrităţile. Mă vizita domnul Zăgrean, prietenul meu de la Bistriţa, şi-i spuneam că nu mai vreau să stau acolo, pentru că eram foarte legat de toate celebrităţile mari ale lumii care veneau de la filmări, veneau din alte părţi şi eu trebuia să fiu acolo. Am descoperit asta întâmplător, căutând cauza supremă a bolii,, căutând cauza primară a bolii, am înţeles cauza vieţii. Aşa că am închis cabinetul şi mers în lume să vorbesc, să spun lumii ce e viaţa, de ce suntem aici. Mi-a fost greu o vreme pentru că financiar nu eram obişnuit să trăiesc într-un anumit fel, dar în câteva luni mi-am revenit şi am fost chiar mai fericit decât înainte deşi câştigat bani foarte puţini mi-am dat seama că banii chiar nu contează. Dacă ai mulţi, cheltuieşti mult, dacă ai puţini, cheltuieşti puţin şi, la urma urmei, cu cât viaţa noastră e mai simplă cu atât e mai sănătoasă şi cu atât e mai eficace. Oamenii simpli sunt oamenii puternici. Oamenii complicaţi sunt oameni slabi care-şi măsoară forţa şi puterea în sabia banilor, ceea ce nu e adevărat. Îmi spunea un pacient miliardar, care avea un cancer terminal, să nu fug după bani pentru că banii o să mă omoare. Banii nu îţi aduc niciodată sentimentul de împlinire, niciodată nu îţi dau sentimentul de satisfacţie pentru că e un sac fără fund, tot mai vrei, tot mai vrei. Din această caută politicienii, corupţii, nu se opresc din furat şi din minţit pentru că banii nu-ţi dau un sentiment de împlinire şi să spui gata, îmi ajunge. Tot ai mai vrea, tot ai vrea mai mulţi şi, dacă cumva scapi de pasiunea banilor treci în cealaltă pasiune, aceea de a domina, o altă pasiune îngrozitoare. Am cunoscut mulţi şamani din America de Sud şi din  Asia. M-au impresionat cei din America de Sud pentru că sunt mai pe felul nostru. Mi-au spus: „Dacă nu trăieşti ca să-i serveşti pe cei din jur nici nu merită să trăieşti. Pentru că de acolo îţi extragi energia. Făcând ceva pentru cei din jur îţi extragi senzaţia de împlinire, senzaţia de satisfacţie, senzaţia de bucurie, de plăcere şi, de fapt, atunci eşti pe drumul tău, îţi împlineşti menirea.

          Rep.: - Spuneaţi că împlinirea este medicamentul contra depresiei.

          Dr. Cristian Răchitan: - Da, senzaţia de împlinire este cea mai bună doctorie care echilibrează funcţia creierului.

          Rep.: - Cum avem grijă, domnule doctor, de sufletul nostru. Foarte mulţi dintre colegii jurnalişti spuneau că sunteţi şi un medic de suflete. Cum să avem grijă de sufletele noastre?

          Dr. Cristian Răchitan: - Este un lucru impropriu spus aici.  Când spui să ai grijă de suflet, spui să ai grijă de mintea ta pentru că sufletul, de fapt, este guvernatorul corpului, din zona fizică. Există un spirit, dar spiritul îşi întinde o mână care se numeşte suflet. Sunt două entităţi, chiar dacă sunt una şi aceeaşi, înainte şi după sfârşitul vieţii, dar, de-a lungul vieţii, sufletul guvernează împlinirea menirii. El guvernează dacă satisfacem, dacă ne împlinim planul vieţii şi atunci sufletul îţi dă ceea ce ţi se cuvine. Dacă te rogi pentru ceva care nu este în planul vieţii nu se împlineşte niciodată pentru că cel care decide este sufletul. Să te rogi pentru ceva ce-ţi doreşti este mental şi atunci sufletul te ajută să ţi se împlinească acea cerinţă pentru că este în planul vieţii. Sigur, atunci când vorbeşti despre suflet, vorbeşti şi despre minte deşi impropriu spus. Da, suntem nişte doctori ai minţii pentru ca mintea să funcţioneze conform planului vieţii sau, mai exact, mai simplu, mintea să funcţioneze respectând legea divină care este una singură – onestitatea. În clipa când trăieşti onest şi când înveţi să trăieşti onest dispar toate complicaţiile, viaţa se simplifică, devii mai eficace prin ceea ce faci, devii mai bun pentru că nu mai eşti gelos pe nimeni, nu mai invidiezi pe nimeni, nu mai eşti lacom, nu mai vrei să înşeli sau să furi sau să minţi pe nimeni şi atunci trăieşti simplu, respectând această lege divină şi atunci sigur că ai grijă de mintea ta pentru că simplifici activitatea creierului. Atunci când devii complicat suprasoliciţi creierul să facă mai mult, dar bietul creier face atât cât poate, iar dacă-l forţezi face şi mai mult dar începe să se strice şi aşa s-a născut o nouă boală la noi – suprasolicitarea creierului, adică arzi creierul şi, sigur că, asta duce la o demenţă timpurie, precoce, duce la Alzheimer, sigur, combinat şi cu alte lucruri dar, sigur, se amplifică şi problemele de personalitate şi se complică tare viaţa. Când spui că faci ceva pentru suflet sau pentru inimă e altceva. Sigur, inima este elementul cel mai important, el face corpul să meargă. Dacă câteva minute inima nu merge ţi se opreşte toată viaţa. Dar să faci ceva din inimă sau pentru inimă e de fapt o vorbă frumoasă, deşi ceea ce faci valorează foarte mult, atât cât valorează inima pentru corp, dar totul faci pentru minte, pentru că mintea este cea care face pentru suflet, adică îţi respecţi sufletul, este acea parte din spirit de-a lungul vieţii care îl reprezintă pe Dumnezeu în viaţa noastră.

          Rep.: - „Săraca inima me’/ fost-am la doctor cu ea”, sunt cântecele noastre legate de inimă care spun că, în primul rând, trebuie să ne vindecăm inima cu mintea şi cu spiritul nostru.

          Dr. Cristian Răchitan: - Da, ce vorbă frumoasă este, se referă la minte dar, pentru că inima este atât de importantă pentru vieţuirea corpului, pentru buna funcţionare a corpului, sigur că e mai la îndemână decât inima. Decât să vorbeşti despre minte, despre creier, acolo e o complexitate.

          Rep.: - În conferinţele dumneavoastră vorbiţi foarte mult despre iertare. „Tatăl nostru” e o rugăciune a iertării: „Şi ne iartă nouă păcatele,/ Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Este destul de greu în zilele noastre să iertăm. De multe ori credem că ni se fac nedreptăţi şi este destul de greu să iertăm. Cum reuşim să iertăm ca să ne împăcăm cu noi înşine?

          Dr. Cristian Răchitan: - Sunt multe de spus aici. Îmi amintesc că am făcut o conferinţă despre iertare la Nuremberg, am vorbit o oră şi jumătate numai despre iertare. Iertarea este o doctorie.  Când vorbim despre iertare, trebuie să vorbim şi despre cum funcţionează mintea. Iertarea nu este o chestie atât de simplă. Iertarea este un lucru complex, adică trebuie să te duci înapoi, E iertarea faţă de ceva anume, iertarea faţă de comportamentul unui om, iertarea unei trăiri în timp, undeva, cândva. Trebuie să te duci acolo şi să reactualizezi acea trăire şi informaţie pe care ai extras-o din mintea conştientă. Urma acelei trăiri trebuie să o elimini. Trebuie să reanalizezi acel moment, dar la modul onest. Noi tindem să nu fim oneşti, tindem să ne luăm parte, să fim părtaşii noştri. Sigur, ca să poţi ierta trebuie să fii extrem de onest, trebuie să ieşi din tine, să te detaşezi de tine şi să fii cineva la mijloc, între tine şi acel ceva sau cineva care ţi-a cauzat acea traumă. Trebuie s-o reanalizezi şi să extragi informaţia care este oarecum la baza deciziei de a fi supărat pe ceva sau pe cineva, să o înlocuieşti cu una reală pentru că, în mod normal, n-ar trebui să ne supărăm, ar trebui să fim înţelegători cu noi şi să fim înţelegători cu oricine şi orice din jurul nostru, chiar dacă pe moment îţi apare o mică contracţie, o mică, zicem noi, strângere de inimă, care de fapt e o strângere de minte, trebuie să depăşim acel moment şi să ne întoarcem înapoi, să analizăm şi să punem lucrurile aşa cum trebuie să fie.  În mod normal, orice iertare este o doctorie pentru cel care iartă pentru că elimini acea tensiune cerebrală care de fapt este sursa stresului.

          Rep.: - Când spun muzică populară, care este primul artist la care vă gândiţi din România?

          Dr. Cristian Răchitan: - Din păcate, cei pe care i-am preţuit foarte tare au murit sau mai trăiesc foarte puţini. Benone Sinulescu mi-a fost bun prieten. Îmi amintesc că venea la mine, la New York, şi-l hrăneam cu ciocolată. A fost o superbitate de om. Mi-a plăcut foarte mult Dolănescu, mi-a plăcut foarte mult Petrică Mâţu Stoian care a murit de curând şi chiar mă doare pentru că îmi amintesc că am fost la Festivalul „Maria Tănase” anul trecut unde am oferit două premii, iar el a trecut şi m-a salutat şi mi-a spus că îi pâlpâie inima şi să-l văd, să fac ceva pentru că pâlpâie cam tare şi să nu se rupă. I-am spus că o să-l văd, să găsim momentul, pentru că el trebuia să intre în scenă, iar eu eram în culise cu Elise Stan. Din păcate, după câteva timp a murit, fapt care m-a îndurerat. Mi-a plăcut foarte mult, era tare original, cânta acea muzică pentru omul adevărat, pentru omul simplu. Sigur, îmi place Irina care îmi este amică, mi-a plăcut Maria Ciobanu. Pe cei tineri îi ştiu mai puţin pentru că eu nu sunt aici, îi ştiu pe cei care i-am ascultat în 1970, când eram tânăr şi eram aici. Ei au venit pe la mine, pe la New York. Îi mai găzduiam când cântau acolo. Cea mai mare parte dintre cei tineri au luat premii la festivalurile mele. De altfel, am făcut aceste festivaluri la insistenţele lor. Îmi tot spuneau să fac, să sponsorizez nişte festivaluri pentru că dispare muzica populară şi peste tot sunt manele şi că trebuie să revitalizăm muzica populară. Din această cauză le-am făcut.

          Rep.: Domnule doctor, ce este acolo sus? Mai există ceva după această viaţă?

          Dr. Cristian Răchitan: - Sigur că da. Această viaţă este doar o mică călătorie a spiritului. Sunt nişte confuzii vizavi de povestea Adam şi Eva. Spiritul a plecat de acolo, din împărăţia perfecţiunii, împărăţia lui Dumnezeu şi a vrut să experimenteze imperfectul. L-a experimentat, a înţeles despre acest imperfect, sigur, a acumulat multe esenţe şi energii negative şi vrea să se întoarcă înapoi, iar drumul de întoarcere, de aici, de pe planetă, de pe pământ, este un episod prin care spiritul mai descarcă din energia negativă sau esenţele negative acumulate în viaţa anterioară, în trăirile anterioare şi le înlocuieşte cu esenţe pozitive, acestea fiindu-i necesare pentru evoluţie, pentru continuarea drumului spre întoarcere, spre perfecţiune, spre Dumnezeu. Asta este, de fapt, filosofia vieţii şi drumul spiritului. Sigur, spiritul pleacă de aici şi merge mai departe, îşi continuă drumul, iar când face cântărirea la sfârşitul vieţii, depinde cum pleacă de aici, cu câtă energie pozitivă ia.

          Rep.: - În lumea noastră tradiţională trăiam în armonie cu natura. Putem să ne găsim astăzi leacurile în natură?

          Dr. Cristian Răchitan: - Mai puţin, pentru că între timp bolile au evoluat. Eu sunt naturopath şi, spun acest lucru, oarecum, nu este în  slujba specialităţii mele. La modul cinstit, toate aceste leacuri care erau adunate de pe câmp şi folosite nu mai au forţa pe care o aveau acum 1000 de ani, acum 500 de ani, acum 300 sau 200 de ani. De ce? Din două motive: una- poluarea foarte mare care, odată cu ploile, revine iar pe pământ. E o substanţă toxică care cumva intoxică plantele, sigur, nu atât de tare dar suficient ca să le scadă din forţa pe care o aveau odată, iar bolile omului devin din ce în ce mai mari, mai grele. Sunt bolile ereditare care se transmit din generaţie în generaţie, iar ceea ce le amplifică la modul cel mai cinstit este stresul care este din ce în ce mai mare, dar şi lipsa omului de a-şi folosi pârghiile care îi sunt la îndemână spre a întâmpina stresul sau a-l elimina. Cum spuneam mai devreme, omul a devenit un dependent mental şi, să folosim cuvinte mari,  sufletesc de aceşti bani care sunt o goliciune şi care nu-i dau nimic omului. Omul, dacă face ceva fără să judece valoarea prin prisma banului, îşi poate recolta de acolo acel sentiment de împlinire care îi relaxează creierul. Şi creierul funcţionează mult mai bine când este relaxat. Când trebuie să fii plătit pentru un lucru niciodată nu-ţi însuşeşti acea satisfacţie, ba dimpotrivă, ba ai primit prea puţin, ba nu ai primit suficient, ba valora mai mult, ba era mai bine şi atunci nu doar că nu extragi acea senzaţie de mulţumire, ba dimpotrivă, extragi o senzaţie de nemulţumire. E atât de simplu, senzaţie de mulţumire şi de bucurie pe care o ai când vezi că ai realizat ceva care-ţi place şi care place şi celor din jur relaxează creierul şi porneşte nişte elemente, centri de pe creier care fabrică acei hormoni necesari funcţionalităţii creierului. În clipa în care banul e insuficient, ba nu este destul sau când parcă nu sunt cum trebuie, când îţi recoltezi din ceea ce faci o nemulţumire sau o neplăcere, atunci creierul se inhibă, se tensionează şi acei centri, acele elemente glandulare care în loc să secrete un hormon pozitiv care este benefic pentru creier, pentru funcţionarea creierului, pentru că, de fapt, acolo e cheia întregului corp, secretă un hormon care nu mai este la fel de benefic, dimpotrivă, este toxic şi atunci pur şi simplu se tensionează creierul, se strânge şi vascularizarea lui scade. N-aş vrea să intru prea mult în partea de medicină, dar atunci când creierul se tensionează forţa lui scade. Activitatea centrilor nervoşi de pe creier care controlează, coordonează activitatea diverselor organe şi devine o hipofuncţie şi, sigur, dacă există o problemă de inimă, centrul inimii tensionându-se, inima suferă şi, uite aşa, faci infarct la o supărare şi apar dureri în piept sau dureri de torace atunci când te superi sau când te întristezi. Cum să scapi de asta? Simplu. Lasă-i naibii de bani şi fă ceva care-ţi place, care e bun pentru oameni şi ai să vezi că oamenii îţi mulţumesc şi se bucură. Este o chestie fabuloasă, e o şcoală a vieţii care te învaţă nişte lucruri benefice, de mare folos pentru sănătate şi, în ultimă instanţă, de mare folos pentru evoluţia spirituală.

          Rep.: - Domnule doctor, câteva cuvinte despre acest musafir nepoftit care pe noi ne-a înspăimântat şi ne-a închis în case – CoVid. Ce este CoVid-ul?

          Dr. Cristian Răchitan: - Fără îndoială este un virus, un virus rău, e adevărat. Cei mai mulţi şi-au formulat părerea că este fabricat, am auzit asta de la mai mulţi doctori. Eu nu sunt biochimist, eu sunt mai mult pe biomecanică, dar asta am auzit peste tot. Dar, acest virus există, dar acum nu mai e, există o variantă foarte slabă, dar eu cred că oamenii sunt foarte tare manipulaţi pentru că pe fondul acestui virus s-a băgat frica în oameni, că oamenii trebuie să stea cuminţi să se protejeze de virus, în timp ce alţii fac altceva, fac ceea ce vor să facă. A fost rău la început, fără îndoială, pentru că oamenii au fost luaţi prin surprindere, şi a fost puternic. La fel ca atunci când faci o ţuică, este tare cea din faţă, iar cea din spate e mai slabă. Aşa e şi cu acest virus. Cred că s-a dus, nu mai este dar, pentru a ţine oamenii bine sub papuc, sub control, injectează în continuu cu tot feluri de poveşti, ba că se pun măşti în Germania sau Spania. Eu sunt total împotriva măştii, dacă nu e necesară. Sigur, atunci, la începutul virusului, era bine, dar acum nu mai este. Acum răul e mai mare decât binele, atunci binele era mai mare decât răul, adică te mai proteja să nu-l iei, pentru că virusul era tare. Acum, virusul este slab. Mai bine iei acest virus care e slab, care e o răceală simplă, sau nu-l mai iei, decât să inspiri acel bioxid de carbon pe care-l elimini. Este o toxină. Elimini bioxidul de carbon şi toxina care rezultă din metabolismul celular o tragi înapoi. Nu este sănătos pentru creier. Sigur, dacă trebuie s-o foloseşti, o foloseşti pentru un timp foarte scurt, doar acolo unde n-ai încotro, altfel trebuie s-o laşi şi să respiri aer curat, oxigenul. Oamenii au fost foarte tare speriaţi, mass-media a vrut sau n-a vrut, a primit ordin sau n-a primit ordin, a fost întâmplător sau nu, dar a reuşit să mutileze mintea oamenilor, să bage frica în oameni. Şi oamenii trăiesc cu această frică. Mulţi, care sunt mai slăbuţi mental, au rămas traumatizaţi şi sunt traumatizaţi şi e păcat. Ar fi bine ca oamenii să-şi reia viaţa şi să meargă mai departe cu viaţa lor pentru că acest virus nu mai este sau este mai slab decât o răceală. L-am avut şi eu de câteva ori, l-am luat de la pacienţi. Noi suntem expuşi, îl luăm, dar şi scăpăm de el.

          Rep.: - Ce trebuie să facem ca să trăim sănătoşi şi voioşi?

          Dr. Cristian Răchitan: - Să încercăm să fim oneşti şi să nu ne lăsăm să călcăm în stânga şi în dreapta acestei legi care se cheamă onestitate. E legea divină. După această lege s-a construit corpul. E simplu: ai un pic de simţ de lăcomie – abţine-te, simţi gelozie sau îl invidiezi pe celălalt – abţine-te, îţi vine să te dai mare – abţine-te. E bine să fii modest şi să trăieşti onest.

          Rep.: – Vă mulţumim. Vă transmitem toată preţuirea noastră. Noi vă cunoaştem foarte bine şi sunteţi un ambasador pentru România acolo, la New York. Nu uitaţi să preţuiţi viaţa şi să fiţi oneşti.